joi, 21 iulie 2016

Eroii. Părerea-mi despre dedesubtul fenomenului



Am subliniat în ceva rînduri că formulele „șocant”, „revoltător” și altele se raportează la unghiul nostru de vedere, faptul care naște-așa reacții find unul cît se poate de natural, de îndreptățit.

Fiind om, are și subsemnatul așa uluieli, urmate de-o dezamăgire că lumea nu e cum știam eu (a se citi ”cum îmi venea bine bine” ).
Una se petrecu ieri, cînd treceam pe lăngă sala de cinema„Union”, de pe strada ion Cîmpineanu.

Acolo, un afiș anunța o serie de filme, legate de „Marele război” (recte WWI).
Între catch-urile de acolo se afla și ideea de eroi (români, căci am observat că nu înghesuim a slăvi eroii altora).

De la vorba asta, cu eroii noștri, mi-a pornit tulburare, iritare.

Am mai spus și continui să spun că eroii sînt niște personaje umflate propagandistic, în condițiile în care majoritatea soldaților erau inși goniși din căminele spre tranșee de teama pedepsei crunte aplicate de Curțile marțiale.
Dacă vor fi plecat la război și entuziaști, am îndoieli că nu s-au apucat a regreta, la auzul gloanțelor și obuzelor picăndu-le în preajmă.

Înțeleg perfect în paralel că nenea Statul are nevoie de așa gargară.
Însă.
Prin adînc am căpătat de undeva, în timp, sentimentul că inșii educați / destupați - inteligenți pun mai puțin - pardon! - botul la așa ceva. Mai ales la 2016.
Nu spune nimeni să gîndească precum al lui Ordean, ba să o și afirme public. Dar unde pic de surdină, de pas de zele credeam că se impune.

NU PARE A FI ÎNSĂ CAZUL.

Iar de-aici rămîne loc de cercetări, cine e intelectualul și ce vrea el de la viață, pe cîmpul formulelor eroice...

.


După cum.


Și propunînd un exercițiu de imaginație.


Presupunem că invităm la o ședință de spiritism un erou, un făuritor de Românie Mare. Credeți că s-ar declara copleșit de entuziasm, că a murit la 20-25 ani, avînd acasă nevastă, copii (mici)?


Am îndoieli.


.


Iar așa pierdut-tot (via făcut zob de un obuz ori un zăcut fărîme pe-un pat prost de spital)) pentru ce?


Pentru a se mări suprafața țării.


Sau, mai pompos, pentru a ne unii cu frații transilvăneni.


.


Vorbele din urmă fură picate cu așa osîrdie în mințile populare, încît nimeni nu mai apucă a îndepărta acele flașnete mărețe și-a socoti. Cît îți ține de cald că e țara mai mare, cînd ai a plăti asta cu viața ta?


Sună foarte frumos cînd e vorba de alții, sau de momente demult scurse.


.


Nu mă aflu defetist aici, nici n-am treabă cu sabotarea Țărei (îmi place formularea asta, a lui Nicolae Iorga!).






E doar o percepție - îndrăznesc să afirm asta! - de bun simț mental

miercuri, 20 iulie 2016

Crucea de la Verdeața Văii Albe

Întîmplător, aflu cine-a pus crucea de la 'Verdeața' Văii Albe, din Bucegi.

Aceste detalii se află pe fila Fb „Refugiul din Valea Albă”
.

„Valea Alba septembrie 2009, cu crucea pusa la Verdeata de Fr. Dan Suciu si cativa prieteni (cercetasi SUF, etc.). Poza Dan Suciu.
[...]
Este vorba de Fr. Dan, adică Fratele Dan, de fapt Părintele (preot catolic) Dan Suciu.”
.

Mi-am reiterat acolo opinia-mi la chestiune:
.

”De bine ce n-aveam idee cine a pus trăznaia acolo..

Mi se pare un obicei tare prost al credincioșilor, ca să ardă una-două o cruce, pe unde - pardon! - li se scoală lor...
N-au băieții vreo treabă. a gîndi că poate nu toți agreează așa ceva.
Și că lumea nu e doar a lor.
.
Mă bucur grozav de cîte ori o văd îndoită de avalanșe, peste iarnă.

Tipii vor fi fost pricepuți tare în ale muntelui, de nu au intuit ce așteaptă acea falnică tărășenie, în anotimpul rece...”
.
https://www.facebook.com/RefugiuValeaAlba/photos/a.259198599415.177089.251069359415/259198604415/?type=1&theater

Foto: Dan Suciu



Pot intui răspunsul, la vorba: „Dacă ne-apucăm a pune toți căte ceva pe munte, unde moaș-sa ajungem??” ”Aaa, nuuu... Căci voi sînteți puțini și nu reprezentați pe Dumnezeu...!”

duminică, 17 iulie 2016

Cu 'prietenie', între veterani... Ică Giurgiu.






Comentarii
Mircea Ordean Ică șade mai prost ca mine cu ale senectuții.
Subsemnatul se ferește pe cît poate să atașeze producțiuni editoriale, tinerilor la debut de carieră.
În cel mai rău caz le trimite ca mesaj privat....Vezi mai mult
Vasile Giurgiu La câtă română şi gramatică ştie Ordean mă mir că a fost ratat de atâtea guverne.
Mircea Ordean Nu te sfătuiesc a ne contra pe acel domeniu.

Totodată, mi se pare mie ori eviți delicat subiectul ridicat de mine mai la deal?
Nu era mai frumos a răspunde la obiect?

Bănui că stilu-ți de-aici, cu gramatica pe care nu aș stăpîni-o, îți funcționa la fix prin curtea școlii ori pe strada copilăriei. Fraierul din fața-ți se roșea, uita a mai continua subiectul inițial, iar matale ieșeai din necazul lui a nu ști ce să-i răspunzi aceluia.
Mircea Ordean
Scrie un răspuns...
Vasile Giurgiu Asta-i hotul de Ordean, acceptat cu placere pe FB:https://sites.google.com/.../home/hotii/hot-de-bucsoiu
Hoţ de Bucşoiu - România-natura53
SITES.GOOGLE.COM
Mircea Ordean Dincolo de interesanta formulă: „acceptat cu placere pe FB:”

Nu uita de cele ridicate inițial, aici, de mine.

Apoi.
Dacă îmi aduc eu bine, după o colaborare liniștită (la revista-ți „Munții Carpați”), vii și mă faci hoț, pentru că ȚI-AM TRECUT DOAR NUMELE, ca autor al pozei...

Asta e.
Mult succes pe acest frumos drum...

Șed și eu deseori în pană de considerație dinspre semeni, dar matale mă întreci cu mult...

A îmbătrîni urit...
Mircea Ordean Mi se pare mie, Ică, ori pe acel site - unde mă omenești drept hoț de Bucșoiu - îți lipsește o rubrică de comentarii ale cititorilor?
Unde să-și spună și ei părerea, asupra curajoaselor tale afirmații?


miercuri, 13 iulie 2016

Drapel național, aiurea ori pe munte


I

Nici pînă azi nu pricep de ce am ajuns să am oroare de acel drapel.
Roș-galben-albastru, fluturînd aici la vîrful Omul.
Oare șezînd niște luni / ani peste hotare, mi-o deveni mai drag?
Mm.

Altminteri pot mirosi că nu bietul steag e de vine, ci trecute strict personale.

Dar, potrivit legilor contrariilor, poate-i bun și cîte un diferit ca subsemnatul, căci contracarează inerentele derapaje ale iubitorilor de stindard național.

Imaginea-i dintr-un album tare frumos, pe facebook, al Cristinei Veve.




II

Apropo de steag românesc fluturînd la Omul.
.
E și o mică teamă acolo, c-ar putea să-ți fure careva țarina (deduceți de-aici că - psihologic - ne socotim țara drept în proprietate)...
Dar așa, cu steagul fluturat, treaba se rezolvă...
E-o chestie probabil din categoria tămîiei arse, urmare a căreia dracii o întind mintenaș.
.
E interesant ce-ar spune acela, invitat să moțăie un pic pe o anumită canapea...
.
Cu cei care scot drapelul din desag, odată sosiți pe-un pisc, și-l flutură, e altă poveste.
.
„Da' rău ești, domnule...!”
Daaa? Arătați-mi atunci și mie unul bun prin jur! Iar cînd veți găsi - nu chiar ușor - unul, vedeți ce buline ia cu pumnul contra ulcerului. Eventual, dacă e realmente om...”
.
.
PS
Priveam ieri la trimiterile montan-istorice ale cuiva.
Interesul i se limita la reproducerea acelor informații, nu și la verificarea lor (cu nițel efort, era posibil așa ceva...).
Cam așa și cu steagul.
Dacă se-apucă unii a legiui de-o stemă acolo, fluturătorii în chestiune nu-și dau cu părerea.

Un unghi. Întru religie, și nu numai

„Un Moment de Reculegere - Mănăstirea Caraiman”

I

Las altora placerea a se reculege la așa ceva.

În context, stau și meditez dacă respectul pentru religioase poate fi și altfel decît superficial, pînă la o vîrstă, iar - abia - apoi deschizînd potecă spre biserica din cartier?


II

Am bunul simț de-a medita măcar în treacăt, ce-aș face, ajuns zob dar suflînd - în vreun cotlon de munte.
Și singur.

Oi începe acolo a implora ajutor divin?

Simt că, în ciuda siguranței mele - îndeobște afișate în fața computerului -, m-aș agăța ca naiba de viață (sunînd la Salvamont, și implicit acceptînd să fiu făcut de baftă via vreo țtire a ProTV), dar spre moșul cu barbă n-ar ridica ochii.
.
Așa mi se pare barim acum, așezat comod în fața monitorului de laptop.
Pornind de la niște imagini foarte frumoase, postate de Cosmin Buzoianu pe Facebook.




Nu mi se pare o treabă ok, ce-a făcut Mircea Săndulescu (alții de la editura România Pitorească nefiind în subiect) la reeditare „Amintirile unui alpinist”, acum vreo doi ani.
.
El a corectat formula din ediția întîi a cărții, unde autorul Niculae Baticu uzita „Brîul Aerian”, și nu „Brîna Aeriană”.

Dacă d. Săndulescu dorea a susține varianta pe care - vorba aceea - a apucat-o / a deschis ochii pe ea, putea s-o facă pe cont propriu.
.
A corecta acolo lasă impresia că „Brîna Aeriană” era o formă agreată de înaintașul nostru. Or acesta din urmă (preluînd altminteri de la Radu Țițeica) își avea optica sa asupra termenului de 'brîu' - cingătorile îndeobște ierboase care se plimbă pe trupul Bucegilor/munților.
.

PS

Oare o fi fost extinsă la întreg spațiul locuit de conaționali, acea denumire?
E posibil, dar în același timp e posibil ca muntenii să fi botezat diferit lucrurile... Că totul s-a uniformizat apoi (poate și datorită succesului cărților semnate de 'bucegiști'), nu schimbă datele problemei.

marți, 12 iulie 2016

Sîntem foarte înțelegători.

.
Cu noi înșine.
.
Zic asta amintindu-mi cum strîmbam ieri din nas în metrou, observînd că vecina de scaun citește Isabel Allende.
În paralel, mă uit însă azi la o veche poză a Crucii Caraiman și cad eu însumi în reverii.


.
Cum o fi arătat transportul cu roaba pe o punte îngustă, la doi pași de abisul Văii Spălăturii (care la 1926-28 nu avea nici măcar nume, o va păși plus denumi un Nicu Comănescu abia la începutul deceniului următor)...
Totodată, cum vor fi fost nopțile ori duminicile supraveghetorului locului, cînd ședea singur cuc în acel loc (este drept că va fi întîlnit în satul să de origine și neplăceri mai mari decît aceasta...).
În sine, e o aiureală să te-apuci a confecționa o ficțiune literară despre cum vor fi fost lucrurile pe-acolo, începînd cu primul ochi al specialistului constructor ajuns la marginea estică a Șeii Mari a Caraimanului (unde e ridicat Monumentul).
Dar poate, ieșit cîndva la pensie, pe-așa subiect o fi de bătut cîmpii.
Pardon, munții.
.
PS
Într-un interesant articol, cei de la Historia informează că-i posibil a nu fi existat nici o inaugurare - precum s-a spus - de Ziua crucii, adică la 14 septembrie [1928].
Zic asta și pentru că majoritatea epocii nu va fi găsit deplasat (ca neumblătoare pe înălțimi ce se afla) că Monumentul eroilor era plasat pe ilustrate la... Sinaia.

Tranșee din primul Război, în Poiana Morarului

Ani mulți am intrat în Poiana Morarului (Bucegi), pe poteca marcată și dinspre Bușteni.
Acolo fiind al doilea rai.
Poate această caracteristică, plus graba interioară de a merge să vezi abruptul nordic al Morarului m-a făcut să scap din ochi ceea ce am zărit abia ieri.
Un tranșeu din primul război mondial.
.
Am mai văzut așa ceva, prin Bucegi, dar ăsta e cel mai mare.
.
Sînt exact (minus două luni) o sută de ani de cînd niște oameni stăteau în adîncitura cu pricina.
Drama lor s-a dus, a rămas relieful locului...



Înaintași

Vorbele mari și sociale.
(de pildă acelea despre înaintași).
.
Se vorbește la mare stimă despre respectivii, dar dacă e să mărturisești că-ți imaginezi - domol - cum ar fi cu vreun Mare în preajmă (altminteri răposat, ca toți eroii), lumea se uită strîmb la tine.
.
/... De ce mi se pare mie că mai toate ideile ce coagulează masa membrilor unei societăți sînt puse în practică (minus cîțiva chitiți) destul de superficial?
La o adică, nici nu contează dacă matale nu dormi noaptea de spusele lui Cutare din Ibricul (sau Cana) Galileii, ci semnalizarea că respecți un lucru comun, stabilit de mai marii Obștei... /
.
Dincolo de măricica inadaptare a subsemnatului la traiul în societate, cred că-s un tip cu picioarele pe pămînt (unii spun că prea mult chiar, căci le stric deseori cheful de viață...). Cu toate acestea, am momente în care îmi place a intra oarecum în contact cu trecutul, cu oamenii lui.
Treaba asta se petrece cu confrații montaniarzi, care trăitără și urcatără prin zonele dragi mie.
.
Mi-amintesc acum amuzat, la un drum prin partea superioară a Hornului Coamei, cum m-apucasem a face apelul, precum între legionari. „Cutare!” „Prezent!”.
Era vorba de interbelici, dintre cei care călcară (printre) întîii locurilor. De pildă Nicu Comănescu ori nea Nae Baticu.
.
E un sentiment să știi, să simți că niște tipi la fel de în carne și oase ca tine au trecut pe-acolo, prin acel uluc. Că au respirat, transpirat, gîndit. Taman ca tine, la debut de mileniu trei.
Ieri, pe cînd am abordat săritoarea Rîpei Mari de deasupra Brîului Acelor, mi-a fost imposibil să nu-mi amintesc a fi fost aceea unde a căzut și s-a lovit nițel nea Radu Țițeica, la întîia ascensiune cunoscută a văii.
Meditam totodată, la obîrșia văii, cum vor fi arătat cei din respectivul grup, ieșiți între Ace. Un Șerban Țițeica sau Ion Cantuniari (ori vreun Gh. Mironescu jr, jurînd probabil să nu mai calce în viața lui pe-acolo!). Vremea era infinit mai plăcută decît în zăpezișul timpuriu care le-a marcat drumul - acum 90 ani - , dar locurile sînt la fel. Can prin aceeași iarbă le-au trecut bocancii ornați cu tricunii ('măselele') la mare modă în epocă.
.
Ziceți și dumneavoastră cu ce pot să-și bată capul unii!...
.
PS
Pornisem ieri pe iarba de sub Ace, către Brîul omonim și-mi stătea gîndul la urmarea turei din 1926. Nu am la îndemînă relatarea lui R. Țițeica (care s-a ales cu o cicatrice sub ochi pentru toată viața), că mamei nu i-a zis seara ce și cum, dar i-a mărturisit tatălui, profesorul Gh. Țițeica (altminteri om de treabă, care semănase cu mîna lui virusul, căutînd de pildă împreună misterioasa Portiță a Caraimanului).
Mi-s simpatici și chiar dragi - fără să pun de vreun spiritism...
.










PS1
Asemănător, și privind de la cort Valea Cerbului spre Omul, la apus, mi-am amintit că un Mihai Haret se uita cîndva după discul soarelui, ajuns pe coama Pietrei Craiului.
De acolo, mintea a zburat la o formulă a fostului lider al Turing-Clubului României. Care, la 1938 parcă, arăta așa: „În al 54 an al vieții mele și al 40-lea de alpinism...” (nu luați foarte în serios ultima cifră...).
Și mi-am dat seama că, pe nesimțite, am ajuns și eu la etatea cînd se pot face asemenea bilanțuri.
Este drept că n-aș bate așa tobă, nici altora, nici mie...



.
PS2
„confrații montaniarzi, care trăitără și urcatără prin zonele dragi mie.”
Acea conjugare aparte o știu (via scrisori dumnealui) de la Șerban Țițeica.

Scrise omagiale

Teoretic, mi-i lipsă de modestie mai jos.
.
Am momente în care imaginația se apleacă asupra ideii relatărilor privindu-mă, după ce nu voi mai fi.
În context, paarcă aș avea probleme să-mi văd puse în cont scrise precum cele de aici.

.
Mi-o fi timiditate la mijloc, sau vreun refulat dor de osanale și mai mari - nu știu exact...
Dar nu mi-ar plăcea să mă văd țintă a ceea ce eu consider limbaj de lemn.
.
Parcă aș prefera să mă descopere singuri unul-doi. Căci la zece rezonanți-la-fel nu pot spera, ar fi prea mult.
.
Cred, și-i probabil vina aritmeticii ideilor, că-n baza unui text 'social' nu poți fi decît superficial cu tipul pomenit acolo.
Este drept că-n paralel vreun interes prea mare pentru cineva poate duce la un măcar teoretic băgat prea tare în suflet...
.
PS
Nu știu cum privesc alții laudatio-urile.
Eu văd deseori în ele o fragilitate, aceea de a nu putea îmsăila acolo măcar un lucru neutru, cu atît mai puțin condimentul unei erori prin viață. Care l-ar trece între oameni pe acela, dar l-ar scoate (probabil fulgerător) dintre idoli.
Se pare că prezentările cu-de-toate sînt prea mult pentru anumite minți...
Teoretic, eu-s ăla răutăcios spunînd astea. Dar mi-i chiar vină, dacă asta e realitatea?

Laudatio-uri montane

Mă amuz deseori de stadiile pe care le-a traversat - ca percepție socială - un Niculae Baticu.
.
Nu spun că subsemnatul apucă a se ridica la zecime din performanțele alpine, umane ori editoriale ale lui nea Nae. Dar de-o paralelă tot ne e...


.
Pînă la Revoluție, părintele Furcilor era oaie neagră rău. Este drept că acea culoare îi era din plin proprie cerului gurii.
.
După aia, lucrurile s-au schimbat total. Au apărut băieții cu periile - admiratori ori neutri luați de val. În paralel, și nea Baticu a lăsat-o mai moale, ca un om care de-acum avea ce pierde (colaborare la CAR, la revista acestuia etc.)
Aș minți să spun că bunul meu mentor și-a avut schimbată traiectoria, din așa ceva. Dar nici nu i-a luat cu huș, ca om politicos ce se afla.
.
N-am idee de-o ajunge vreodată sub reflectoarele vieții montane, dar aș avea oroare de gîdilături în sensul celor din textul lui Mihai Vasile.
Prefer un egal, cu care să schimb idei (sună sec, fals?), decît un tip care - onest în sinea-i - are nevoie a se prosterna la o statuie.