duminică, 28 decembrie 2008

Din nou la drum

Da, sînt trei luni şi jumătate de la ultima postare.... Motive diverse, ale acestei linişti. În parte, ţin de criza de vîrstă, de criza de identitate - îh, nu atît vorbe mari cît fără corespondent în lumea aia atît de indicibilă a stărilor din interiorul nostru.

În fine.

Vis azi noapte. Că-s într-o sală de clasă prăfuită foc şi unde decid să stropesc sănătos cu furtunul cu apă pe jos, asta e descriere a mediului. Caut o mătură să îndepărtez apa ce bălteşte. Găsesc pe undeva vreo două, cam zdruncinate, cu urme de ulei pe ele. Semnal la traiul meu de cîndva în uzina "23 August", aşa simt. Mi-ar prinde bine şi ajutorul unui amic, meditez acu, în acelaşi vis. Pînă adineauri era prin preajmă. Dau să întreb de el. Nu-i mai reţin numele însă. Omul are ceva slav în el /.../. Aşa că îmi vine pe limbă, cînd ţin să vorbesc de el: "Dostoievski".

Carele Dostoievski pare să reprezinte acum în subsemnatul "Marele Inchizitor". E de precizat că posed o părere proprie asupra acestei bucăţi din "Fraţii Karamazov". Amicul Vlad Petruşca (deşi cu ascendenţă slavă, nu simt să fie el cel simbolizat în vis. Explicaţia o am, dar m-am jenat să o dau aici, să fiu iertat!) vedea bucata drept chestie legată de Iisus... Eu însă am luat acel capitol doar ca sfărîmare a unor mari tabuuri. Cît şi ceva legat de unii, mulţi, care trăiesc în ingoranţă, dar fericiţi. Treaba asta din urmă se leagă de Matrix, unde unui Neo recent convertit (de fapt, deconvertit...) i se urează "Bun venit în Lumea reală!...", care e etribil de sinistră şi insuportabilă. cel puţin ălora cu iluzii.

Deci, leg ideea de Dostoievski din vis de orientarea-mi recentă în ce priveşte lumea. Pe care o cred independnetă, fără Dumnezeu - în sensul religios.



Nu mai ştiu dacă acest pasaj de vis fu înainte sau după un altul.

Acolo, o mică jenă pe dosul palmei. Un şpan, un mic ghimpe. Dau să-l scot. Iese ca în desene animate, adică, ca-n Chaplin (faci ce faci şi ajungi la simboluri erotice, în Luminile Oraşului parcă îi deşirau nişte duduci frivole indispensabilii, adică ceva ce proteja galaxia erosului - nu e deloc vorbă goală, de acolo simt că există o galaxie de legături în fiinţa noastră).

Deci trag de el şi tot iese. Are ceva de sîrmă, este ca un fel de sîrmă. Îmi iau o pauză. Socotesc, doar în parte amuzat, că-s nişte zeci de metri de liţă, de sîrmă. Dau să reîncep operaţia. Opa! De data asta sînt mai multe fire care ies de acolo. Şi mai late, deja capătă altă dimensiune. Iar de data asta, cînd trag, deja doare ceva înăuntru, în mînă, în mine.

Nasol! Potrivit unei reguli personale de tratare a viselor, încerc să simt tot ce poate fi mai rău legat de un vis. Se pare că am călcat prea tare undeva, în demersurile mele de a drege interiorul, de a drege sufletul. Am declanşat o hemoragie?

Om vide.

miercuri, 10 septembrie 2008

Retragere de la Alpinet

Recunosc, la un pic (oare?) de bere, agresivitatea mea s-a putut etala iar din plin.
Am sărit în sus la ştirea că apariţia unui nou număr al publicaţiei Invitaţie în Carpaţi se amînă.
Cum spusei mai sus, aparenţele ar fi contra mea. Scrii la ceva alcool şi eşti dur. Başca părtinitor, căci în situaţii d-astea nu revelarea celor bune ale opinentului mă caracterizează.
Cred totuşi, cum fac deseori after, că pedepsele superEgistice (care aproape mă conving că am omorît pe tata, prin acel gest incalificabil de pe net) nu ţin cont de posibila justeţe a spuselor mele, acolo.
Ăstora le-am spus că lucrul cu eprsoane a la Ică Giurgiu are dezavantaje, dar şi bunătăţi. După cum un tip umil, disciplinat, s-ar putea să fie lipsit de însuşirile unuia ca Giurgiu. Sau eu - trebuia adăugat...
Eee, mi-a sărit în cap haita adminitratorilor de la Alpinet, cei care au preluat revista (*). Mie îmi place grozav cum această jeunesse doree (barim ăla care semnează curent că el e din Seattle este epocal!) îşi dă arama pe faţă, pe clasicul principiu Si vous grattez un peu le Russe... Nu s-a făcut excepţie. Nu am căzut însă pe spate dina sta, lupta cu mai mulţi îmi dă de cînd lumea o încîntare de zile mari.
Altcareva nu s-a mai băgat însă, de partea mea. Este drept că văzusem şi eu cîndva la Mihai Cernat cum este cînd vreunul luptă de fapt cu propriile probleme, în aşa clinciuri. Dar totuşi cred că exista suficient adevăr în intervenţia mea (sau barim pamflet reuşit) pentru un semnal pozitiv.
Nimic.
Cum nici cu aşa ieşiri dure nu e o treabă, am anunţat că mă retrag de pe site. Pe ideea că, Dacă mai mulţi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă... Abia la stadiul ăsta apărură doi inşi că nu e cazul, dintr-atît, să...

Am trecut astea aici, cam la vreo lună, să nu se răcească de tot subiectul. Şi de fapt nu este că se ceartă M cu N, ci o situaţie de viaţă interesantă, spun eu.

Poate e mai bine aşa...
Căci ar pica iar prost acolo iritarea mea (la nealcool...) despre o cruce în Brîul mare al Morarului, la culme...
Sau despre cum e prezentat recent răposatul Ilarion Ciobanu în presă. (Am eu ce am cu morţii...).
Mai bine aici! Cum, aici nu se uită nici dracu'?! Păi mă uit eu! Iar în accesele de paranoia spun că nu e rău să arunci stecla în mare, cu manuscrisu', nu se ştie niciodată... Poate pică ploaia de elogii, intrarea în Academie etc., după care visează orice muritor biped...


PS Ce e cu Invitatia in Carpaţi?
După opinia mea.
Revista on line (am zis bine?) cu numele ăsta există din 1997. N-a durat mult timp. Cam tot pe atunci a pornit "Munţii Carpaţi"; tipărită, cu Ică Giurgiu la timonă.
Nu ştiu cîţi bani lua şi cît de tiran era Ică acolo. Cert este că fu o reuşită. Dar a sucombat, datorită condiţiilor pieţei (şi neexistenţei vreunul personaj de vis, cu bani, care să preia din cheltuieli). Şi Ică este chemat, se pare, să facă sub egida IIC ce făcea la MC (iertaţi-mi comodele prescurtări!). Va fi acolo Ică şi stilul său, de la revista gutembergiană decedată.
Este clar că Ică, fie şi salariat acolo, la IIC (şi implicit Alpinet), nu s-a dat influenţat de tinerii patroni. Am spus deja că speologu' nu o avea un caracter tare comod. Dar s-a făcut acolo un transfer de capital, de imagine mai exact. IIC anterior nu făcea doi bani, poate doar ca premieră. Cea de acum, pe care o vor folosi alpineţii cei mari, este deja casa altuia. Chit că au actele asupra ei.
În răutatea mea, ţin să arăt că (după cum ar spune prietena mea, psiholoaga), boşii Alpinet au un Sine fals măricel. Au şi alţii, dar unii realizează problema. Te dai că vei purcede la lucrul măreţ şi-fără-imposibilul-Ică, dar la primul concediu o laşi moale. Şi spui că vei angaja, abia acum, pe altcineva...
Oamenii se mai dau spălaţi şi cînd pozează în occidentali finuţi, dar promovează un design al IIC ce le trădează destule rugozităţi interioare. Trec epste faptul căle-am indicat, pre eprsonală, pe unde este de umblat acolo, dar a rămas cum am stabilit...
În paralel, îmi place, de pildă, cum arată revista "Knox". Deci, se poate.

Mda, cam asta fu cu despărţirea ea de Alpinet. Trebuie neapărat să consult un psihoterapeut, în legătură cu agresivitatea, ce iese mai ales la alcool (aşa e dacă nu te descarci, nu te-ai descărcat la timp!...). Acolo, în şedinţele cu preţ pipărat, probabil îi voi spune şi bancul cela: Bulă, pe holul şcolii, se mira de zor: "M-au dat pe mine afară din clasă că am tras o băşină, şi acum ei stau să o miroasă numai ei...".