joi, 18 februarie 2010

Cu sau fără Dumnezeu...

Andrei Pleşu scrie, recent, în "Adevărul", despre "Frică". Condei minunat, ca întotdeauna.
Încheie cu:
"O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie."

Poate că nu e bună nepotrivirile pe care mi le constat de la o vreme, pe aspecte minore, cei drept, între subsemnatul om de rînd şi Andrei Pleşu. Nu-i a bun pentru că ne paşte, să recunoaştem, ceva megalomanie cînd găsim un ceva cenuşiu la cineva - stadiu de la care se face nu o dată pasul pînă la a-l declara în fel şi chip. Deloc măgulitor.

Nu aş fi de acord aici cu autorul la ideea că din lumea noastră a dispărut frica de Dumnezeu. În care ar fi trăit înaintaşii noştri.

Nu ştiu de ce mă bîntuie de la o vreme ideea că, aşa cum România comunistă prilejui întîlnirea în eter a lui IV Stalin cu IL Caragiale, lumea întreagă poate fi pusă sub faldul ideilor din Marele Inchizitor dostoievskian, plus Hainele împăratului a lui HC Andersen.
Adică există lucruri care nu se spun, căci nu dau bine / ar fi mai rău în soţietatea omenească fără ele.

Nu cred că acum mai puţină sau mai multă vreme lumea avea legătură ceva mai amplă cu Dumnezeu. ori avea din aceea bazată pe... frică. Îi era teamă de molima ce-l păştea, de război, de arbitrariul semenilor etc. Fiara însă era aceeaşi, înnoi, cu cea de azi.
Altminteri nu porneau războaie devastatoare sub lozinci cît se poate de... drăceşti, mai exact ce aveau nimic în comun cu vorbele mari ale Bibliei.
Este drept că pentru a cerceta ce şi cum fu e necesar să renunţi la nişte lozinci, la nişte idei comode. Între care aceea că altădată fu mai cu moţ, şi deci numai azi e pe lume o aiureală insuportabilă - de care avurăm noi ghinionul a o întîlni. Altminteri Sub-soarele este la locul lui, cu ordine, suportabil etc.

Dl Pleşu mai stableşte în citatul de aici un sens al lucrurilor: dispare Dumnezeu, apar fricile.
Or, deseori se poate să apară fricile, şi abia apoi - simţindu-te deasupra capului cam fără ceva ocrotitor şi aducătoriu de sens în acest balamuc - să ajungi a renunţa la Dumnezeu.

Un comentariu: