marți, 22 septembrie 2009

Lume, lume...




Trec pe strada Cuza Vodă, pe lîngă o biserică ce mi-a defilat anterior ochilor de pe o altă arteră (Verzişori) din astă zonă fascinantă mie, din Bucureşti...
La intrarea a ceea ce ar putea fi numită curte a acestei biserici, sus e o placă, unde se spune că în acest lăcaş veneau Vodă Cuza şi Doamna - la slujbă, se înţelege...
De felu-mi nu-mi place deloc să fiu prostit, ori măcar să mi se omită (mai mult sau mai puţin şmechereşte) o parte de adevăr. Ca atare, îmi dă prin minte să mă duc să întreb pe cineva de la biserică dacă are idee căt de sfînt era Cuza, la vremea cînd (pasămite) venea cu doamna aici. Era aşa de bisericos, că vieţuia cu altă femeie, ba avea şi doi copii cu aceia.
Pînă aici e OK. Însă realizez, intuiesc brusc cum că prelatul, omul bisericii căruia i-aş aduce în atenţie nedumerirea asta a mea mai c-ar fi gata să mă ucidă... Nu mă va ucide, pentru că îl opresc diverse, dar sentimentul său ar fi tare neplăcut.

Stau şi mă întreb dacă nu fac eu aici vreo proiecţie din alte domenii personale, cine ştie pe unde nu ma avut curajul să recunosc vreo ameninţare cu suprimarea, vizîndu-mă pe mine.
Nu cred... Una la mînă că-mi spune instinctul ăsta, cum ar vedea omul bisericii lucrurile... O simt din observaţiile în timp asupra oamenilor din zona respectivă... Apoi, năruirea eşafodajului publicistic îi afectează respectivului atît imaginea în faţa omului de rînd, a enoriaşului (chit că ăsta nu e un campion al corectitudinii, istorice să zicem), dar te poţi simţi privit urît chiar de către Cel de Sus, căci ăntr-un felîl afectezi şi pe El: "Uite cu ce au ajuns să-mi susţină imaginea ai mei..."
Aici iar e pericol de proiecţie personală, însă ideea rămîne...

În acelaşi timp, oamenii aceştia funcţionează în privinţa unor reguli foarte stricte (cînd le convine, bineînţeles că le pot încălca, găsind chiar pasaje aferente în Biblie). Cînd ataci acele reguli, acele percepte, explozia lor riscă să fie imensă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu