sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Ţuţea again

Repet din start ce mai spusei şi în ocazia precedentă: e posibil s-am vreun partis-pris cu nea Petrică, vreo boală că el avu ş-are faimă, că era înconjurat la bătrîneţe de fani.
Mai cetii cîte ceva de ale amicului şi iar îmi sări în ochi aroganţa. Sau cum i-ar spune religioşii precum Ţuţea, trufia.
Or trăiesc cu senzaţiunea că e greu să concubinezi în paralel şi cu sănătoasă îndoială în ce-ţi priveşte faptele şi afirmaţiile.

Noi, românii am inventat aviaţia, cu Vuia. Primul aparat care s-a ridicat de la sol antigravitaţional e în muzeul aviaţiei din Paris. Am cerut să nii-l dea înapoi, dar ne-au dat o copie pentru că Vuia l-a construit cu industria franceză. Vlaicu a făcut şi el un avion cu mijloacele de la Arsenal; două roate de tun, chestii d-astea. Şi atât a fost de genial că, la un concurs de viteză la Viena, a ieşit întâiul. Când a vrut să se ducă pe Câmpia Libertăţii la Blaj a căzut în Prahova. Este primul aviator din istorie care a survolat o armată. Când românii i-au atacat pe bulgari - şi i-au bătut fulger - a survolat acolo. Bulgarii ziceau că e pasăre, săracii nu mai văzuseră. Când a căzut în Prahova - se spune, vă spun şi eu ce-am auzit - Caragiale se afla la Capşa şi a început să plângă...
("Între Dumnezeu şi neamul meu", 1992)

Barim plînsetul lui Caragiale la Capşa bucureşteană şi la un an de fapt după moartea sa este antologic!

Paradoxal, vezi că la nenumăratele aiureli ale lui Ţuţea cade pe spate o armată de admiratori extaziaţi, care îţi spun de pildă cît de unitară era gîndirea Maestrului...
Mă uit uluit la ce scrie un Marian Munteanu, în 1992 chiar: "Ca să te numeri printre ucenicii săi trebuia să îndeplineşti, de fapt, o singură şi grea condiţie: să fii român. Şi, pe cât se poate, român absolut."
Deci puteai să fii farsor, (pardon) idiot - gata, aveai intrare liberă! Totul era să te dovedeşti în rezonanţă cu perlele Magistrului.

Eu nu văd unde e marea iubire a lui Ţuţea pentru poporul român. Este o pretenţie dintre acelea cosmice care îţi permit un oarecare confort interior - celălalte lipsindu-ţi probabil.
Acum fie vorba între noi, ăştia mai nepricepuţi... Iubirea e o treabă care se cam leagă cu ura (a se întreba un psiholog serios al anului 2010), prin urmare e bine
să ne jucăm ponderat cu ideea.
Mai sănătos este să faci un examen serios al aceluia căruia îi vrei binele, iar aici parcă prefer un Drăghicescu ori un Rădulescu-Motru. Eventual un Cioran, pe principiul că adevărul doare rău, insuportabil...

PS Probabil că bulgarii nu mai văzuseră avion. dar nu aş vorbi totuşi de funie în casa spînzuratului... Radu Ţiţeica scrie, în Memoriile sale nepublicate: "...Soldaţii teleormăneni concentraţi în 1915 în zona Buşteniului nu văzuseră niciodată munţi şi era aproape comic să-i auzi pe mirîndu-se: «Oare cine i-a făcut, a lăsat drum pentru a urca sus?»[...] Alţii credeau că munţii au fost vopsiţi pe cine ştie ce fond. Nu e, deci, de mirare că, cu toată vitejia lor, asemenea apărători ai munţilor prahoveni au fost handicapaţi în luptă cu trupele alpine austriace sau germane..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu