miercuri, 23 iulie 2014

/ MUNTE/ Valea Urzicii, partea superioara (II)


Continuare, de la postul.



Ronțăim ceva.
Apoi continuăm brîul minus Trei, pînă în șaua ce leagă Colțul ferestrei, de trupul muntelui.
Plin acolo de flori de colți.
Îl rog să se uite pe Ciprian pe hornul ce scapă în partea opusă nouă - sperînd în minunea ca un rapel onorabil să ne ducă în Brîul de Mijloc, scutindu-ne de ocol prin Creasta Mălin-Urzică, cît și de o spălătură nițel incomodă de pe parcurs.
Amicul spune că e vertiginos rău și pare să ducă la o mare ruptură.
Mai apoi voi privi de dedesubt locul și năstrușnicia e destul de lungă, fie și pînă la brîu Mj, cu o surplombă mitocănească pe parcurs.
Nu mai spun că locurile de cui nu se prea văd, în șa.
Îmi amintesc a mai fi călcat o dată aici, la un camping din 2008 (pe BS plus Unu). Cel cu ninsoare în 20 iulie...

(Imagini și text din 2012, aici.)


 

Șaua Colțului Ferestrei / a florilor de colți...



Nu prea ne mai arde de poze...
Abia în muchia Mălinului trag acest cadru spre Brîul de Mijloc.




Jos de tot, Brîul Mare.



B Mj are o ruptură în linia-i creasta Mălinului (de fapt, ar merita numită și Valea Țapului, care își are obîrșia pe acolo). Așa că luăm un braț superior - care sfîrșește și el prost, nu înainte de a lega fericit zonele.



Înaintea unui punct ceva mai expus, pe BMj. Cîndva, mai exact la 2009 și singur, nu am avut curaj să-l trec, pe acest sens, Așa mi s-a părut mie, iar manualele spun că nu e rău să-ți asculți instinctul.
Apoi, în sens invers și cu Adi Costache, locul a fost ok (îl mai parcursesem, dar în cealaltă viață,adică pînă în 40 de ani). Și azi s-a putut merge bine, fără griji excesive.







Eu, cu zona cea spălată în ultim plan.



Mărturisesc a fi avut în generos (și iresponsabil) plan și o coborîre pe Hornul Strungii, acela urît și pornind de la șaua cu flori de colț. Văzusem că el conduce la o padină suspendată, nu mult deasupra panglicii Brîului Mare. Caracteristici, padina, care se prelungește nițel printr-un brîu spre dreapta/est, dar și în sens opus, chit că neverificat... Din padină pleacă, fie și spunînd doar statistic, un fel de fisură cu destule zone înierbate, pînă în șaua unde BMJ iese la obîrșia Văii Țapului.
Dar, azi, deja nu mai era vreme de așa ceva, bașca lipsa dispoziției..









Trecem linia muchiei Colțului, spre bazinului Principalului. De fapt, e al copăii estice din acea largă pîlnie...



Mai jos, subsemnatul într-un loc ce îi (și el!) foarte drag, imediat cum treci muchia Colțului Ferestrei spre Principal.
Amorul meu înflăcărat pentru aste locuri nu le-am împiedicat să-mi oprească doritul meu acces, spre Principal...







Vedere de la pomenitul loc frumos, spre amontele Urzicii, zona principalului.



Buuuun.
Pornim în coborîș prin copăița Ferestrei.
Cu amintiri ce le credeam clare, bănuiam a  fi nevoie de un rapel, cam în locul unde, la urcuș, faci o traversare ceva mai subțire.
Punem noi voinicește de sfoară, dar lungimea (Ciprian pleacă primul) se cam oprește la mijloc de zonă înclinată. Iar mai jos nu se ghicește loc de traversarea - pasămite știută - spre stînga.


Am din nou neplăcutul sentiment că locurile sînt mai rele decît mi le aminteam, decît - la o adică! - le pășisem, acum doi ani.
Rapelul părea să duc prea mult în jos, nefiind posibilă ochilor noștri vreo traversare rezonabilă.
Plus problema că nu prea găseam loc de piton. Eu avînd niște lame nu tocmai încurajatoare, cănd e vorba să te dai cu ceva gol sub tine.
În paralel, Ciprian evită a folosi un mic bolovan de pe acolo, după ce o pîrghie făcută de el cu pioletului l-a mișcat.

Prin urmare, a doua chiflă, al doilea dat îndărăt.
Ce-i drept, am pus drept esențial să nu ne acidentăm. Îmi vine pe lămbă un gînd mai vechi al meu - pe care i-l voi spune abia reajunși la belvederea de sub streașină (în dreptul muchiei Colțului Ferestrei): ”Nu mi-ar conveni ca omul care rîdea, vorbea, viețuia în urmă cu trei minute, să nu mai facă brusc toate astea...”
E de acord cu mine.

Dar de înghesuit la revenit pe unde am venit - pînă în gura Țapului - nu prea ne înghesuim. Iar ne bosumflăm un pic, iar nu mai face poze o vreme.

Dar iată poza locurilor, a ceea ce numesc eu Zet, cu vedere din față și un pic în jos (în tura solo din 2012, venit pe Vestic)...



Din cauza surplombei de pe acolo, nu am văzut traversarea...

Bonus pe aici, filmul zilei, luat în trei locuri:


E de decis asupra retragerii.
Întrucît (fi-mi-ar labilitatea de rîs!) acum doi ani am tremurat un pic la așa-zisa Punte a Urzicii (unde o traversează Brîul Mare), nu prea mă omor să cobor din muchie în Brîul Mare. Coborîșul preconizat pe Urzică, ieșind pe vîlcel Colț crăpat, mă scutea de era, dar nu se putu...

Inițial gîndeam de Mălin, dar preconizata multă muncă pe acolo a readus ideea Brîului Mare-Pripon-Cerb. M-oi descurca eu la nenorocirea aia suspendată rău...
Ieșim la obîrșia Țapului.


Vedere aspre Colțul Mălinului (cel mai avansat, în centru imagine).



Mai jos, Ciprian în apropierea șeii Br Mj., din muchia Urzică-Țap-Mălin.



Valea Țapului, imediat sub obîrșie.
Cum nu am chef de coborît praguri plus o săritoare verticală, apelez la o rută identificată într-o iarnă, pe un horn în dreapta Țapului. Și care duce în Brîul Mare






În acea copăiță, cu rapel ce rezolvă retragerea în BMC mai simplu decît în Țap.



Brîul mare, în mersu-i la sud de Mălin



Tot acolo, spre josul Mălinului: Umărul, Colțul Strungii, Colțul Gălbenele.


De jnepenii din dreapta vom da coarda...
Coborîsem ultima dată pe aici cu Mihai Cernat,  dara cum mi s-a părut mai dur hornul. Dur, însă inevitabil fezabil.
A venit și coarda relativ iute, la recuperare.



Malul opus al Mălinului, la acel nivel. Nici Cipi nu are idee ce ar fi cercul de pietre (diametru 10 metri), ce rost ar avea el, pe acea mică poieniță alpină... ”Poate vreunii cu cine știe ce corespondențe astrale...”, opinează el .
Acum află însă întîia dată e el. Care cerc e destul de văduvit de peirele inițiale (eu îl știu de prin 1980).



Vedere în avalul Văii Țapului, coborînd vertiginos sub Colții Mălinului.


Pe brîul Mare, în bazinul Urzicii. Mă tot uit la padina pomenită ceva mai sus.
O pomenesc aici, întru incitație pentru alții.


Săritoarea urzicii, imediat deasupra Brîului mare.


Voi depăși Puntea fără probleme....
Este drept că apăruse, în paralel, una... Se dezlipise talpa bocancului, spre călcîi. A fost ceva belea, pe drum. Ciprian, la a treia tură în tot atîtea zile, a avut necazul unei neașteptate dureri a tălpilor, 
A apelat la tatăl spu, care ne-a luat cu mașina din locul unde poteca spre Omul părăsește drumul rutier al Văii Cerbului.



Prin ușa cortului, la Poiana Țapului.
Oare învățăm și altfel, decît din greșeli?



Din trecut (ce fus-a și el, la un moment dat, prezent...).
1995, 15 septembrie.












Mai jos, săritoarea lui Titi Ionescu, căreia am observat că i se poate lărgi mica ferestruică. Pînă să pot încăpea prin ea, fie și cu pericolul căderii unor bolovani plasați tare prost deasupra ei.
Nu știu de ce am preferat acest risc unui rapel prin exterior, cam a pic - chestie de instinct conservare probabil, care se adaugă temerilor decurgînd din tură solo și cu zăpadă de curînd picată.
 

Tot acolo, dedesubt. Cîndva încercasem să o urc, dar m-a depășit și grupul s-a retras.


Nu am descrierea turei la îndemînă, dar - pornind de la astă poză, la popasul lui Cipi - cred că am ieșit pe la Zet și Brîul de mIjloc.



Nu știu unde e luată astă imagine, dar se poate afla.





























































/ MUNTE/ Valea Urzicii, partea superioara (I)



În pregătirea acestei ture, mintea mi-a alunecat mult în ale imaginației, producîndu-se cu postul indicat aici.La o adică nu m-aș jena prea tare de elucubrațiile în chestiune,  cîtă vreme Nestor Urechia scria - legat de zona Văii Cerbului - clasica poveste pentru copii, cu Zînele...
Nu am mai recitit demuuult volumașul Maestrului bucegist, așa că nu am idee unde-și plasa el domnițele, în partea de lîngă vila lui (calea rutieră de azi) ori de la poiana Coștilei în amonte...






Bușteni, în epocă (cca 1910):



În căutarea unui coleg, am dat un anunț în context, pe Facebook.
Cred c-am nimerit pe ăl mai porivit om, bușteneanul Ciprian Aldea („Măi, Cipi, da' să știi că nu prea arăți din Bușteni...”). Îmi fac meqa culpa că oricine neverificat binișor înainte îmi putea crea probleme. Asta în condițiile unui traseu cu pasaje cam necunoscute...



Destul de umedă seara. Nu fu cazul de urs, chit că acesta a dat iama în tomberonul din acele locuri.
Nu a luminat Crucea Eroilor, și e de interesant cînd se aprinde...

Eu am venit cu cortul în prima poiană a Văii Cerbului, ca să pot pleca la ora 6,30 spre traseul envizajat.
Prin pădure, mă țin destul de greu după noul amic, însă din fericire el nu este vreun dromovorus, vreun ins care nu se simte dacă nu purjează din preaplinul energiei...
.
Vreme minunată, într-o zi de luni.






Lume destul de numeroasă, români și străini.
Ciprian, ca membru Salvamont Bușteni,mi-a vorbit de mulțime de lucruri interesante.


Valea Urzicii, văzută din poteca Văii Cerbului.



Limbă de zăpadă, la gura Văii Caprelor.





Luăm spre bordeiul Priponului. Zise despre accidentul unui coleg (schior) aici au fost inevitabile. Ciprian spune de posibilitatea unui infarct.
De unde ideea să fiu atent la vîrste mai înaintate să mă opresc la timp...







Cîștigăm altitudine, pe Valea Priponului.  Urmez ocolurile clasice, cele două.  Apoi valea se deschide.





Aveam în calcul și Brîul de Mijloc, dar roca fiind vizibil udă pe acolo, am preferat fratele de Sus.
Că veni vorba de B Mijloc, eu intru printr-o rampă puternic ascendentă. Căci nu am cercetat prea tare locul (altminteri, de la distanță, nu pare deloc amical), de pildă dacă un horn înclinat deasupra acelei rampe se poate ocoli prin dreapta, respectiv dacă ramura din poza alăturată duce fără probleme la restul brîului.
Poate da, însă dacă nu am călcat pe acolo nu pot îndruma pe altul. Cel mult să exploreze.






Apar niște ramuri inferioare ale Brîului de Sus. Nu știu exact ce vor de la viață.  Ele continuă în vecina vale a Caprelor, incluisiv cu zone ce par mai subțirele. Poate e doar iluzie optică.


Apare cingătoarea străjuită de un mic perețel a Brîului de Sus.
„Vremea brîurilor a sosit”, repet eu zisa lui Nestor Urechia. Tot aici mi-aduc aminte de informația privind un brîu din Coștila propus de Butmăloi (care o aștepta într-o dimineață la Bușteni) Bucurei Dumbravă, acum o sută de ani. Radu Țițeica era de părere că nu putea fi vorba decît Brîul de Sus, întrucît scriitoarea purta fustă lungă și nu era de avansat astfel prin jpenenii unor brîuri din aval.

E foarte posibil să fi fost într-adevăr vorba de BS, făcut la fix pentru a impresiona un client.
Singura bătaie de cap mi-a rămas cum naiba a efectuat Bucura, în fustă, traversarea... călare a Acului Mare!
Nici pe săritorile Mălinului ori prin cotloanele Gălbenelelor nu va fi fost floare la ureche pentru ea...





Vedere spre Ace, că tot veni discuția spre ele...




Ne pregătim de pătruns pe linia Brîului.
Pe aici, nu știu ce nas îmi bag eu prea mult în polenul rododenronilor, că astmul meu se supără - și să te ții tuse. Dar trece după vreo 10 minute.





Pe fața Priponului, gulerul de stîncă de deasupra Brîului, care desparte, oarecum neașteptat, de partea superioară a aceleiași Văi a Priponului. Constatam că mediocra vale are șansa a ieși mai la altitudine decît fioroasa Urzică!
Pe acel guler e o pîine de mîncat pentru cățărători, mai exact pentru cei interesați de locuri inedite.







Banalul Pripon (valea...) are deasupra Brîului mare o zonă accidentată binișor, aferentă unui fir al său ce nu știu să aibă un nume. Viforosul?
Două brîulețe intermediare par să brăzdeze acel versant.
Ne apropiem de bazinul vecinei văi a Caprelor.




Într-un perete din preajma noastră, un firicel de apă străpunge roca, iar cum o face după străbaterea unei zone cu ceva mai mult fier, lasă urme pe acel flanc.
Apropo. Întîmplător am pus mîna pe o piatră ceva mai închisă la culoare, foarte fierbinte. Cred că va fi avut un element ori un amestec bun la înmagazinat căldura soarelui, un bel de baterie...





Mai jos, pe muchia Pripon- Caprelor.
Vedere spre Obîrșii, vorba înaintașilor...



Deși imaginea nu surprinde înclinația firului, aici se aflîă acel afluent viforos al Priponului, de care vă vorbeam...



În bazinul Caprelor, privirea fuge inevitabil spre Colțul Crăpat.
Iar les connaisseurs cată spre prispa Brîului de Mijloc, de deasupra Foarfecii, cu știința că el se rupe imediat, pe fața Urzicii.






 Traversăm prin pîlnia Văii Caprelor. ochi în aval spre ramurile intermediare de brîu. Foarte simplu e posibil să nu fie...
 Ajungem la marginea bazinului Urzicii.


Muchia Urzicii-Caprelor.
Din ture anterioare, chit că avînd loc la vîrste mai fragede, știu că poți accede (pe fața VU, mai exact a vîlcelului vestic al acesteia) două șei aflate imediat în aval. După aceea se ridică un colț și o mare ruptură de pantă...





Brîul, pe fața văii Urzicii.
Una din țintele zilei, chit că nu cele de frunte.
Cevamai jis, ramura pe care am numită-o cîndva Brîul de Sus minus Unu. O vom parcurge azi, venind din direcție opusă, mai exact din muchia Urzica-Mălinului




În aval, bazinul Urzicii capătă accente clare de... fioroșenie. pe acolo ne vor duce pașii azi, cu mai mult sau mai puțin succes în ceea ce privește țintele turei.
Prispa de la baza Colțului Brîului domină, cingătoarea cea Mare a Coștilei.


Mai jos, o schiță a zonei. Meditez c-ar trebui să îndrăznesc la realizarea unei schițe a westwandului Coștilei.


Firul vestic al Urzicii, nu chiar simplu, purtînd și el caracteristica locurilor, unde vîlcelele sfîrșesc într-un fel de cazan înclinat (observație inițială a lui Gh. Frimm, 1933, Buletinul Alpin).
Această ramură...


... are însă pe dreapta o față comodă, care scoate deasupra abruptului mai exact în pîlnia de obîrșie a domoalei văi a Priponului)




Brîul, în dreptul firului principal al Văii Urzicii. E un punct ceva mai expus, cam sub pata aceea roșie. Ciprian își ajută vîrstnicul (dar împătimitul!) coleg să-l treacă.



În aval, ochiul meu fuge mai mereu spre Fereastra Urzicii, aflată deasupra Brîului de Mijloc.


Cazanul firului principal, deasupra brîului pe care ne aflăm. Dificilă, ieșirea directă. Deasupra unei copăi dinspre stînga/est, e vizibil loc de o evitare (cercetată anterior de subsemnatul, pe brîul superior ce umblă pe acolo).
În această copaie vecină am descoperit - orice tură aduce ceva nou! - o zonă măricică de calcar (vezi filmul, linkat însă mai spre finalul postului).


 


Bolovani căzuți în Brîu, unii de foarte curînd (parcă nu i-am văzut acum doi ani, la precedenta-mi trecere!).

Mai jos, panglica BS rămîne în urmă-ne...



O prispă cocoțată în micul perete de deasupra brîului..



Ajungem în muchia ce desparte de Mălin.





O grotă, spre Mălin, cunoștință veche a lui Ordean.





Brîuri corespondente  în bazinul vecinului.


Tort acolo, vedere spre avalul mălinului.  Putemr ecunoaște Colțul Gălbenele ori acela al Strungii.


Începem coborîul muchiei, urmîănd să o luăm în stînga pe Brîul de Sus minus Unu. Urma să viztăm pseudo refugoul aflat nu departe, respectiv să coborîm firul principal pînă în Brîul de Mijloc.


Brîul Zero se îndepărtează ochilor noștri..
 



Interludiu.
Două (necesare, poate) imagini-schiță, ale locurilor, dintr-o postare mai veche a mea.







...De pe ramura minus Unu, coborîm un pic și dăm de originalul refugiu.
 


Obișnuința fiind a doua natură, cu timpul această construcție mi-a devenit amică. Ba accept și modul părintelui său de a vedea muntele.
Am aflat în timp despre cine e vorba, un domn B..
Observ însă că nu a mai modificat nimic, din 2009 - de cînd am dat de acest loc. Parcă un pet sau două - cu apă - s-au ivit, în micu spațiu acoperit.



În spate-vest cămăruței se află nu fel de magazie din spate. Haios!


Cabluri, scoabe, iar în altă parte vreo 12 drugi de fier beton. Conchidem că a vrut să ridice niscaiva serios, aici...
Meditez și că a fost ceva muncă, să-i plimbi pînă aici, prin locuri nu chiar șosea asfaltată.


Oarecum neașteptat, pentru unul care-l cunoaște pe inginer, Ciprian nu ține să viziteze maghernița.


Pornim mai departe, pe minus Unu



Cingătoarea străbătută.




Copăi, dedesubt. De fapt, aici e una. Sînt două, una la refugiul B., alta venind parcă de sub Cazanul-cu-calcar. 
Una (cea din stînga) duce direct în Urzica principală, alta își permite un respiro pe flanc, înainte de a  se uni și ea cu Șefa.
Mai ales cea din dreapta mă interesează, în cadrul unei acțiuni care-mi dă mari bătăi de cap... 
(în ultim plan, prispa BMj între Capre și valea noastră).



Asta e copaia cu dureri de cap.
Înțeleg, parafrazînd pe Morgan Freeman, că nu mai sînt cel de la 30 de ani. dar au rămas de atunci niște jurnal, respectiv descrierea unor locuri, a unor acțiuni pe care nu le pot stabili pe teren. 
Am coborît de pildă pe față la BMj, la așa numitul Zet, dar acum mi se pare părul măciucă la vederea terenului.
Migrena va spori cînd nu voi recunoaște nici firul principal, săritorile acestuia.

Ceva asemănător am trăit (de data asta in doi) cu Mugur Ilie, pe cînd am încercat să suim din Pădurea Caraimanului la așa-numita Diagonală de pe versantul estic. locurile nu aduceau cu ce știam noi!! Aiurea sentiment!






Către firul principal.




Chit că avem treacă cu Principalul, îl depășim pînă pe prispa de pe malul stîmg al acestuia, să vedem și ce mai face vecinul, Vîlcelul de Vest/ Vestic.
Face bine.
Aici am o ezitare, dacă să nu urmez terenul știut al acestuia. Optez însă pentru Fratele cel Mare.
Istoricește, în acesta intrasem la un moment dat (1995) venind pe față. În jos, am apelat la doar două rapeluri, ultimul la ceea ce aș bnumi săritoarea lui Titi Ionescu (chit că nu el, ci membri CAR au suit-o primii, cu cinci ani înainte, adică 1933).





Cred că e Vesticul, aici.



Aici e amontele Principalului.Nu e chiar joacă, chit că dedesubt lucrurile se vor dovedi și mai de neam-prost.



Un unghi care individualizează original Fereastra, de obicei cu perete la picioare.
Mi-e dragă, dumneaei...
 


Bon. Ne pregătim de rapeluri.
M-am jenat un pic a nu avea forța să sui pe aici, dar mi-am acordat înțelegere. Eventual, aș putea promite să revin în suiș într-o viață viitoare.






Depășim iute un prin obstacol. Apoi, locul se deschide. E locul unde din dreapta vine Minus Doi  - descoperind cu plăcere că există o legătură cu Principalul. Este drept că de îndepărtat din principal o poți face ușurel, mai ales că e în urcuș, în vreme ce sensul opus reclamă multă grijă, fiind grohotiș nesigur pe acolo și expus.


Deja miros o problemă, în sensul că pînă la următoarea săritoare de grohotiș destul de înclinat, în vreme ce locul nu pare a favoriza fisurile de pitoane.
Ciprian se duce să dea un ochi. Nu-i prea place ce vede.

Sînt destul de îngrijorat,. pe aici - pare-se după ce am văzut avalul talvegului.



Ciprian, june șic u experiențe prin peretele Văii Albe, trage o primă concluzie, apoi se duce pe față să vadă mai bine...
Mie mi se face părul măciucă văzîndu-l pe acolo. 

Opinia inițială - din talveg - a fost că obstacolul următor e mai lung decît coarda din dotare, de 2 ori 25. Mă uit și eu. După distanța regulamentară, e ceva gen platformă, de unde teroetic se poate bate piton, pentru un al doilea vîj. Colegul observă însă, de pe unde iese în lateral, că a doua treaptă verticală sfîrșește la o banchiză de zăpadă, ce n-ar fi tare ușor de depășit.

După o vreme devine el optimist, iar eu pe dos. Subsemnatul fiind grijat nu doar de un urcat în brațe/prusice în caz de neputință a continuării, dar și de faptul că la nivelul nostru nu plouă cu cîrnații (Caragiale, școlarul Otopeanu, cometa lui Biala) locurilor de bătut pitoane.



Pînă la urmă, decidem să abandonăm întreprinderea. Mă simt, pardon, nașpa, că invit omul la o tură ce dă chix...
Din locul unde cercetase cu privirea săritoarea (apropo, pereții din destul de înguști acolo, vreo cel mult trei metri),Ciprian poate ieși la dreapta, într-un brîu. I-aș spune Minus trei.




Coborîșul meu pînă la Cip nu e comod pe direct, așa că aleg o variantă ocolitoare, imediat pe malul opus al Copăii de acolo.
Mă simt foarte neplăcut (fi-mi-ar sensibilitatea a cuiva!), asta și pentru că acum e ceva de urcat, pentru a ajunge în planificatul Zet prin B Mijloc, mai exact venind de la est din muchia Mălin-Țap-Urzică.
Mai jos, vederea supra firului principal VU.



Mai jos, fețele cu vegetație din lateralul Vîlcelului de vest, pe care cobori o vreme frumos, apoi devin problematice. Nici urcușul nu mai e posibil, dacă ții la pielea proprie, la un moment dat, în avalul firului.
Sus de tot e brîul pe unde am venit, din Capre.



(va urma  -  link )