marți, 11 mai 2010

Ţuţea again

Nimerind azi o carte de Silviu Brucan (altminteri citită cîndva, "Generaţia irosită", 1991 parcă) prin bibilioteca cuiva, mi-am zis acasă să mai văd ce scrie pe net despre onorabilul (sau Bestia Brucan, Oracolu' din Dămăroaia şamd.). Acolo, am dat de ceva interesant: http://www.youtube.com/watch?v=T-DIxrqR_Mo
Să pun şi eu video-ul aici, probabil parte a unuia pe care l-au făcut admiratorii lui Ţuţea, după Revoluţie.



Mă uit la acel film şi mă crucesc...
Fraţilor, hai să ne hotărîm odată (deşi mă îndoiesc c-alde firea noastră etern umană ne va permite asta vreodată...): ori tratăm pe cineva de om deosebit şi îi cerem pe măsură, ori îi punem etichetă de om comun şi gata!
A-l face pe Ţuţea drept tare deştept dar a-i admite tîmpeniile, aberaţiile pe care le debitează de pildă în acest filmuleţ - păi ceva nu e în regulă...
După cum aiurea este şi să spui că Uite, bietu', cum e de bătrîn şi de amărît..., da' să îi admiţi şi fierea plus aiureala...
Ori eşti bătrîn înţelept, ponderat, calm - ş-atunci te respect, ori te laşi în valul eliminării de fiere, ş-atunci stai nene, liniştit, acolo - dar simpatia mi-o duc în alte părţi...

Pe de altă parte mai de multişor priveam cu uimire cum Ţuţea se declara mare naţionalist, dar are numeroase situaţii în care declară aceeaşi ţară şi bravii ei locuitori drept de rahat... Bineînţeles admiratorii săi nu găsesc nimic aiurea aici.
Inconsecvenţa este uşor reperabilă şi în alte scrise ale originalului nostru filosof, numai că atunci cînd eşti decis să îţi astupi ceva interior iubind, slăvind pe cineva, asemenea amănunte devin neînsemnate ori atrag contorsiuni argumentative mai mult decît bizare.


În schimb, Silviu Brucan atrage antipatii cu căruţa, cu camionul şi garnitura de tren.
Bineînţeles, acestea vin partea unor adevăraţi creştini români, adică dintr-acei păcătoşi dar degrabă aruncători de piatră. Că fu comunist, că făcu aia, că erau ovrei, vîndut ruşilor, parşiv şcl. şcl...
Eu nu spun să-i facem statuie (deşi ştiutele sale vorbe memorabile îi asigură un loc între cugetările de excepţie ale anilor '90...), dar poate e cazul să nu judecăm cu unitate diferită.
Pe B. şi pe noi.
Pe B. şi pe adversarii săi politici. Despre aceia suflăm mai puţin, cam ce scriau şi cereau pe la 1944-45. Doar despre nea Tache tunăm că voia exterminarea duşmanilor politici...

Dincolo de toate, îndrăznesc să cred că Brucan irita prin faptul că nici măcar nu dădea senzaţia că ar fi de dus cu zăhărelul, ori măcar gata de un compromis cu noi ceilalţi, bunii români de după 1989.
Brucan nu s-a jenat să se ia în colţi cu mai toţi.
De treaba asta s-au apucat mulţi (poate şi subsemnatul...), atîta doar că S.B. a mirosit lucrurile mult mai bine, într-o vreme cînd legiuni de gînditori democraţi învăţau să meargă de-a buşilea (vezi de pildă îndemnul de a nu ieşi la miting, pe 26 decembrie 1989).
Brucan a văzut, ba a şi spus-o în relativ gura mare, cum a fost cazul vorbelor cu Lumea amărîtă de pe la noi (aşa traduc eu stupid people...), respectiv c-o să ne ia vreo două decenii pînă vom deprinde ceva mai matur exerciţiul democratic.


PS
Mă mai uit la un filmuleţ cu Ţuţea.
Despre Dumnezeu.
http://www.youtube.com/watch?v=nYpU4NKixQI&feature=related

Văd că nici unui Florian Pittiş nu i se părea nimic suspect...
Sîntem probabil un popor de dascăli caţavencieni, dintr-aceia cărora dacă le vorbeşte cineva de istorie (ori de Dumnezeu) - păi acela i-a cucerit pînă la adulaţie.
Or mă uit la Ţuţea cu ce patos de doi lei vorbeşte de Dumnezeu... Nu e vreun dram de îndoială acolo, după cum ideea de umilinţă este aruncată de sanchi...
Deşi, cred mai degrabă că sufletul nostru are asemenea necesare contorsiuni, încît poţi chiar crede ceea ce spui.

Eu nu-s credincios, ba chiar am îndoieli foarte serioase că există Dumnezeu, cel puţin în forma ce se poate cerceta de către o minte omenească... Dar simt că aşa ceva, vreo legătură cu vreo Chestie dincolo de toate nu o poţi face decît în linişte, fără să baţi toba, eventual numai pentru tine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu