marți, 11 mai 2010

"Să înnebunească omu' / ăla!"

Era expresia lui nea Florin Stefănescu, amic mai vîrstnic cu vreo 50 de ani decît mine, pe care îl vizitam într-o vreme (1987-92).
Era un hîtru delicios, poate un pic infantil (ceea ce îi sporea, altminteri, farmecul). Relata uneori o situaţie, ce-i drept cu final fericit, căruia îi ataşa vorba asta: "Să înnebunească ăla!...", de supriză.

Cam aşa paţ eu acum...
O fi bine, o fi rău?

Pînă una-alta, este.
Iar asta contează cel mai mult.

Îmi lăsară Martorii lui Iehova o tipăritură mititică în cutia poştală.
Cum scrisul este întotdeauna capcană de nerezistat, am cercetat în fugă ce şi cum e înşirat acolo.

Îmi fac mea culpa, deşi poate nu ar trebui, căci nu-s obligat a citi (inclusiv din scoarţă în scoarţă) ceea ce altora li se pare epocal.
Îmi fac, în sensul că nu am citit Biblia.
Vechiul testament, cu atît mai puţin.
Nici faptul că un bun amic şi chiar mentor o ţinea pe noptieră, spre atentă şi respectuoasă lectură, nu m-a convins să o fac.
Instinctul s-a ferit de ea.
Era o chestie de respectat întocmai, care nu părea să permită nici măcar uneori spiritul copilului ce ţipa în povestea "Hainele împăratului"...

În fine.

Arată respectivii iehovişti acolo cum va fi lumea...
Ce paradis!
Vedeţi şi dvs. în Isaia.
Isaia fiind în vechiul Testament.

Dumnezeu a stabilit: "Vor construi case şi le vor locui... Nu le vor construi ca altcineva să le locuiască".
"Lupul va sta cu mielul, leopardul se va culca cu iedul, iar viţelul, leul puternic şi animalul bine hrănit vor fi toate împreună şi le va mîna un băieţel".

"Nici un locuitor nu va spune. <>.
/Dumnezeu/ va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară nu vor mai fi"

Şamd.
Pozele însoţitoare sînt din aceeaşi categorie, lume fericită, zîmbitoare, tînără.



La lucruri de genul ăsta, apare mai totdeauna o voce amabilă care îţi explică: "Îţi scapă matale sensurile nemaipomenite ale unui asemenea text..."
Eu mă uit şi nu pot vedea decît un destinatar speriat rău de cele mai mici neajunsuri ale vieţii, plus un expeditor care îl îmbată cu apă rece.
Nu ştiu ce o fi în capul cui a scris aşa text, dar primitorul este clar că, speriat de frica ori lenea lui, nu stă să cugete ce rost are să mîne băieţelul acela un leu...
Regele animalelor avînd, că d-aia e leui, alte priorităţi, şi nu de moft, ci pentru a supravieţui, a vieţui...
Tot Dumnezeu i-a dat un stat de funcţiuni, iar dacă acum i l-ar schimba, păi regula de trei simplă (sînt eu cumva prea raţional?) zice că nu ar mai fi leu, ci orice altceva...
Nimeni nu socoteşte că, dacă nu ar mai fi boli şi moarte, păi la un moment dat ne-am aglomera în exces, recte nu ar încăpea şi pace două corpuri în acelaşi spaţiu...


Mi se par nişte aiureli idioate, bune poate la liniştit copii speriaţi, deşteptaţi din coşmar în crucea nopţii..

Pe de altă parte, poate nu am cetit eu îndeajuns, dar nu am auzit multă lume să se... crucească de aşa aiureli.
Ba chiar aud că un anumit popor se conduce cu maximă seriozitate după acea Carte.


La care te trezeşti singur, că ţi se pare doar ţine o glumă proastă, acel text şi cine îl găzduieşte, de mii de ani.

De asta m-a dus mintea la vorba aia a lui nea Florin...
Mă feresc de ideea paranoică al lui "Io-s mai cu moţ...", dar tot e de căzut un pic pe gînduri, individual.
Ce minte e aia care nu găseşte bizară situaţia?
Păi pare să fie cea comodă, respectiv cea speriată.


Că e la scară planetară, să-i fie de bine!
Asta e, şi tot înainte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu