luni, 8 februarie 2010

Cîtă luciditate...

...atîta suferinţă, scria cineva.


Sînt conştient de la un timp de aşa-numita Românie profundă. O credeam ceva mai departe de drumurile , dar se pare că m-am înşelat...

Merg astăzi la un cerc turistic.
Un domn cu o vîrstă incredibilă (în sensul bun) vorbeşte despre excursia grupului său la Cluj. Teatru, cultură, statui...
A lui Matei Corvin.
Omul nostru e patriot, cei din sală, în majoritate, aşişderea. Niciunul nu realizează că stîlcesc numele marelui român (care altminteri cred că era puţin interesat de un aşa amănunt): Matia. Sfinţii sînt separaţi, înţeleg de la cunoscători ai calendarului ortodox.

Apoi, vedem pe Sfîntul Gheorghe, care omoară (în instantaneu de fapt luptă) balaurul.
Pricep mai greu aici. Ori e balaur şi e poveste (căci nu am idee să existe aşa ceva, după cum nu-s semne că specia s-a stins între timp), ori religia are o problemă, vehiculînd asemenea întîmplări.
Lumea nu-şi bate capul cu aşa ceva. există o convenţie tacită, am impresia, de a nu-ţi bate capul cu aşa ceva. Iar cine încalcă regula, este luat la vizor. Ceva a la Hainele împăratului. Cine vede că acolo lipsesc nişte haine, o logică, e luat la ochi ca voitoriu de a strica Ceva-ul în care ne legănăm noi toţi.
Culmea este că oameni precum aceştia sînt şi foarte chitiţi împotriva a ceea ce ar fi stricări ale credinţei. "Eşti păcătos, domne, îţi trădezi credinţa neamului în care ai crescut, care ţi-a fost lăsat moştenire pentru a-l duce mai departe şamd".

La acelaşi cerc turistic.
Proiecţie (puţin spus amatoricească) despre un stătuleţ din Nepal, cu religie budistă.
După o scurtă pauză, ajunge pe ecran ceva despre China. Asta în condiţiile în care cineva recunoscuse anterior că azi nu mai eşti de bon ton dacătele te duci numai pînă în Caucaz. Nu, acum noul loc de hagialîc a ajuns China.
Cu cîteva ore înainte, un domn un pic trecut de 50 de ani îmi vorbea aproape extaziat despre aceeaşi ţară, unde se asamblează produse Sonny şi Apple, între multe altele...
Că moda asta, a Chinei, a debutat sub Carpaţi de ceva decenii - păi o ştiam. Mă întreb brusc acum ce naiba căutăm noi brusc cu interesul la temple budiste, la festivaluri de izgonire a diavolului...
Sîntem creştini, nu? Sau aşa ne lăudăm, aşa ne trecem pe la recensăminte, din astă calitate ne revoltăm împotriva a cine ştie ce obiceiuri necurate vin - să zicem - dinspre Amsterdam şi Munchen. Dar nu am auzit deloc să vină cineva să prezinte diapozitive despre mînăstiri de prin Italia, să spunem. Ori Irlanda. Sau Germania, că doar Papa Benedict nu a ţîşnit din nenant.
Am senzaţia că există un mic complex al românului faţă de Occident, motiv pentru care îşi îndreaptă ochii sufletului spre locuri unde inevitabile comparaţii nu-şi au totuşi locul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu