miercuri, 30 iunie 2010

Blestem sau pură necesitate?

Am găsit pe blogul unei iubitoare de munte un extras din Gabriel Garcia Marquez.

Cam lung, dar cine nu cade în capcana reproducerilor in extenso (eu, da!) ?


Citat preferat - De Gabriel Garcia Marquez

"Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.
/.../
I-as da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învete singur să zboare.
"Când mă vor pune în cutie..."
I-as învăta pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrânetea, ci cu uitarea.
Am învătat atât de mult de la voi, oamenilor! Am învătat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să stie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învătat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învătat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăta de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai,eu voi fi murit deja."


Nasol.
În sensul că iar o iau pe Golgota a la Eugen Ionescu ("Nu!"). Sau copilul din "Hainele împăratului"...

Nu voi intra direct în părere despre citat, cît merg la un articolaş al unui ziarist de la radio Europa FM.
Acolo omul (Adevărul de seară, 30 iunie 2010, pag. 6) vorbeşte de inundaţii. După opinia mea, deşi pozează în om inteligent şi spălat, relatează, se poziţionează în alb şi negru. Autorităţile sînt bestii, respectiv ar trebui să facă tot, în vreme ce săteanul de rînd e cel năpăstuit. Căruia, de fapt, nici la vremuri bune nu i se spune să şi facă ceva.
Faptul că alde condeierul nostru apasă pedala lăcrămoasă, a jucăriilor plutind în sufragerie + nămolul depus pe canapeaua sinistrată, nu schimbă datele problemă.
Unul e mumă, altul ciumă. N-ar întreba dl. A.A., ferească Sfîntul: "Chiar nu ştiai, bade, de la bătrîni că nu e de construit casă acolo, unde apa o ia mult în sus din cînd în cînd?"

Nu îl întreabă, pentru că regula e clară: scrii pentru cei mulţi, căci ei cumpără ziarul / privesc reclamele din el. Or pătura cea mai largă a unei societăţi, cel puţin prin Est de Europă, vrea gîdilat în cap... Şi regresie pe măsură - cu dezavantajele acesteia.

Nu este precum vreun cititor de revistă economică serioasă, pe care dacă îl minţi frumos, după cum teoretic ar dori să audă inevitabilul Copil din el, are de tras apoi, mai mult sau mai puţin, la cîrma firmei sale. Ca atare el va lua mai puţin în serios ideea liberatoare că la anul creştem economic cu 20 la sută...
Cînd e vorba de marea massă, nimeni nu se jenează însă. Lui Ion I SE FAC TOATE POFTELE.
Nu face excepţie nici editorialistul spălat de la o Europă FM (dar e scindată: se vrea şi Ioropă, şi pentru milioane de români...). Primum vivere... Întîia prioritate este să vindem ziarul...
(Spun oare ceva nou că o importantă categorie de cititori, medie economiceşte, vieţuieştze cît de cît raţional, dar vrea în gazetă o defulare, deci o gîdilare a copilului mic din interiorul lor...)

Aşa şi cu Marquez, în textul cu pricina.
Acolo-s o groază de poveşti nerealiste, bune să facă plăcere...
Ce-i drept textul nu face plăcere directă cititorului de rînd, ci Setului de reguli măreţe pe care o vîntură orice societate... Şi pe care omul de rînd are grabă în a le îmbrăţişa, căci dă bine...

Eu nu cred că amorul unui tată faţă de fiul său îi vine în clipa în care îi strînge prima dată degeţelul... Cred că nenea Marquez nu a avut copii... Ai o teamă grozavă atunci să nu-i rupi ceva (asta dacă nu-l atingi prima dată pe la doi ani ai fiului!). Să fiu eu sănătos cîţi tătici ulterior denaturaţi nu au făcut gestul cel poetic cu odraslele lor!

Şamd.

Dar asemenea vorbe dau bine.
Ne scot dintr-un Cenuşiu căruia nu avem curaj să-i spunem pe nume.
Şi iar am ajuns la Marele Inchizitor.. "Lasă-i să trăiască în minciună, dar fericiţi!..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu