marți, 20 octombrie 2009

De la un la alta.

Fiul meu, de 9 ani, a luat in serios - ca oricine la etatea lui - ideea de ierbar, de chestii vegetale adunate la sugestia profesoarei. Adună de pildă frunze... Merge cu tat-su pe stradă, unde se opreşte brusc şi, cu entuziasm de invidiat, culege de jos frunze...
M-am antrenat şi eu întrucîtva în horă. De pildă, am ochit nişte frunze mari "cît cinci palme de om mare" (aşa i le-am descris, pentru a-l momi la o plimbare), în curtea unei biserici de pe Calea Victoriei, aceea de lîngă fosta Legaţie germană (unde s-a sinucis Killinger, ulterior Teatrul C. Tănase, azi statut incert).
Ca să-i fac drumul plăcut, am zis să-i arăt, venind de la metrou Victoriei, cutare clădire interesantă aici, cutare treabă nostimă dincolo. Eee, Academia Română era de neevitat la aşa prezentare. Da, domne, eu seralistul de liceu mi-aş fi dat cu părerea asupra onoratei Instituţiuni.
Aici încape însă o problemă. Care ţine de Marele inchizitor dostoievskian (a se vedea imediat ce anume)ori Hainele împăratului... Cît să-i spui şi adevăr şi cît să-i înfăţişezi idilic pe Domnii de-acolo (altminteri aceştia se îngrijesc exemplar de cum arată locul, minus stîlpii de la gardurile exterioare).

Mi-e greu să generalizez ce a observat un negativist ca mine în timp, dar hai să nu tac. Mi-amintesc desărbătorirea academiciencei cutare. Chestie de 2008 parcă. Măi frate, să vezi perii de-a dreptul greţoase ce-şi trăgeau nemuritorii unu' altuia! Nu ştiu ce j'dă mii de tomuri studiară aceştia la viaţa lor, dar despre penibil pare-se că nu fu vreunul... Başca faptul că experienţa lor în epoca Ceauşescu nu pare decît să le fi exacerbat acea glandă...
Mai citesc de curînd de vizita lui Delavrancea la Berlin, la nensu Iancu. Poate ştiţi relatarea. Bineînţeles copiii studiază la şcoală "Bunicul", n-au idee de aiurelile Barbului, la bere sau fără. Dacă veni vorba de şcoală, dacă unul ca mine este acum atît de chitit şi nihilist, este că pe atunci au încercat unii (în familie, respectiv de la catedră) să mă prostească. Să-mi spună că împăratul nu e în chiloţi, ci în hlamidă.

Pe plan pur eprsonal, am avut de curînd de-a face cu o doamnă, Georgeta Filitti la nume. Istoriceasă. Dacă dai un search pe net, zici că e minunea UMANĂ a lumii. Eu am cunoscut-o mai personal şi afirm fără jenă de proces calomnie că e o scorpie cum rar s-a pomenit... Iar vorba asta e săracă...

Revin la fiu-meu...
Poate pedalînd prea mult pe experienţa de viaţă (cîtă e) a tătînelui său, nu i-aş recomanda să asude în direcţia lor. Simt eu că nu e o treabă să munceşti mult de tot (trec peste faptul' că nici aşa nu ai garanţia Fotelului, căci intervin şi unele enumerate cîndva de Ştefan Gheorghidiu...).
Am senzaţia că vieţuind precum marii hardworkerşi cam uiţi de Tine (de fapt nu am spus eu primul că o anumită Groază îi cam mînă pe aceştia în viaţă). A fi atent la Matale nu e vreo garanţie a mierii pe lumea asta, dar cel puţin în opinia mea se prezintă precum Răul cel mic...

PS Am o simpatie aparte pentru cel ce fu viceprezident al Academiei Române şi om de munte, Şerban Ţiţeica. Spre sfîrşitul vieţii aud că fuma mult. Or ăsta nu este totuşi, semn că te-ai afla pe un drum apropiat firii tale reale...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu