luni, 4 ianuarie 2010

Vis, 3 ianuarie

Sînt adeptul, în ale viselor, al abordării psihanalitice.
Recunoc însă din start a sta slab cu ştiinţa psihanalitică, am mers mai degrabă pe intuiţie, şi mai puţin pe consult de tomuri la cestiune.


Păi.
Visu' e cam aşa.
Încercare de a developa un film într-o aşa-numită doză - cei care făceau poze înainte de cam 1995 ştiu ce e aia! - dintr-un material prin care trece însă lumina.
Caut cu limba scoasă în jur o încăpere întunecată, dar nu e niciuna închisă ca lumea.

Sper în acest timp că filmul nu va fi afectat de acea lumină.

Careva îmi poate spune că Uite, domne, ce lovitură tragi matale aici întunericului, respectiv pe ce drum bun te afli!

În general, nu ştiu (ba ştiu!) cum facem noi că din vise luăm cam ce ne convine, cam ce ne alintă ori bandajează!

Simt însă în dimineaţa asta că visul trebuie luat a la carte, mai exact să căutăm în el neplăcutul, insuportabilul.
Da, uneori poate exista în el (repet, în cheie psihanalitică) veselie, optimism, dar chestiile astea sînt tot refulate, tot sub capacul greu, mortal al insuportabilului, al neacceptabilului, al... morţii.
(Mamă, ce voroave!)
Altfel nu ajungeau în inconştient.


Aşa c-am ajuns, legat de visul amintit, la ideea că nu e a bună cu ale subsemnatului, cele den minte. Iar bietul Adînc face şi el ce poate, semnalizează via Vis.
Bine, bine, dar ce mă pot face?? El a semnalizat, iar eu fui tentat să înfrumuseţez...
Mi-am zis să merg pe calea mai rea.
Adică ceva, vere, scîrţîie rău la matale - şi prin urmare e ceva de modificat, sînt locuri de umblat...

Într-o primă fază nu ai habar unde trebuie umblat.
Nasoală stare.
Dacă nu fugi, dacă vrei să vezi pe dracul în continuare (expresia îmi aparţine), nu fugi de ideea că eşti pe drumul rău.

De acolo, sfidînd de pildă p-ăia ce vor neapărat să vezi lucrurile în roz, descizi anticamera lucrurilor neştiute-şi-ulterior-doar-grele.
Acolo, descoperi văzînd-şi-făcînd că o cale grea-dar-utilă este de a umbla la interdicţii. Ce nu ai voie să faci ce se prăbuşeşte lumea dacătele faci?.
Şi apar sumedenie de interzise.
Căci interzisele nu-s chestii realmente de cap de lume, ci lucruri e care poţi să le sfidezi - fie în primă fază doar dureros, sinistru de dureros -, pentru a descoperi apoi o dulceaţă deloc de neglijat.
La mine era mare interdicţie în a scrie pe o bucată de hîrtie, idei ţîşnite în metrou (da. io nu circul cu autoturismul personal sau de firmă, nu am calităţi pentru aşa ceva.). De unde se trage, din trecut personal, asta - păi ştiu. Dar acum era de rezistat ideii. Eventual de încurajat disconfortul, de răsucit oarecum cuţitul...

Apoiam fost la fiu-meu la şcoală, să-l iau.
Deja acum aveam idee: e de încălcat reguli. Nu am mai fost eccesiv de încurajat, nu i-am mai preluat puştiului de clasa a treia greutăţile în exces. "Dragă Radu, prinde bine ca antrenament pentru tine."

........

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu