duminică, 28 decembrie 2008

Din nou la drum

Da, sînt trei luni şi jumătate de la ultima postare.... Motive diverse, ale acestei linişti. În parte, ţin de criza de vîrstă, de criza de identitate - îh, nu atît vorbe mari cît fără corespondent în lumea aia atît de indicibilă a stărilor din interiorul nostru.

În fine.

Vis azi noapte. Că-s într-o sală de clasă prăfuită foc şi unde decid să stropesc sănătos cu furtunul cu apă pe jos, asta e descriere a mediului. Caut o mătură să îndepărtez apa ce bălteşte. Găsesc pe undeva vreo două, cam zdruncinate, cu urme de ulei pe ele. Semnal la traiul meu de cîndva în uzina "23 August", aşa simt. Mi-ar prinde bine şi ajutorul unui amic, meditez acu, în acelaşi vis. Pînă adineauri era prin preajmă. Dau să întreb de el. Nu-i mai reţin numele însă. Omul are ceva slav în el /.../. Aşa că îmi vine pe limbă, cînd ţin să vorbesc de el: "Dostoievski".

Carele Dostoievski pare să reprezinte acum în subsemnatul "Marele Inchizitor". E de precizat că posed o părere proprie asupra acestei bucăţi din "Fraţii Karamazov". Amicul Vlad Petruşca (deşi cu ascendenţă slavă, nu simt să fie el cel simbolizat în vis. Explicaţia o am, dar m-am jenat să o dau aici, să fiu iertat!) vedea bucata drept chestie legată de Iisus... Eu însă am luat acel capitol doar ca sfărîmare a unor mari tabuuri. Cît şi ceva legat de unii, mulţi, care trăiesc în ingoranţă, dar fericiţi. Treaba asta din urmă se leagă de Matrix, unde unui Neo recent convertit (de fapt, deconvertit...) i se urează "Bun venit în Lumea reală!...", care e etribil de sinistră şi insuportabilă. cel puţin ălora cu iluzii.

Deci, leg ideea de Dostoievski din vis de orientarea-mi recentă în ce priveşte lumea. Pe care o cred independnetă, fără Dumnezeu - în sensul religios.



Nu mai ştiu dacă acest pasaj de vis fu înainte sau după un altul.

Acolo, o mică jenă pe dosul palmei. Un şpan, un mic ghimpe. Dau să-l scot. Iese ca în desene animate, adică, ca-n Chaplin (faci ce faci şi ajungi la simboluri erotice, în Luminile Oraşului parcă îi deşirau nişte duduci frivole indispensabilii, adică ceva ce proteja galaxia erosului - nu e deloc vorbă goală, de acolo simt că există o galaxie de legături în fiinţa noastră).

Deci trag de el şi tot iese. Are ceva de sîrmă, este ca un fel de sîrmă. Îmi iau o pauză. Socotesc, doar în parte amuzat, că-s nişte zeci de metri de liţă, de sîrmă. Dau să reîncep operaţia. Opa! De data asta sînt mai multe fire care ies de acolo. Şi mai late, deja capătă altă dimensiune. Iar de data asta, cînd trag, deja doare ceva înăuntru, în mînă, în mine.

Nasol! Potrivit unei reguli personale de tratare a viselor, încerc să simt tot ce poate fi mai rău legat de un vis. Se pare că am călcat prea tare undeva, în demersurile mele de a drege interiorul, de a drege sufletul. Am declanşat o hemoragie?

Om vide.