marți, 19 ianuarie 2010

Iubire

Ah, ce STAS sună, cît de în ton cu valorile societăţii! Iubire în sus, iubire în jos... Dragoste de oameni, iubire de aproape, creştinism, valorile familiei...

I

Cînd am trecut data zilei de azi, 20 ianuarie, în jurnalul personal, am realizat că e şi aniversarea primelei mele iubiri, R., dintr-un oraş transilvan. De fapt, în cadrul a ceea ce s-ar numi pompos împăcare cu trecutul (adică a suporta măcar durerea unor amintiri), îmi programasem la o oarecare insomnie să revăd şi cele legate de astă doamnă, altminteri probabil ninsă şi de nerevăzut (am mai păţit aşa ceva...).
Bon; ş-am realizat c-am nutrit iubire pentru două femei la viaţa mea, care nu ştiu cum se face că aduceau binişor cu mama. Aceeaşi "putere" de a nu-şi exprima emoţiile. De unde stau să mă întreb dacă ideea de iubire nu e legată, pînă la urmă, de acel moment unic (şi nu chiarclasic poetic) al venirii pe lumea şi al traiului neputincios, asistat în preajma mamei.
Precizez că nu prea m-a omorît dorul de mamă, respectul şamd, căci aşa fu situaţia...
De avut în atenţie dacă nu-i vreun fir de adevăr în ideea asta, că nutreşti iubire pornind de la momentul unic al întăiului contact cu viaţa, apoi al dependenţei de mamă.
(Bineînţeles că lucrurile se sucesc niţel în cadrul femeilor, unde ecuaţia se schimbă prin faptul că acelaşi Personaj este de sex comun... De luat însă şi aici ca fir de plecare...)
Concurentul la ideea de iubire, femeia pentru care ajungi să scoţi flăcări amoroase, mi s-a întîmplat să fie deloc ca mama. A mea. (A mia, vorba copiilor...). Aia fu pasiune. Fu respiraţie gonită prin nări. Fu plăcerea maximă a vieţii. Dar nu de pomenit la capitolul iubiri. Mai degrabă la M-am simţit minunat, ba chiar aş mai vrea... Fazele acestea nasc în amintire mai degrabă o umflare a pieptului, decît nostalgie şi afecţiune...

În fine, asta e părere personală, eventual punct de plecare la extins subiectul.

Că veni vorba de marile pasiuni, sper să mă ierte Careva de a-mi pica vreo alta, acum după 50 de ani. Văd că se poartă. De fapt o fi modă de cînd lumea. Mi-amintesc de un Yves Montand, care altminteri rupsese inima gospodinelor cu iubirea de-o viaţă cu Simone Signoret, cum şi-a tras - vorba aia... - duduie de vreo 24 de ani, la o vîrstă personală de 60. De aceea şi numesc fenomenul Sindromul Yves Montand. Nu mai dau exemple de sub Carpaţi, dar se pare că asta e opţiunea unei categorii de senecţi. Aşa le-o cere lor interiorul, carele i. nu e obligatoriu să fie la toţi bărbaţii aşa...
Unii din Cealaltă categorie meditează doar ce intimitate (cred eu că e sarea şi piperul mariajului, al unei relaţii) poate exista cu aşa diferenţă de vîrstă. Dar admit că a te afişa cu aşa jună femeie în public, a te ştii pasămite băgat în seamă de Ea or fi lcururi importante la sufletul montandiştilor... Ce e drept, totul este să nu te dai leu apoi, precum un Julio I. recent, că face sex de trei ori, ajutat ce-i drept de Viagra.
Dacă la ţintele interioare al montandiştilor am putut intui cît de cît ceva, la Iglesias se poate intui dorinţa băgării în seamă, satisfăcută însă prin mijloacele din fragedă tinereţe, ale succesului la femei. Că o fi intervenit aici şi pana gazetarului cel moral pînă în gît, şi asta se poate...

Dîndu-mă deştept către încheiere, cred că există lucruri interesante şi după 50 de ani, fără a repeta - cu o inteligenţă de bănuit - cele care-ţi aduseseră plăcere, succes CÎNDVA.
J.J. Rousseau avea o vorbă: "Alergînd după cele ce fug, le pierzi şi pe cele care rămîn".


II

Niţeluş cam în altă direcţie.
Asta apropo de valorile mari şi late ale societăţii, mai ales mioritice.
Treceam prin Obor, piaţa mea cea înapoiată unde simt din cînd în cînd nevoia unei cure interioare. Da, recunosc spăşit, o parte din mine rezonează cu indescriptibilul din astă distinsăcloacă.
La o pereche de încălţări, lîngă preţ, menţiunea "Ofertă".
Era pe naiba ofertă. Cineva se juca doar cu vorbele. Esenţialul era doar să vîndă, să supravieţuiască. Prin jur, aceeaşi atmosferă de junglă, de "Totul e permis". Meditam ca taman această faună, în primul rînd acut agresivă şi imorală, e mai declarativă în credinţa ei religioasă.
Aşa c-ajung iar la o vorbă pomenită pe acest blog de curînd: am impresia că au nevoie de religie tocmai cei care sînt mai nereligioşi şi mai animalici în interior.
Nu-mi spuneţi aici că există sumedenie de tipi la locul lor care se duc şi ei la biserică, iar unii protestanţi chiar des. Să fiu eu sănătos cît animalic au aceia refulat în interior...

Bineînţeles nu descopăr eu America aici, or fi tratat destui băieţi infinit ai deştepţi ca mine subiectul...

PS Apropo de religioşi sanchi.
Nimeni nu e mai paznic al adevărului decît gazetaru'.
Să vezi de pildă adevărul cum se crede ăl mai ziar de fineţe, de calitate.
Cînd este arestat însă un Băhăian, toată amsca pică, din frică să nu ia doar concurenţa (la fel de morală...) pontul. Aşa că, fără a mai aştepta verdictul justiţiei, alătură numelui lui Băhăian toate afirmaţiile infamante posibile. Nici gînd de prezumţia de vinovăţie...
"Si vous grattez le... Roumain...", ar fi zis De Custine, parcă, de ne-ar fi avut ca ţintă a călătoriei sale pe noi, românii, şi nu pe ruşi.
Cum, e valabil la toate boboarele?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu