miercuri, 7 ianuarie 2009

literatura psihologica comuna

Indiscutabil vreau prea mult de la viata....
Drept imbold de a mai umbla un pic la masinaria interioara (si a mai risipi din balamuc...), imi spun sa mai citesc una alta despre remedieri launtrice. Cel putin doua asemenea materiale (cu autori ce nu par sa stea rau cu parerea de sine) imi tradeaza un stil tare sec. Vorbe gen:
"Un alt exemplu este cel al tulburarilor de conversie, cum sunt numite astazi isteriile clasice, in care dorinte si nevoi ignorate isi manifesta prezenta prin simptome legate de functionarea corpului. "
Sau:
"... a ne schimba, de a creste, de a ne atinge potentialul nostru uman. "
Fara indoiala vorbele de felul asta or prinde bine ca umplutura pe site, inconstientul este gata sa creada ca mult egal destept. Or prinde bine la simpozion, cu participanti care isi fura similar caciula. Dar un posibil pacient cred eu ca nu isi va simti interiorul rezonind cu asa, pardon, pastile.
Mi-am spus la un moment dat ca sint eu inevitabil subiectiv (judecind dupa criteriile estetice personale), apreciind o Karen Horney, un Teodor Mazilu (hai sa-i trecem "Ipocrizia disperarii" intre lucrarile de profil!) si pe altii ca ei. Realizez insa ca mai degraba ajungi sa rezonezi cu un autor care iti spune ca treaba e groasa. La o adica, asa judeca si interiorul bolnav al cuiva. Si care, astfel, e incintat ca a dat de cineva care judeca asemanator - iar implicit ii poate crede, intelege suferinta. El il va trata cu infinit mai multa incredere pe un asemenea psihoterapeut.
Bineinteles nu sint eu depozitarul adevarului. Sau, probabil, cine nu e suficient de copt in probleme psihice are nevoie de texte ceva mai amatoricesti, care nu-i intuneca dulceata soarelui cald de viata (momentan).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu