marți, 23 martie 2010

Credinţă. Raportul ei cu psihanaliză.

După a mea opinie, psihanaliza ESTE ABSOLUT OPUSĂ CREDINŢEI.
Ultimul lucru pe care l-ar spune credinţa în vreun Dumnezeu este "Umblă acolo...".

Căci ce iese de acolo se înscrie perfect în ideea de drăcovenie. De fruct al Diavolului.
Dar.
Matematic lucrurile se verifică aici perfect.
Ai o fiinţă umană cu bune şi rele. Cu divine şi diavoleşti (o spun metaforic, nu religios). Căci aşa îi trebui lui, omului, pe cînd a trăit, sute de mii de ani, în sălbăticie...
În societatea modernă mai ales, partea care nu convine acesteia din urmă a fost blamată. În interiorul omului nu este însă ca într-o curte, de unde iei bălegarul şi, hop, ai eliberat locul de neplăcute.
În sufletul omenesc lucrurile nu dispar, chiar dacă o dorim noi şi 14.000 de înţelepţi odată cu noi. Pur şi simplu se duc la un beci, deseori fără sî mai avem idee nici noi, în timp, că se află acolo.

La beciul cu pricina, al fiarelor pasămite rele şi înlănţuite, ajunge psihanaliza. Înlesnind ieşirea sau barim gestionarea acestora.

Ieşirea lor nu este deloc deumnezeiască, maia les că nicid e această dată nu se pune problema uciderii lor, ci al adaptării noastre, a individului, cu Ele.

Iar după ce ai apucat să le scoţi de acolo şi să rămîi viu oi întreg la cap, am senzaţia că nimic nu te mai sperie pe lumea asta.
Iar religia se bazează pe treaba asta, pe Teamă. Teama de moarte, de Lume de Apoi - între altele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu