miercuri, 11 noiembrie 2009

David Prodan, istoric

Mi-au căzut din nou sub ochi Memoriile acestui istoric, cu o viaţă aproape suprapunîndu-se cu limitele secolului 20.
Îmi trezi ceva simpatie (ca orice ompe care îl simţi apropiat structural ţie).
Nu am putut să nu remarc criticismul său accentuat. Iar mintea aici nu m-a dus la tata, cum s-ar întîmpla, ci la răposatul refondator al Clubului Alpin Român, Niculae Baticu (1909-1997). Cam acelaşi stil.
Ambii cred că aveau dreptate, în ceea ce scriau critic, în acţiunea lor care făcea realmente praf oponentul. Mi-am dat seama brusc, acum, că atare identificare a hibelor celuilalt - fie şi teoretic justificată - te îndepărtează rapid de majoritatea semenilor.
Acolo, între oameni, chit că ne împănăm cu vorbe mari (morală, credinţă, bun simţ), ne cam împăcăm cu - vorba unui personaj din "Omul care a văzut moartea" - turpitudinile celuilalt. În răstimp, cei care iau în serios aceleaşi vorbe mari cad în astă capcană a lui "Nu-mi face mie ce nu-ţi fac eu", şi se marginalizează iute.

Recunosc, am şi eu tendinţa asta. Dar voi fi ceva mai atent. fie şi în astă ultimă treime a vieţii (cîănd se spune că înveţi, asimilezi mai greu) la acest proces de acceptare a greşelilor celuilalt, de constituire a unei mici complicităţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu