miercuri, 9 decembrie 2009

Din nou în abatere...

Afirmaţia este legată de postarea anterioară.
Adică şi aici recidivez, reproducînd de această dată un recent material al condeiului şi omului pentru care am o mare simpatie. Andrei Pleşu adicătele.


Articol în "Adevărul", 8 decembrie 2009


De ce am votat totuşi cu Băsescu


Nici dacă iese Geoană nu va fi sfârşitul lumii, nici dacă iese Băsescu nu va fi sfârşitul democraţiei.
Articolul de mai jos a fost scris sâmbătă, 5 decembrie. Nu aveam de unde să ştiu rezultatul alegerilor. Eram doar sub impresia pe care mi-o lăsase dialogul de joi seara dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă.
La sfârşitul dezbaterii, ştiam că n-am de ales: voi vota, totuşi, cu Traian Băsescu. Explicaţia cea mai concisă a deciziei mele ar fi o replică moromeţiană: prefer oricând „o discuţie cu un om deştept, în stare să glumească inteligent". Cu alte cuvinte, îl prefer pe Cocoşilă. L-am privit cu maximum de bunăvoinţă pe Mircea Geoană.
Dar, în ciuda eforturilor lui de a fi conştiincios, plauzibil şi bine crescut, n-am putut găsi, în favoarea prestaţiei sale, niciun punct de sprijin. A confirmat, aproape candid, toate suspiciunile celor care îl contestă. Vizita nocturnă făcută dlui Vântu în chiar ajunul confruntării de a doua zi e, în cel mai bun caz, o probă de indigenţă tactică. Ca să nu mai vorbim de bâlbâielile stingherite şi stingheritoare livrate cu titlu de explicaţie.
Incapacitatea de a răspunde prompt şi exact unor întrebări tehnice simple a avut, de asemenea, un efect descurajant. Omul are ceva de elev silitor, care însă nu ştie să înveţe şi pierde mereu din vedere detaliul semnificativ. Nici consilierii săi nu par să-i fi fost, în această privinţă, de mare ajutor. Dacă va ieşi (respectiv a ieşit) preşedinte, nu mă voi putea bizui niciodată pe reacţiile, reflexele şi echipa lui.
Prost serviţi, în timpul emisiunii de joi seara, au fost şi cei care invocă „onestitatea", sau firea neconflictuală, a lui Geoană. De câteva ori, iritat, prins în ofsaid, el a sărit cu gura destul de nevricos şi a atacat fără niciun pic de talent.
Au mai fost şi oarecari minciunele prost camuflate şi, mai ales, un surprinzător, ipocrit, contra-productiv subton „mistic". Pomenirea Părintelui Galeriu, neconvingătoare, a fost, între altele, o gafă duhovnicească: duhovnicul, dacă ai unul, nu se clamează public; numele lui nu se utilizează ca pedigree, ca garanţie a propriei evlavii. Dar Mircea Geoană pare a-şi fi descoperit, de la o vreme, dimensiunea religioasă. E, brusc, foarte „îmbisericit". Modelul lui moral e Patriarhul, autorul lui preferat e Sf. Ioan Gură de Aur. Această pioasă conversiune electorală are ceva comic, inconsistent şi, în fond, păcătos.
Pe scurt: dacă Mircea Geoană va câştiga (respectiv a câştigat) Preşedinţia, ar face bine să aspire la un comportament mai „deştept", să-şi caute colaboratori mai subtili, să nu se bizuie prea mult pe abilităţile politice proprii. Dacă îi reuşesc toate astea, sunt gata să renunţ la exigenţa „glumei inteligente", de care vorbea Moromete...
Orice om de bună credinţă va admite că, prin contrast, Traian Băsescu a dominat situaţia cu mult mai multă autoritate. Ştia ce spune, vorbea în numele unei informaţii mai bine asimilate, era mai puţin contrafăcut şi mai eficient din punct de vedere retoric. A câştigat prin KO tehnic.
Cititorul se va întreba, poate, care e sensul acelui „totuşi" din titlu. L-am votat pe Băsescu totuşi, pentru că aveam, şi în cazul lui, destule motive să nu-l votez. Am mai spus-o: nici dacă iese Geoană nu va fi sfârşitul lumii, nici dacă iese Băsescu nu va fi sfârşitul democraţiei. În ambele cazuri, vom avea numeroase prilejuri de lehamite. Atâta doar că, dacă am de ales între Cocoşilă şi „Ion al lui Miai", îl prefer, în numele ironiei istoriei, pe Cocoşilă.


Cred mă m-am recunoscut deja, din postările anterioare, fan Andrei Pleşu.
Cam de la apariţia "Dilemei".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu