luni, 4 ianuarie 2010

Din cotloane

I

Ud nişte flori, în casă şi în faţa ferestrei. În faţa mea, la nici 30 metri, am un bloc de locuinţe. Sentiment prost. La mine. Agresiune, dispreţ de acolo. Vag (de fapt poate asta e şi principala trăsătură), dureros, şi de nezdruncinat. Iar peste ele, oroarea de a descoperi că eşti mai vulnerabil decît bănuisei, decît eventual te lauzi fie şi nonverbal semenilor.
Chestia asta, a lui Natura, mediul vor să fie altfel decît credem / dorim / avem senzaţia îmi aduce aminte de o scenă recentă. În familia unde am făcut Revelionul fetiţa de vreo 12 ani a avut invitată o alta, de aceeaşi vîrstă. Auzisem de ceva probleme în casa ei, cu un tată vitreg nu tocmai de pus la rană. Cert este că la ora 2 noaptea trebuia să se întoarcă acasă, la o scară de bloc vecină. M-am oferit să o însoţesc şi eu, din n motive. Domnişorica era dezinvoltă (discuta cu fata din familia gazdă). La interfonul către apartamentul propriu s-a crispat brusc şi, aş spune, imens. Nu mai ţin minte exact ce şi cum se comporta, în acele altminteri foarte puţine secunde, dar am sesizat imensa diferenţă. Duduia cred că era destul de terorizată de ai ei, pesemne îndeosebi de tată. Dacă nu erai avizat poate nu sesizai oroarea care o cuprinsese în bună măsură.
Poate fusese cuprinsă de această stare şi datrită nepregătirii, adică ea venea dintr-un mediu plăcut, pentru a reintra în cel de bază.

Spun toate acestea pentru a sublinia diferenţa enormă dintre ceea ce lăsăm în exterior impresia a fi şi ceea ce estem cu adevărat. Cei cu vulnerabilităţi, temeri, dar şi agresivităţi, ranchiune şamd - bineînţeles nu toate la cîrmă în acelaşi timp.

Acel ecart, îmi dau şi eu cu părerea, nu-ţi permite să te pregăteşti cu adevărat pentru cele neplăcute, insuportabile.
Şi aici intervine, întrucîtva ca etichetă a problemei, a căiicare ar putea fi urmată, zisa cuiva că în căutarea sănătăţii psihice e indicat ca "Sinele să devină Eu". Freud parcă a emis-o. Probabil în urma unor negocieri interioare, care-s bineînţeles pot fi departe de stilul celor cele din societate.

Ca unul care nu-s abstinent în ale alcoolului, de vreo doi ani mă ia după dorul de a rămîne peste noapte la vreme rece pe balcon, în sac de dormit. Nu erau probleme de temperatură (chit că exteriorul cobora sub zero grade), mai ales că alcoolul producea căldură suplimentară din plin...
A doua zi însă povestea îmi lăsa un gust destul de neplăcut. Nu-s omul care să mă iau la şuturi pentru aşa aventurisme, însă o făcea tata Superego. Diferenţa dintre cele trei instanţe clasice era, în general, imensă. Mi-am zis să apropii cele trei cumetre. În primul rînd executînd povestea cu naniul hivernal pre balcon şi la nealcool. A fost ok - ajungînd să accept astfel conştient că o parte din mine - nici nu am mai sondat adînc motivele! - are nevoie de aşa gesturi, cu dormitul colo-şa.
Aseară am căzut iar pradă tentaţiei bahice. Am realizat (da, chiar şi în acest stadiu!)însă că unul criteriile inconştiente este de a bate recorduri. Temperatură cît mai joasă, îmbrăcat eu ct mai subţire. La care am convenit cu toţii la un compromis: lăsăm excesul de genul ultimului (adică mă îmbrac ceva mai bine), iar ca răsplată Nenea cel nesupus (Inconştientul) este primit în casa onorabilităţii, la masă chiar cu Superego.
Cel puţin în problema asta a ţinut.
Să vedem cît şi cum se poate extinde şi la alte probleme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu