miercuri, 6 ianuarie 2010

Gică Contra

Aşa am senzaţia a fi, cînd nu-s de acord cu zisa vreunuia.

O fi la mijloc educaţia - nu mi-ar fi luat biata mama apărarea în vreo dispută a mea cu alţii, ferească Cineva!... probabil ca să nu mi-o iau în cap şi să spun la un moment dat că şi ea o mai ia pe arătură. Că doar era om. Atîta doar că unora a recunoaşte fie şi din An în Paşte că greşesc e sfîrşitul lumii...

Sentimentul de vinovăţie, de aiurea implantat cîndva de suflete darnice din familiei îl am şi azi. Dar zău că nu se cade să murmuri: "Cît adevăr are nenea ăsta!...", cînd lucrurile stau altfel.

Un octogenar, pe ultima pagină a unui cotidian de seară, de declară dezamăgit de degradarea morală din aste vremuri. Nu spune care e celălalt termen al comparaţiei; s-o referi la cele de dinaintea apariţiei lui Adam şi Eva. Care fură morali şi nu prea, cîtă vreme Divinul le spuse să nu consum mărul, iar ei... Iar de la apariţia lui Cain şi Abel, ce să mai zici...
Octogenarul cu pricina, cîndva fotbalist la copiii Ripensiei Timişoară, am impresia că se referă cu oarece senină nostalgie la perioada interbelică. După opinia subsemnatului, judecă exclusiv în funcţie de trebuinţele sale sufleteşti. Care-s alea? Păi în faţa dinconfortului în creştere pe care îl aduce anii bătrîneţii (cînd nu mai ţine să ocoleşti o angoasă existentă altminteri de la naştere), omul se îmbată cu ideea că necazurile vin de la aiureala în care a intrat în timp lumea, de la degradarea morală cu pricina între altele. Nu are cum să afirme, să simtă că la fel fu şi altădată - ar fi insuportabil de admis că întreaga existenţă proprie, şi implicit umană, trece printr-un sinistru tărîm al Insuportabilului...
Aşa că rezolvă lucrurile făcînd afirmaţia cu pricina, că s-ar fi degradat ale moralităţii, cam de cînd cînta dînsul serenade şi pînă azi.

Eu am îndoieli că furăm tare mai morali între războaie, chit că epoca cu pricina îmi fu foarte simpatică şi îmi mai e întrucîtva. Pe atunci, rege moral foc era unu' Carol II. Ţara nu făcea excepţie, era şi ea suficient de morală cît să îi ia în serios acestuia năzbîtiile, să se înscrie într-un aiurea Front al Renaşterii Naţionale (al Salvării a venit ceva mai încolo, după 60 de ani...), să închidă ochii la asasinatele ordonate de Voievodu' Culturii. Bineînţeles, Homo moralis al epocii nu a dat la un 6 septembrie 1940 doi bani pe angajamentele sale anterioare, alergînd în schimb la pupe poala popii unui general nu foarte cunoscut.
Nu ştiu ce morală o fi fost totodată pe vremea părinţilor lui Carol II, amatori între altele de adulter. Ambii. Bineînţeles, în ţara moralei desăvîrşite aşa ceva nu se spunea în şcoli, biserici. Acolo unu' era Întregitorul, altul (de fapt, alta) Mama răniţilor, genitoare a numeroase odrasle care de care - pasămite - mai la locul ei...

Hotărît lucru, am alunecat pe panta polemicii (totuşi) ieftine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu