sâmbătă, 22 mai 2010

Recenta paradă gay

Voi fi luat fără îndoială de neserios, căci mă refer la ceva care nu am văzut de aproape. Ba nici la TV nu m-am uitat prea atent...
(Ce să mai vorbesc de mers acolo, am avut o reacţie de refuz numai bună de luminat la psiholog... Vorba vine, e uşor de ghicit ce şi cum... )

Am citit declaraţiile fraţilor de la "Noua Dreaptă", care-s chitiţi la fiecare marş al Diversităţii.
Se vede de la o poştă că existenţa homosexualilor dornici să manifeste pubic o dată pe an le asigură şi lor existenţa! Să mă ierte, sînt nişte paraziţi, şi nu o spun cu dispreţ... Iar totodată se ghiceşte că nu au ştiinţa, inteligenţa de a încerca măcar să adapteze deştept la epoca modernă (dacă s-o putea realmente...) învăţăturile, ideile celui căruia îi poartă chipul pe tricouri: Corneliu Codreanu, martirul legionar.

Asta fu prima observaţie, pe care e foarte psoibil să o fi mirosit şi mulţi alţi dătători cu părerea.
Ce mi-a sărit mie în ochi şi în minte a fost că acea tabără naţionalistă şi macho pare să fie doar o categorie care nu are curajul să practice exact ceea ce blamează la tabăra gay.
Se vede clar că, dincolo de poveşti de băgat în seamă (naţionalişti, puritatea neamului, ortodoxie) e în căutarea unei identităţi... Care ţine de Tatăl arhaic...

Partea nostimă este, după cîte simt eu, că mişcării gay îi lipseşte pe moment o componentă macho. După cum se vede pe afară (eu nu am fost pe acolo), există în mişcările gay europene o componentă de tipi cît se poate de masculini, care se iubesc de zor şi făţiş unii pe alţii.
Ceea ce este total diferit de cum vede lumea la noi fenomenul gay. La noi întreaga tărăşenie s-a dezvoltat destul de original... S-a putut înfiripa doar latura cuprinzîndu-i pe travestiţi şi în general pe homosexualii cu tentă mai feminină. Cei macho nu par să fi apărut, şi am senzaţia că, în ciuda muşchilor, ei nu au curajul să o facă. Poate nici nu avem mulţi, dar nici nu au curaj să o facă.
Asta pentru că, în interior, la noi ei nu posedă forţa ambalajului... Totodată, ei vor fi simţit că, dincolo de ouăle şi cărămizile primite de confraţii lor mai feminini, societatea românească i-ar primi chiar mai dur...
Şi ea, S.R., ar proceda astfel nu neapărat pentru că ar avea în faţă un adversar mai puternic, dar şi pentru că i-ar zdruncina prea dur şabloanele interioare.
E prea greu pentru societatea noastră să priceapă cum pot fi doi masculi solizi neinteresaţi de femei. Şi, implicit, dezinteresaţi în a dăruinaţiei urmaşi pe măsura lor fizică, puternici,curajoşi...
Totodată, dacă ar afla dedesubturile sufleteşti ale fenomenului, s-ar irita iar, ca unii primind în lucrul minţii o cantitate prea mare de diferit.

Ce scrie prin cărţi?
Ia să vedem, de pildă din "Pere manquant, fils manque", de Guy Corneau

"Body buildingul vrea să compnseze, printr-o construcţie corporală externă, o lipsă internă. /.../
Prin intermediul acestei compensaţii externe, fiii lipsiţi de prezenţa utilă a tatălui evită să-şi trădeze marea lor dorinţă de a primi dragoste şi înţelegere, profunda nevoie de a fi mîngîiaţi, de a iubi şi de a fi iubiţi"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu