miercuri, 21 ianuarie 2009

Fapte de viata. Clubul Alpin Roman

Paiii...
Urmeaza cirnat cam lung.

Un coleg de suferinta (egal aproximativ aceeaşi fire, motiv pentru care puteţi fi buni prieteni sau aprig duşmani) spune că blogul ăsta nu e citit de (mai) nimeni.
Nu-i deloc plăcut să auzi aşa ceva: "Cum, nimeni nu mă bagă în seamă?! Nu face doi bani ce găvăresc eu aici?". După ce am înghiţit cu noduri realitatea asta am priceput şi altceva.
La computere există obiceiul creării de discuri virtuale. Nu-ţi reale, dar îţi faci treaba. La algebră, prin clasa a şaptea (că multă şcoala nu are băiatu'...), mi-aduc aminte că în rezolvare a unei probleme se confecţiona ceva la fel de virtual, de aiurea aparent, dar care aduce soarele peste necaz.
Aici, îmi permit o disociere. O parte din mine tratează ca pe un copil mic o altă parte. Inconştientul. Ăsta vrea, clar!, să fie băgat în seamă, citit, aplaudat - naiba mai ştie ce. Treaba nu prea e posibilă şi poate nici nu ar fi o treabă: scena noastră politică, barim, e plină de oameni aplaudaţi sau chiar adulaţi la un moment dat... Plus că parcă nu m-aş înghesui la acel gen de admiratori (apropo, reveni-voi la subiect...).
E, în situaţia asta îi clădeşti Copilului interior o aparenţă care îl păcăleşte. Dar stă liniştit. Cum, nu e moral, nu e frumos? Se poate, însă acolo, în Adînc, regulile sînt altele...


Donc, aşa cu blogul ăsta cel necitit. Asta să fie singura problemă! Pe de altă parte, ştiu din experienţa proprie despre scrise cu circuit foarte închis, pe care însă pe mine m-au făcut tare fericit. Cazul vreunei scrisori de acum 50 de ani uitate într-un sertar personal. Sau un ziar tot de pe atunci...


Eee, avui o problemă pe forumul Clubului Alpin Român, în urma căreia m-am retras frumuşel. De tot.

Exista pe vremuri un banc, o supusă nu mai ştiu a cui: "Ce-l tot lăudaţi că-i spiritual pe Take Ionescu; păi şi mie îmi vin vorbe deştepte, este drept că nu întotdeauna atunci cînd am nevoie..." Aşa am păţit şi eu în clinciul care m-a împins la pomenita retragere. Degeaba mă dau eu deştept acum că trebuia făcut aşa sau aşa - la vremea respectivă am făcut-o absolut instinctiv şi gata!...

Bineînţeles că în situaţii d-astea e sănătos să pricepi ce şi cum, ce s-a întîmplat, ce ar putea fi îndreptat în viitor, să vezi unde nu aţi fost foarte deştepti, atît tu cît şi "tabăra adversă". Să îndrepţi ce poate fi îndreptat şi să accepţi ceea ce nu poate fi îndreptat (haz mare: era şi vorba lui Niculae Baticu, care, săracul!, post mortem a declanşat mica furtună în pahar cu apă de pe forumul CAR.


Amănunte.
Deşi cifra este nerotundă, Adi Negrean de la Cluj s-a apucat să amintească de cei 11 ani scurşi de la plecarea lui nea Nae.

Maine 20 Ianuarie 2009 se implinesc 11 ani de la disparitia celui care a fost Niculae Baticu cel care a fondat C.A.R. ,cel caruia trebuie sa recunoastem ca i datoram multe , prea multe . Sant convins ca el de acolo de unde este acuma ne vede si este mandru de noi cei care ducem mai departe acest club. Nu putem vorbi de viitor daca nu vorbim de trecut , nu putem sa vorbim de acest minunat club daca nu vorbim de nea Batcu de Moldovan Andrei ...si de multi altii . Ma simt un om norocos ca am avut onoarea sa i cunosc personal pe oameni ca Baticu , Andrei Moldovan , Emilian Cristea ....si alti . Dumnezeu sa aiba grja de sufletele lor si eu personal nu am sa i uit niciodata . Lor le datoram prezentul nostru de acuma.
Zile frumoasa pe munte , Ady Negrean C.A.R. Cluj


M-a pus dracul să comentez:


Este minunat, probabil, sa fii om mare dar cu suflet de copil...
In ce ma priveste, cred ca sanatos este sa luam ce-i bun de la cei pe care ii admiram, identificindu-le insa (caci nimeni nu e perfect!) si cele de neluat. Suma calitatilor cuiva, nu?, este egala cu aceea a defectelor lor...
A indrazni sa vezi si cele mai putin glorioase ale celor care ne-au ghidat in copilarie pasii este inevitabil oricarui proces de maturizare...


Este drept că şi acum-s de părere că între oameni cu ceva pretenţii 'telectuale nu se poate proceda altfel. Asta dacă vrei să ai o oglindă justă a respectivului. Aaa, dacă ai nevoie de un tataie ţinut în geam ca să mai primească pensia..., respectiv de un mit cu orice preţ pentru a ţine coagulat ceva, e de înţeles. Nu spun că e cazul CAR neapărat - arătam doar cum se procedează în funcţie de stofa membrilor a ceva. Dacă eşti mai înţelept, ştii că nimeni nu e şi n-a fost vreodată perfect, iar din conştiinţa acestei stări nu se dărîmă lucrurile precum bănuie neavizaţii.
În acelaşi timp, ca îndrăgostit de literatură bună, mă interesează un tablou real, unde aşa zisele însuşiri capăt-de-ţară dau un farmec teribil bucăţii, personajului.

Activînd în cheia simpaticului Adi Negrean, păi lucrăm absolut cu altceva decît fu cel tămîiat. E un altul! Face bine inimii noastre, face bine orgliului celor lăudaţi (dacă-s în viaţă), nu şi adevărului.
Aparent paradoxal, cred că pe Moşu l-ar fi luat cu mici probleme dacă era obiectul unor astfel de "perii". El însuşi a luat în derîdere cultul unor confraţi montaniarzi (iar subsemnatul a continuat din plin acţiunea.). Dar bineînţeles lumea CAR-istă a momentului nu stă să vadă aşa ceva...


Pentru a nu rămîne doar la stadiul savantelor spuse reproduse mai sus, am adaugat:

Ca sa nu par (ca de obicei) acru si infumurat, poate ar fi bine sa gindesc la un material despre nea Nae si sa nu ma prinda Pastele (lui 2009...) pina l-oi posta aici...


Şi aici a intervenit situaţia care m-a plasat în rîndul celor diferiţi de Take Ionescu, al deştepţilor-cu-întîrziere.

Vine un mesaj de la Eugen Popescu. Membru CAR. Oarece amici la 20-25 de ani, pînă cînd drumurile vieţii... L-a frecventat pe Baticu înainte de '89, motiv pentru care acesta l-a chemat şi pe el la reînfiinţarea Clubului, în ianuarie 90. În '96, după cîte am aflat fugar, Moşu' l-a ales pe el să-i continue munca în fruntea CAR. Pe care Eugen a dus-o mai mult decît mulţumitor, chit că s-a luat în gură cu mulţi, ceea ce nu e situaţia celui care i-a succedat, actualul preşedinte Mihai Pupeza (altminteri poate mai temperamental - inclusiv vizibil - decît Popescu).
Mesajul fu cam aşa:

Imi este greu sa cred ca materialul de care vorbesti ( asa cum se poate lesne intelege printre randuri ) nu va avea un procent destul de mare de subiectivism, dat fiind faptul ca suntem mai multi care cunoastem amploarea disensiunilor ce au existat intre tine si Nea Nae.
Fara a-ti reprosa absolut nimic, deoarece nu doresc sa ma bag in acele povesti, ma gandesc ca daca vrei totusi sa realizezi un material, pentru grupul de discutii CAR, despre Nea Nae ar fi bine sa culegi si impresiile pe care acesta le-a facut si altor persoane care au cunoscut bine relatia lui cu CAR. Eu pot sa spun ca sunt unul dintre acestia cu varf si indesat, si-ti stau la dispozitie cu orice informatie.
Ca o sugestie de care as vrea totusi sa tii cont, este faptul ca aici discutam despre Nea Nae numai din perspectiva relatiei lui cu Clubului Alpin Roman si in nici un caz despre relatiile, mai bune sau mai rele, pe care le-a avut cu vreo persoana. Sper ca materialul tau sa-l trateze pe Nea Nae din aceasta perspectiva in exclusivitate, astfel incat acest material sa fie compatibil si cu acest loc ( grupul de discutii CAR ), unde inteleg ca doresti sa-l publici.
Cu speranta ca sugestiile mele iti vor putea fi de ajutor, iti doresc inspiratie si succes.


La aşa ceva am sărit trei metri în sus.
Hazul cel mare este c-a doua zi cine umbla cu capu-n pămînt, cine se flagela c-a reacţionat excesiv, că o să ajungă rău, că Eugen totuşi îşi pigmentase textul şi cu "frîne" - păi eu eram acela! Ba chiar, decretîndu-mă om rău ce nu merită să stea între CAR-işti (mai exact pe forumul acestora), m-am unsuscribe de acolo.
(Şi voi rămîne aşa, pentru că totuşi, cu tărăboi sau ba, diferenţele sînt excesive... Asta nu e o tragedie, în ciuda aparenţelor şi a opiniilor vulgate.)

Mai apoi am mai privit odată lucrurile, ca orice om de neacţiune care se respectă


Recunosc din start că reacţia mea a fost hipersensibilă.
Asta îmi aduce aminte de o întîmplare hazlie din personal nocturn spre munte, pe la Comarnic, la care un amic a tranşat o neînţelegere cu un localnic guraliv, furişîndu-se pe întuneric (1985...) cît să-i tragă un ciocan peste gheată. Cel pălit a început să ţipe, dar nu l-a crezut nimeni dintre însoţitorii săi. Şi nu neapărat pentru că nu erau în locul său, cu durere, ci pentru că nu le dădea prin cap că e posibil ceea ce le relata amicul lor: "M-a lovit cu ciocănelul!..."
Aşa şi la mesaj Eugen, başca sensibilitate io.

Una la mînă, în momentul în care am spus că voi scrie ceva, realmente (ştiindu-mă şi leneş, promiţătoriu-fără-a-face), mi-am băgat mintea în priză. Asta inclusiv pe stradă etc. Şi ieşea ceva! Mi-a venit să scriu ceva şi despre locul bucureştean de unde se trăgea nea Nae, de la şcoala arhiereul Calist, de pe Calea Călăraşilor şamd. Erau semne că se poate însăila frumos de aici. başca ce mai ieşea, căci odată maşinăria pornită ies lucruri tare frumoase...


Este momentul la care Eugen spune ce spune...
Aici am rămas trăznit. Raţionamentul mi s-a părut simplist şi răutăcios. Eu nu am scris niciodată public despre Baticu ceva rău, greţos, neplăcut. Ce e aia? Păi forumurile - inclusiv montane - sînt pline de asemenea reglări de conturi, ca să nu le spun defulări greţoase.
Am scris un material in memoriam zic eu frumos la un moment dat - şi rămîn cu el fără jenă la judecata trecerii timpului. Am pomenit de mentorul meu de altădată şi în sumedenie de texte pe net, ce-i drept nu hagiografic. Nu l-am gîdilat postmortem (dar "lustruindu-ma pe mine..") - mi se pare o tîmpenie, un om îmi poate simpatic ori drag (atenţie, ăsta nu e uns entiment care ţine o veşnicie, se mai vîntură...) şi fără să trag aprecierile semnate de inşi ce par tare echilibraţi la prima vedere...

Ce-mi propune în schimb Eugen?
Păi să culeg şi opiniile altora care l-au cunoscut pe Baticu.
De parcă eu mi-aş fi epuizat rezervorul celor personale.
În acelaşi timp, oamenii sugeraţi de E. au însuşirea de a şi schimba binişor relatările cînd aud că-i vorba să răzbată acele vorbe în public. Or eu prefer să am acces la un filon pur. Ale cărui fire să le însăilez apoi cum cred că e mai bine (făcînd abstracţie de capitolele în care măgăria subiecţilor mă înfuriase crunt, tehnica asta e vizibilă în Sus la munte, la izvor).

Mai spune Eugen că "aici discutăm despre Nea Nae numai din perspectiva relaţiei lui cu Clubul Alpin Român...". Ce-i drept, eu şpilurile de genul ăsta le ştiu cam de multişor. Trec peste faptul că deseori lăudătorii tratează întreaga persoană, nu doara cţiunile acesteia legate de vreo instituţie... Atunci nu le spune nimeni să vină la chestiune. Respect mult perioada petrecută în închisoare de nea Nae (deşi, am mai spus, nici tabăra sa nu ar fi rezervat soartă mai uşoară adversarilor...). Dar aceea nu prea are legătură cu CAR! Însă anumite persoane o pomenesc des. Este sau nu o judecată cu două măsuri?

(Într-un fel, reproduc aici stilul Paul Goma, dar mă străduiesc să nu pic în excesele lui...)

Totodată, "disensiunile ce au existat între tine şi nea Nae", dacă tot se aduse vorba (eu nu am pomenit mai niciodată despre ele, au fost, sînt o etapă oarecare de viaţă, şi gata!) - păi alea de Clubul Român au fost legate! Dacă cineva dori-va vreodată să-şi facă vreo impresie reală despre atmosfera momentului, păi nu din apa de trandafiri a unui şi a altuia va extrage ceva... Repet, dacă tot veni vorba, ca să nu se creadă că Ordean era criminalul pămîntului pus pe capul unui vîrstnic prezident CAR - vă rog să vă aduceţi aminte cu cîţi a mai avut mentorul nostru relaţii tensionate, rupturi. CUM, AŞA CEVA NU SE SPUNE (căci nu pică bine...)?

Vă reamintesc, nu eu am deschis subiectul...

În fine.


Dincolo de astea, vă propun un ochi asupra celui care scrie - iar aici încerc să nu amestec persoana, ci să vizez doar gesturi.
Zău că va fi nostim!
Eu am avut neînţelegeri acute cu nea Nae în 1994-95. O gură comodă nu am fost nici imediat după 90, recunosc. Interesant că întreaga perioadă coincide cu aceea în care Eugen Popescu nu prea fu pe la Club, ca să o spun elegant. Probabil a plătit cotizaţia. Eu mi-l aduc aminte doar la adunarea generală din primvara lui 1992, unde nea Nae a decis să nu participe (uite aşa trezesc demonul curiozităţii, al lui De-ce-şi-cum!). Şi lucrurile au ajuns să fie dirijate de Tabăra adversă, zisă a lui Sergiu Cunescu. Ce obiect principal al prezenţei avea Eugen acolo, îl las pe el să spună. Nu e de blamat neaparat, dar trebuie totuşi spus - ca măsură a activităţii sale în CAR, pe atunci.
Zic asta pentru că azi EP este foarte sensibil la o perioadă din viaţa Clubului Alpin Român în care a strălucit prin... absenţă!
De aici, inevitabila întrebare ce îl apucă (perfect compus al lui a apuca). De aici, pătrund oleacă pe tărîmul supoziţiilor. Nu le daţi cu piciorul, sînt doar observaţii ce nu au cum să nu capete în timp greutate. Qui a bu, boira - cel pe care îl cred în spate va mai comite lucruri de felul acesta, eventual alţii vor vorbi despre stilul său...


Omul căruia i-a picat prost persoana şi acţiunea mea pare să fie un ins căruia nu-i ghiceşti uşor pe faţă sentimentele reale. Nici prin 91-95 nu avea curaj să-şi arate opiniile. Neputinţa asta l-a condus la simpatii pentru un partid din epocă cu scrîşniri similare. O singură dată a scăpat caii, la adunarea generală din 1995. Furia a fost mai tare decît el atunci. Am fost mirat de acea ţîşnire, întrucît nu dăduse semne prevestitoare, ani la rînd. Mi-aduc aminte că l-a iritat crunt, l-a explodat un reportofon în acţiune.
În răzbelul Baticu-Cunescu, a fost călduţ cu fundul în două luntri. Prin urmare a căzut în picioare.
Din nemărginită laşitate personală, nu-i dau numele. Spun doar că e omul care a semnat un necrologul oficial (să-i spun aşa) al CAR despre nea Nae. Care o fi pe linie, dar nu îi conferă notă măricică la altele...
E, acest om incapabil să acţioneze direct asupra persoanei care îl deranjează (omeneşti complexe?) s-a mulţumit să monteze pe altul. Aşa se explică aparent bruscul interes al lui Eugen Popescu pentru ce aş putea scrie eu despre Baticu, azi...
Că Eugen a fost influenţat în chestiune acum ori cîndva în trecut - deja nu mai contează.


Personal, copil nebănuitor, n-am stat să fi depistat aşa însuşire la fostul meu amic. Drumurile noastre nu s-au prea intersectat. Am pus umărul prin 2001 la o revistă CAR ce nu a mai apărut. Atunci mai treceam la firma lui Eugen din strada Căluşei. O singură chestie mi-a sărit în ochi atunci. Bătător de cîmpi, într-o vreme cînd CAR se automăcina crunt sub bagheta secretarului general de atunci, am zis pe un forum că asociaţia se va redresa doar condusă de oameni precum Dan Vasilescu şi ... Emil Coliban (cu ultimul recunosc a o fi bat niţel în bară, dar tot cineva din generaţia lui, din stilul montan al lui Emil a avut pînă la urmă bagheta magică...).
Eee, Eugen m-a luat foarte dur atunci, legat de părerea mea. Era clar că altceva îl deranja, nu neapărat persoanele. Umoarea lui îmi trăda altele. Nu o spun cu răutate, ci doar indic unui viitor istoric (nea Nae fu unul - aşa că nu luaţi ideea de aiureală...) un filon de căutat, dacă doreşte să identifice ceva din atmosfera momentului.
I-am reţinut caracterul vădit dictatorial şi m-am ferit să-l mai "activez". Despre cel care iese la iveală acum nu am avut însă ştiinţă. Asta e, omu' toată viaţă învaţă... Aparent paradoxal, cine
se bucura de curînd să afle, din relatările preşedintelui de azi, despre de eforturile lui Eugen la cîrma CAR? Eu. Şi probabil nici nu o să privesc altfel subiectul, decît cu reverenţe pentru munca şi tenacitatea depuse.


Asta fu legat de mesaj Eugen.
Despre retragere de pe forumul Clubului Alpin, e de spus că mi-am identificat acum mai acut ca niciodată însuşiri ce nu prind bine într-o comunitate. Românească sau ba.
Parcă în "Patul lui Procust" (ori "Ultima noapte de dragoste..."?), Camil Petrescu spune că lucrurile în societatea omenească se datorează mai degrabă cinicului Nae Gheorghidiu, decît nepotului Ştefan - acesta din urmă fiind corect în gîndirea sa, dar dizolvant...
Plătesc acest preţ, şi simt că deja jumătate din belea e rezolvată.

Una din erorile mele principale, pe Alpinet sau pe forum CAR, a fost să cred că şi ceilalţi au aceeaşi sensibilitate la problemele identificate de mine. Ca mic exemplu, pe Alpinet am sesizat la un moment dat cum o haită ia la refec pe un tip care a avut curajul să spună ceva gri despre o lucrare a celor dovediţi - fie şi doar în situaţia aceea - cîini. Am avut surpriza ca, luat la rîndu-mi în malaxor, să văd că nu-mi ia nimeni apărarea.
Mai tîrziu am priceput că o minimă reuşită socială sau profesională impune oarece insensibilitate, bin impregnată în personalitate (deseori cu preţul ulcerului şamd). Brînzovenescu cel refractar la zguduiri este infinit mai răspîndit între noi decît am bănui.
Încerc să iau lucrurile cum sînt.

Nu mai ţin minte dacă nea Nae spunea şi că-i bine să te transformi asemeni celor care ne deranjează. Parcă nu. Dacă aş fi făcut-o, probabil nu-i eram amic nici pe cît i-am fost...



Ceva Postscripturi

PS Sper să nu arunc şi copilul acum, odată cu conţinutul copăii... Adică să nu mai scriu deloc despre Niculae Baticu (bineinţeles nu va mai fi pe site CAR...). Mi-ar face mie bine să.mi reamintesc unele lucruri, să caut să le înţeleg astfel mai mult. Să le ofer şi altora - sigur fiind că omul poitrivit va găsi această sticlă cu mesaj înăuntru aruncată în ocean.

PPS. Ziceam mai sus că nu voi mai scrie pe site CAR. Într-o ţară unde lumea îşi calcă una-două cuvîntul, parcă nu-i de dat înapoi. dar nu asta voiam să spun. Ci faptul că titlul articolului despre Baticu la care gîndeam a fost "Un om. Dintr-o bucată". Realmente în grafia asta. Om era nu în acceptul ditirambic, ci al celor sufleteşti reproduse, al viului, iar dintr-o bucată pentru că realmente asta am simţit, umblînd prin urbe cu una alta, că l-ar caracteriza pe Niculae Baticu.

Apropo, oare cum priveşte din Cer mica furtună iscată în pahar cu apă? Mă amuză să mă gîndesc la asta...

Trii.
În mesajul său, Eugen are şi cîteva expresii zice-se curtenitoare. Dacă nu s-ar întîmpla să fiu foarte antrenat în ultima vreme în contactul cu aşa ceva, nu le-aş trata aici. Şi rău aş face...
Pomeneam iniţial, în acest articol, de un Copil interior cu reguli aparte. Ziceţi şi voi, cum va cădea acestuia vorba: Fara a-ti reprosa absolut nimic, deoarece nu doresc sa ma bag in acele povesti... Şi vedeţi ce face condeierul în continuare.
Că să culeg şi opiniile altora, pentru materialul meu. Cine îi împiedică pe aceia să scrie, nu aflu însă.
Ce frumos este ambalată ameninţarea de la finele ultimului paragraf, aceea că mi se va refuza publicarea!
Iar finalul este apoteotic: Cu speranta ca sugestiile mele iti vor putea fi de ajutor, iti doresc inspiratie si succes. Curat din categoria "Ciocănelul..." amintită undeva mai sus. Căci ştiţi cine era mai smirnă şi mai fluierător la lună, pe bancheta trenului (după ce l-a trăznit pe nefericit cu jumatea de chil de metal): amicul meu cel răzbunător. Iar însoţitorii pălitului, la aşa vedere, l-au luat de într-o ureche tot pe nefericit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu