luni, 27 aprilie 2009

Titi Ionescu, alpinist interbelic la ADMIR si "Metropola"

Notez urmatoarele pentru ca-i posibil sa fie cindva utile celor amatori sa cotrobaie, sa restructureze istoria mersului pe munte la noi.


Dl Liviu Enache imi scrie, intre altele:
"...Aveti cumva ceva date biografice / informatii despre Titi Ionescu si respectiv Gogu Ionescu ? Ma intereseaza intr-un context mai aparte, respectiv faptul ca desi Titi Ionescu a fost un catarator de exceptie nu s-a scris prea mult de el (si ma refer aici nu neaparat la performanta aplina cat si la cine a fost omul..). Despre Gogu Ionescu am fost "rascolit" de o conversatie recenta cu Dr. Serban Gavrilescu - mentorul meu in deslusirea Pietrei Craiului - Serban avand privilegiul, in tinerete, de a se catara cu Gogu Ionescu..."



Raspunsuri eu, adunate (caci fura mai multe mesaje):


Nu am stiinta de activitatea lui Gogu Ionescu. Am idee de un om cu acest nume din relatarile lui nea Nae Baticu - ii era parca sef la serviciu, in deceniul patru.
Deci mai degraba as putea fi informat eu despre el.
Nu stiu cit s-a catarat, eu nu mi-l amintesc din tipariturile vremii. Cum am zis, l-am intilnit doar in "Amintirile unui alpinist" de Baticu, 1981.

....

"... Desi Titi Ionescu a fost un catarator de exceptie nu s-a scris prea mult de el (si ma refer aici nu neaparat la performanta aplina cat si la cine a fost omul..)..."

Pai, pentru a se scrie este nevoie ca cineva sa scrie... Se pare ca nu au fost indeplinite aceste conditii, daca astazi nu exista prea multe notatii despre Titi Ionescu. Nici el nu stiu sa fi trecut ceva pe hirtie. Iar daca a aparut ceva sub semnatura sa, e posibil sa fi fost filtrate de condeie mai sprintare din preajma, cum ar fi Udriste-Olt sau I.I. Dunareanu.
Despre el am citit si am discutat cu nea Baticu. Ulterior, cu ceva imaginatie, mi l-am inchipuit pe munte... De pilda m-am uitat la fisura din Umerii Pietrei Craiului, despre care se spune ca a urcat-o el, cu o echipa a ADMIR.
In acelasi timp, am vizitat-o prin 1985 pe vaduva sa, dna Lala Ionescu. Statea pe strada Virgiliu (numarul 57?). Mi-am notat cite ceva, pe care le am intr-un plic cu fishe acasa (acum sint la serviciu). Mi-a permis si sa fotografiez unele imagini cu sotul ei. Parca si in unele poze din arhiva N. baticu apare Titi Ionescu - cu precizarea ca actualmente nu am scanate filmele unde le-am reprodus. Trebuie scanate, daca are cineva nevoie de ele. Am avut scanuri, dar in timp le-am ratacit.
Trebuie ca am pe undeva niste poze cu un grup al Metropola, la Voina, cu Baticu si Titi Ionescu. Sa ma uit.

Nu s-a zbatut foarte, ca unii orgoliosi din epoca ori de mai tirziu. De aceea e mai putin pomenit.
Cu speranta ca nu il denigrez in ochii dvs., dar a fost totusi in garnitura secunda de alpinisti ai vremurilor. Aceasta datorita firii mai putin competitive, respectiv faptul ca nu a tinut sa faca parte din Clubul Alpin Roman, preferind sa-si urmeze seful de serviciu - Ion Udriste-Olt - la ADMIR.

Cind dau de plicul cu insemnari din discutiile cu dna Ionescu, va anunt.
Doamna stiu ca era dulce. O priveam, intr-o luna mai... Desi era sexagenara, gindeam la o descriere a lui nea baticu. Erau un grup mai mare pe Ripa Zapezii, vara dar pe ploaie. In carte Baticu scrie ca au ajuns murati sus, fetele avind parul pe masura. In paralel, NB imi spune ca ii cintau Lalei un cintec la moda: "Lili, Lala si cu Lulu". E un gend e amanunte care mi-au fost intotdeauna interesante, au adus umanul in niste relatari care pot cadea altminteri foarte usor pe alaturi, in limba de lemn sau legenda falsa.
Mi s-a mai intimplat sa scriu istorie alpina si am cautat sa descopar charmul momentului, nu sa ridic osanale. Ori, cind am facut-o, am facut-o altfel decit in stilul mioritic.

Na, ca m-am luat cu vorba!


Mircea Ordean

Pentru ca nu mi le-am putut aminti la comanda, rememorez acum zisele dnei Lala, cum ca sotul ei, desi ramine in istorie ca liderul echipei de catarare ADMIR in explorarea Pietrei Craiului, era un iubitor mai degraba de Bucegi. Este foarte posibil, adaug eu, ca el sa se fi apropiat mai statornic de Piatra doar in 1939. In rest Dunareanu nu si l-a avut alaturi, ci alti tovarasi (in sensul montan...).

Subsemnatul fiind de felu-i mai gura rea, nu voi face exceptie aici... M-a mirat ca, in urma unei excursii de iarna a admiristilor pe Valea Costilei, tura a fost declarata in presa drept cea mai cu motz pe la noi de cind lumea - nu cred ca artocolul cu pricina a fost scris de Titi Ionescu (liderul grupului - pomenit altminteri ca atare in poezia fabricata cu acelasi prilej), dar autorul nu pare sa fi fost deranjat foarte de o eventuala punere la punct din partea acestuia. Deduc de aici ca T.I. nu gasea aiurea un asa gen de afirmatii - cum ar fi fost cazul prietenului sau apropiat ramas ajuns in C.A.R


II

În data de 27 aprilie 2009, 15:32, Enache, Liviu a scris:
cu mare placere.

Ref la Titi Ionescu - si aici fac on melange din lecturile proprii plus povesti de la cei mai mari plus impresii proprii vis a vis de trasee facute de Titi si catarate de mine - cred ca era un catarator talentat, un adept al catararii curate (libere) - asta traduc, ca si in cazul lui Opris, prin faptul ca nu "cosea muntele.

Faci cum vrei, Liviu, eu-s mai prudent intru ce mi se spune. Apropo de auzite de la mari sau mici. Am auzit destule, am trecut pe hirtie doar ce am crezut serios.
Nu stiu daca se pune problema ca Titi sa coasa muntele. Nu bag mina in foc ca era asa dulferist, adica un partizan al cataraturii libere.
Nu am acum descrierile lui Dunareanu sub ochi, dar nu cred ca in Canionul Cioringa nu a batut cuie pentru ca nu a vrut el... In fine, sa nu en contrazicem aiurea... Cert este ca eu nu l-am simtit sa-si bata capul cu asta.
Pesemne ca in Piatra Craiului, la 1939, l-a molipsit un pic entuziasmul lui Iancu Dunareanu al stabilirii de drumuri noi (unele sint totusi discutabile, sashii umblau si ei pe acolo...). Cert este ca in Bucegi nu stiu sa fi batut un cui pe teren , ca sa folosesc expresiile vremii, teren virgin. Nu ii reprosez ceva, doar precizez asta ca sa nu cadem in aprecieri exagerate.

Apropo, Liviu, ti-au cazut ochii pe scrisele mele despre explorarile ADMIR in Piatra Craiului?
Ma amuz, eu insumi am uitat in parte ce am scris acolo. Nici nu mai stiu daca in 1937-38 a fost si Titi acolo...

Nu am apucat sa ma uit la fishele cu dna lala din camara personala.
Nu mi le-a furat insa nimeni.



De asemenea, unele pasaje mi-au parut abordate foarte frumos - surplomba la liber, cu desprinderea picioarelor de pe perete - in cazul iesirii din saritoarea cea mare, cu grota, din Canionul Cioranga, PC - si asta denota talent, curaj (mi-a venit sa ma exprim golaneste - bulan), tehnica si toate astea in contextul in care echipamentul vremii era cum era... (nu poti compara, oricat am vrea, espadrilele cu talpa de sfoara/ pasla cu noua generatie de "papuci" de catarare.

Ti-a cazut cu tronc Titi...
Nu spun ca nu era un tip aparte, special, de punctat intre montaniarzii epocii, dar as zice sa-l judecam dupa termenii altei epoci, mai exact 60-70.
Abia atunci se naste ideea lui a tempera baterea excesiva de picioare - de si asta, sireaca, o fi fost o chestie normala, de inteles la vremea ei si prin Carpati. Na, ca am ajuns sa iau apararea, eu!, a stilului Cristea! Glumesc un pic - doar inteleg ca fiecare a facut ce a putut, ce i-au permis locurile si conditiile vremii, iar generatia urmatoare deseori i-a urcat pe umeri, cum se spune, tocmai contestindu-i realizarile stilului (dupa ce, intr-o prima faza, a imbratisat, acceptat regula jocului).

In ce priveste realizarile T.I, de care pomenesti, ca unul fript cu ciorba... nu te intreb care iti e parerea despre Baticu. Certe ste ca multe e foarte posibil sa fi invatat Titi de la acesta. Spun e foarte posibil din deformatie intelectuala... Altminteri NB pomeneste foarte clar in Amintiri... ce si cum a invatat Titi Ionescu.
Nu spun asta pentru a-l cobori misheleste, ci pentru a arata ca arata ca desprinsese tehnica de la un contemporan roman.



Si exemplul nu este singular. Traseele lui - si aici ma refer la cele catarate de mine - abunda in pasaje interesante, de angajament - expunere, fapt ce da o savoare infinit mai mare catararii, in ciuda gradului "modest".

Te voi dezamagi, Liviule, dar nu am umblat prin Cioringa. Sau cele admiriste de acolo. Am fost in Umeri, dar nici acolo direct de la Pridvor in sus.

Nu vreau sa fiu patetic, insa cu fiecare zi ce trece mi se intareste convingerea ca majoritarea noii generatii a pierdut ceva pentru "altceva" - ma refer ca mlti din cei ce fac azi gradul IX si X in trasee de escalada se "feresc" de trasee mult mai modeste dar cu o incarcatura emotionala / psihica mai mare... una e sa sa ai un pasaj expus, de grad III, friabil si cu asigurare precara la 100m deasupra vaii si alta e sa "tii o priza fina si sa faci un X in sala, la 1m deasupra saltelei.

Daca ei aleg sa faca asta, e optiunea lor, nu ma bag.
Sint prea departe ca pricepere, iar totodata mi-a palit ardoarea de a face eu ordine in lumea alpina - daca a existat cu adevarat vreodata.


Atentie - am spus marea majoritate si tuoti... am intalnit persoane tinere / din noua generatie carora le place muntele, daca intelegeti ce vreau sa spun... S-a pierdut si bucuria miscarii, a orizontului deschis, dat de un traseu clasic - falezele din padure nu confera nici pe departe satisfactia unei creste sau al unui perete mare.

Ma scuzi iar daca vin cu o opinie un pic contrara tie - asa eu, un Gica Contra... Daca oamenii aia opteaza pentru ceva sau altceva, pai asa le e rezultanta firii,e dcuatiei si mai stiu eu ce... Ar fi ca in bancurile cu Bula si babutza suita in tramvai..., sa le spun ce sa faca... Am o singura dambla....
Ioan Colman, cel care in 1952 avea sa fie condamnat de comunisti ca spion imperialist, avea prin 1937 o vorba, reprodusa de Sandu Beldie mie: "Beau cu oricine, dar sa nu-i miroasa picioarele!". Eu am vorba: "Faca ce-or vrea pe munte, dar sa nu lase gunoaie!"


De altfel poate e mai bine asa - inainte de a ma apuca sa catar trasee am fost dus, destul de mult timp, pe vai, brane, creste, etc pentru a invata accesul si retragerile. Desigur, nu am fost (si nu continui sa urc) astfel de trasee doar pentru a sti pe unde sa ajung la perete sau pe unde sa ma retrag - ele sunt o bucurie in sine si intr-un fel sunt mult mai valoroase prin prisma satisfactiilor ce le dau - rezolvarea unor probleme de orienrate, etc - si mergand, la exagerare, prin prisma unor proble tehnice destul de tari - vezi abordarea directa a canionului din Valea Urzicii, Spalatura Vaii Seci - directa, etc.

Felicitari!
Canionul Urzicii, acela de sub Briul Mare, m-a depasit in viata asta. Din fericire, au ramas lucruri minunate si prin jur. Dupa cum, chit ca actualmente ma dau ateist, careva mi-a permis sa trec prin lucruri uritzele (la nivelul meu) pe acolo fara o zgirietura...

Titi, prin ceea ce a facut, confera o trecere / punte intre cele doua genuri de trasee. Asta este motivul real pentru care am vrut sa deschid discutia si am vrut sa culeg mai multe informatii. Inclinatia catre astfel de trasee a revenit prin prisma varstei si in ciuda faptului ca inca pot sa catar trasee de grad mare. Impreuna cu un alt prieten - Vlad Gherghiceau - am redescoperit dulceata vailor de abrupt, a traseelor clasice de catarare, a cautarii si a descoperirii unor locuri descrise de inaintasi dar "uitate" de generatiile mai noi aflate in cautarea de provocari "tehnice" (de grade tot mai mari).

Din principiu, am avut si eu regrete ca alde catzaratorii vreunui moment istoric oarecare, de la '70 incoace, au evitat vreo zona sau alta dorita de mine. In paralel, mi-am zis ca daca as fi fost mai priceput faceam aia sau aia, cautam trasee in cine stie ce peretei izolati samd. Dar, repetind, cred ca fiecare isi are socoteala lui.
M-am revoltat, m-am mirat sau mai stiu eu ce ca ubn primninistru roman nu mai vine la scropoasa, a la Ionel Bratianu, vara. Ca lumea mai destupata a unei epoci nu mai suie pe munte, cum facea aceea a anilor 20-30. Dar ulterior am mirosit de ce se petrec lucrurile acum altfel, si gata. Tot nea Baticu - cu care m-am certat si la care am observat ca nu prea respecta sfaturile date altora - ma sfatuia sa iau lucrurile cum sint. Cred ca aici izbutesc asa ceva... le iau cum sint, mai atent fiind acum la renghiurile orgoliului personal sau al mai stiu eu caror oglinzi deformatoare personale.


Este fascinant sa redescoperi trasee (ce implica sau nu legarea in coarda) deschise de generatiile vechi - stau si ma intreb, uneori, oare ce-ar fi reusit acele generatii daca ar fi dispus de beneficiile echipamentului modern... pentru ca din pct de vedere psihic e clar (pt mine cel putin) ca erau mai "tari".


Aici intram un pic la categoria "Daca...".
Aritmetica pare o chestie infantila, dar o respect mult.
Pentru simplitatea cu care ne atentioneaza ca, oricit se pot dori alte rezultate, 1 + 1 fac doi...
Ma ierti daca nu avem o parerea identica la problema asta.
De fapt, m-ar fi mirat daca doi oameni cu firea noastra (pe care am izbutit s-o miros iute...) ca fie de acord in foarte multe...


Sper ca nu v-am plictisit cu povestile mele - am cam pierdut pe ici pe colo firul din dorinta de a atinge cat mai multe puncte...


Nu, pomenitele povesti nu m-au plictisit. Am revenit intr-un domeniu drag, simpatic mie - si din care ma bucur ca m-am detasat, departat la timp.
Bineinteles, imi dau si azi cu parerea, daca se iveste un prilej onest, dar ma feresc sa-mi croiesc vreo faima pe baza unor lucruri pe care viata a decis sa nu le mai abordez cu intensitatea primei tinereti.
Exista destui care isi alunga plictisul ori angoaselor virstelor ulterioare prin ceea ce au realizat cindva... Ma bucur ca fluviul vietii nu m-a dus prin asemenea situatii.

Al matale,

Mircea Ordean


PS Poate ma dau leu, poate nu.
Vezi niste poze dulci din Caraimanul iubit de ambii, la
http://picasaweb.google.com/mmordean/CreangaPrinCaraiman22Iunie2008#
Ma straduiesc sa gust mai putin verticalele (care oricum m-au parasit), cit orice fir de iarba, orice raza de soare. Hereusement, se poate, adicatele te arsplatesc uluitor. In fine, sa ma feresc de vorbe mari - am avut oroare intotdeauna...