joi, 27 mai 2010

Jean Constantin

Nu-i lucru din cele mai simple, viaţa asta psihică...


Par să existe mai multe Românii... Una este clar majoritară, în vreme ce, dintre celelalte, poate aderenţii lor îi bine să privească mai atenţi dacă ei sînt perfecţi, cînd fac reproşuri compatrioţilor de rînd.
Coafezelor, maneliştilor, feseniştilor (e o prelungire proprie a termenului din primii ani '90 - oameni gata să profite cît mai mult, stîng chiar...).

Rămîn totuşi cu mici mirări.

Deci Jean Constantin, în viaţa lui fu un mare Om,un mare Caracter...
Fără îndoială la anumite nivele lumea se joacă lesne cu aşa vorbe.
Ori pur şi simplu ea nu le aplică vreun puritanism moral. Cred că le foloseşte doar pentru a se simţi bine sau barim rezonabil în Viaţa asta deloc simplă...
Mintea îţi joacă feste... poţi simţi nevoia să spui de marele caracter al unui Jean Constantin (îmi fuge mintea aici, automat, la o vorbă veche: "Au ţiganii biserică?"), fără să te tragă ceva de mînecă din interioru-ţi.
Aşa se face, folosim o vorbă mare sau altele... Esenţial este să ne pice bine, poate şi să dea bine...

Subsemnatul studiază al naibii despre nevroză (am aşa ceva!) şi tendinţa unui asemenea tip de a se crede mai cu moţ. Deci îs primul care se teme să nu dea cu piatra aiurea...

Totuşi, cum notam şi pe un forum, Jean Constantin nu avu vreo jenă să apară în pelicula "Acţiunea Autobuzul", unde nişte legionari sînt finalmente anihilaţi... Nu a avut mari reţineri nici în a pune umărul la prezentarea miliţienilor drept cvasiîngeri - dar e greu să ceri fineţuri morale constănţeanului nostru, cîtăvreme un Toma Caragiu (de ce îmi fuge mintea aici la Tudor Vornicu?...), un Iurie Darie şi alţii nu au văzut nimic aiurea... Erau - omeneşte! - mai importante reflectoarele (voi reveni....) şi banii, din prezent şi viitor...

De fapt, întregul popor român nu are vreo jenă azi în a urmări pe la un B1 TV tot felul de filme cu miliţieni şi apelativul "Tovarăşe!".
Nu a avut nici pe la 1990, cu vreo "A doua cădere a Constantinopolului" ori ulterior. I se potrivea firii chiar.
Căci aşa este El.

Cristian Tudor Popescu vorbeşte într-un interviu recent despre decembrie 1989:

„Jos Ceauşescu" am strigat şi eu din primul moment al Revoluţiei.N-am avut nicio ezitare. Pe seară, în 21 decembrie, când s-a strigat „Jos comunismul!", am ezitat. „Cum adică jos comunismul?". Ăsta era deja un concept, un sistem. Revoluţia din 1989 a fost comunistă, ca toate revoluţiile. Toate au această idee de repunere într-o echitate a unor relaţii umane strâmbe, groaznice, distorsionate /.../
O ţară ieşită din comunism. Ştiţi cum era? În ţară, ideea era următoarea: „Acum o să fie comunismul adevărat". În scopul ăsta s-a făcut Revoluţia. „De acum să avem toţi, că până acu' aveau numai unii, numai nomenclatura şi securiştii".


Nu e uşor să accepţi că altul nu este ca tine, nu e ca în visele matale 'telectuale şi eroice... Că pasămite ţine în loc ţărişoara în care trăieşti.
Dar e realitate.
Şi e plăcut, totuşi, să fii în ea...

PS
Nu că aş condamna, dar ţin să relev pe cîte o Tamara B., copleşită de suspine şi de vorbe mari, la auzul morţii confratelui Jean Constantin.
Într-adevăr, mari oameni. Fără O mare.
Le e teamă de moarte. Ezită - ca atîţia alţii - să se pregătească pentru Ea. Să conştientizează că nu scăpăm, că e normal... Eventual că Dumnezeu cel slăvit pe la toate colţurile propagandistice decide asta...
La peste 80 de ani, J.C. nu găsea anormal să fie pe scenă, ba chiar într-un spectacol numit "frumosul de la Marea Neagră"...

PS2.
Deşi nu e bine să vorbesc de funie..., cred că un om dependent de atenţia unei săli de teatru are totuşi nişte probleme de infantilism. Cînd ţi-i doreşti pe aceia cu ochii şi entuziasmul, aplauzele la tine, o fi şi o regresie la vremea cînd toată familia ta căsca gura la drăciile ultimului sosit între ei... (dacă am încurcat vreun acord gramatical în goana mea, să fiu scuzat...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu