marți, 25 august 2009

Vise taică, vise...

Realizez că muntele, care îmi ocupă mare parte a gîndurilor diurne, nu apare mai deloc (nuanţa am introdus-o mai mult ca să fie...) în visele mele.
Şi nu se poate spune că nu au existat eşecuri, refulate în general, despre coclauri ori lucruri asociate acestora. După cum muntele cred că are destul material pentru ca mintea să confecţioneze, peste noapte, şi reprezentări pe această cale ale altor situaţii.
Amintitul Munte nu apare însă...

Cu riscul de a părea poet dus bine cu pluta - pe ape de munte, fireşte... -, e posibil ca muntele să facă deja parte din lumea ce iese la aer noaptea (fie şi pe căi ocolite*) din mintea şi sufletul nostru...
Faptul că noi trecem fără să ne dăm seama, deseori chiar la numai o săptămînă, astă graniţă uluitoare nu scoate muntele din Cealaltă Lume. El rămîne acolo, deşi, dacă e să-l iei la bani mărunţi, întru materie e făcut totuşi din piatră seacă, pericol de cădere, oboseală cruntă deseori, exclamaţii scrîşnite de "Ce naiba caut pe aici!?" (cu echivalent Baticu: "De ce nu mă astîmpăr, de ce nu mă însor ca toţi ceilalţi?").
Astă din urmă situaţie aduce cu bănuita greutate de nu-ş cîte grame(dar totuşi e ceva) a sufletului, trupul gol fiind olecuţă mai uşor după ieşirea acestuia, nici nu mai contează unde se duce...

Mircea, zis Bate cîmpii (pardon, munţii)

------
* Subsemnatul este adeptul cheii psihanalitice de explicare a viselor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu