joi, 26 noiembrie 2009

Pasămite macabre

S-a întîmplat să trec azi pe Calea Şerban Vodă, în dreptul Crematoriului.

Ce chestie! La 20 de ani eram oripilat, îngrozit de ideea morţii... Un amic mersese mai spre seară în partea parcului Tineretului apropiată de Crematoriu... Ce crispare la mine, auzind despre situaţie (nici el nu fusese foarte dezinvolt...)!
Acum am trecut ca pe lîngă Custea Constituţională (exemplu de instutuţie seacă, întru imagine la subsemnatul), deşi, dacă e să ne luăm după ideea populară, mai spre senectute te ia cu teamă de Ceea ce te Aşteaptă.

Bineînţeles că îţi cunoşti adevărata sensibilitate la delicatul subiect al Morţii doar cînd eşti nas în nas cu Ea (recunosc, la munte, de pildă, am devenit mult mai precaut). Aşa că parada de ce dezinvolt am trecut eu pe lîngă... poate fi mai şubredă decît aş vrea.
Cred totuşi, că, mai ales dacă ţi s-a întîmplat să nu fii un om tare ataşat Realităţii, şi implicit Vieţii, cred că-ţi poţi fixa drept scop de... viaţă în ultima parte a existenţei o trecere cît mai interesantă spre moarte.

Că veni vorba, îmi trecu prin minte zilele trecute că ne spăriem grozav de moarte, de ale ei, de eternitatea ei şamd, dar nimeni nu tresare la ideea, la realitatea Nimicului din care vine persoana ce se naşte. Nimeni nu-şi bate capul cu asta. Nici măcar religia, ce altminteri face mare tam-tam de bau-baul la ce va fi după (şi în consecinţă trebe să fim cuminţi Aici). Despre ce a fost Înainte, linişte şi pace...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu