joi, 20 august 2009

Grea misie...


Grea misie, misia de…



E vorba de a trata erorile cuiva, fără a te enerva nici tu, nici ulterior acela…

De ce mă enervez eu ori cei ca mine?

Păi foarte simplu, pentru că nu au găsit altă cale de eliberare a agresivităţii acumulate cine ştie cînd…

Treaba asta decurge şi din eternul perfecţionism, din ideea că trebuie să faci lucrurile aproape perfect, dacă nu foarte perfect.


Uf.


Revistă carpatină on line.

Articol despre o tură hivernală în Valea Ţapului, în Coştila Bucegilor.

Oameni dezinvolţi, îndrăzneţi – jos pălăria. Nici valea Ţapului la vreme de iarnă nu e de colea…

Aş minţi ignorînd că privesc escapada şi cu oarece invidie. Dar dacă nu mi-l pitesc prosteşte, sentimentul se epuizează şi mă lasă în pace. Cît să pot privi destins pozele.



Ele par să aparţină însă altor locuri.

Bănui eu despre ce e vorba, dar zic să-l consult pe amicul Laurenţiu, care fuse de curînd pe… Valea Verde. El îşi dă cu părerea, adăugînd şi un .jpg cu o hartă a nordului Coştilei.

Dintr-o lucrare de la sfîrşitul deceniului nouă.

S-a întîmplat să nu mai am nevoie azi de aşa îndrumar, deşi primii paşi în abruptul Bucegilor după schiţele acelui autor le-am făcut, în urmă cu hăt… ani.



Arunc însă un ochi.

Şi văd că între obîrşia Văii Verzi şi Brîul Mare sînt trecute DOUĂ brîuri. Recenzia acelei file de ghid se soldează, într-un demers început iniţial de amorul artei, cu o jumătate de duzină de notaţii nu tocmai corecte.

Nu-mi arde şi nici nu aş putea să cobor acel autor de pe soclu.



Ba tot eu mă tem, în acea corespondenţă cu Laur…:


M-am gîndit ca acest hipercriticism să nu fie decît o descărcare de agresivitate din partea mea, dar zău că nu e în regulă ca într-o singură schiţă să fie atîtea erori...

Amicul vede însă altfel lucrurile:

“nu e agresivitate /…/.Nu stiu exact ce anume l-a manat la vremea respectiva sa scrie harta,dar cu atatea greseli nu prea e utila.

CAND E VORBA DE ASTFEL DE TRASEE, GRESELILE ASTEA COSTA.”

Omul are dreptate, îmi spun ca scuturat de un duş rece. Dacă te-apuci să cobori de la obîrşie (sub Releu) Iadul Vaii Albe, la un moment vei avea nişte probleme măricele (ruptură mare), ca să fiu elegant în exprimare, în încercarea de a atinge lesne valea-mamă.

Dar hai să dau şi schiţa, şi observaţiile mele, extrase din mailul către Laurenţiu:




Nu ştiu de ce sînt două brîuri deasupra Văii Verzi... (pînă în Brîul Mare).
/Autorul/ am impresia că era un superficial de zile mari....
Care brîu să fie între/deasupra obîrşiei Secii din Coştila şi acelaşi Brîu Mare? E vreunul pe Colţul Mălinului (desfăşurîndu-se pe o mare distanţă, între Mălin şi Capre!) şi nu ştiam noi?


Distanţa pe hartă între Mălin şi Verde este imensă. În realitate, scurgerile de zăpadă ajung iarna chiar să li se unească, imediat sub abrupt.

Iadul Văii Albe, firul care se desprte spre Obîrşie din Albă, are o ruptură ce nu e precizată pe hartă.

Urzica şi Caprele depăşesc Brîul de Sus.

Confluenţa Ţap şi Urzica cu Valea Cerbului e în stînga (cum priveşti harta, recte la sud de) poteca marcată.

Scoruşii ies la est de Releu, nu la nord.

Nu ştiu ce brîu e ăla din Moraru, superior celui Mare, care NU iese în creastă... Sau de ce îl trece (să zicem că o fi vreo cingătoare întreruptă pe aici...), şi omite două brîuri care ies la creastă: de mijloc (cu două braţe chiar) şi al Acelor.


M. Ordean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu