luni, 21 iunie 2010

Emilian Cristea şi Fisura Albastră - apud Walter Kargel, 2003

Emilian Cristea şi Fisura Albastră
(fragmente dintr-o scrisoare a lui Walter Kargel, 2003)

[E.C.] Unul dintre cei trei mari ai generaţiei sale

Rămas singur după 1948, ceilalţi doi retrăgîndu-se, unul la Braşov, altul la Aiud, FA [Fisura Albastră, n. M.O.] a devenit o obsesie pentru E.C. Auzeam astfel la Căminul Alpin din Buşteni: “Patronul (E.C.) iar a intrat în Albastră, însoţit de aghiotanţii săi Aţipică (Mircea Crăciunescu) şi Radu Constantin. Ei nu au ajuns mai sus de “bivuacul 1“ (unde au înnoptat o dată sau poate de mai multe ori), lăsînd în urma lor un covor de pitoane, necesare mai ales la coborîrea în rapel. După prima şcoală de alpinism a C.G.M. (Confederaţia Generală a Muncii) din Piatra Craiului, condusă de Bebe Petrescu şi Erwin Csallner, E.C., ajuns antrenor al echipei de alpinism C.C.A. (Armata), a avut ocazia să-şi aleagă noi coechipieri dintre tinerii obligaţi să facă stagiulmilitar şi care preferau taberele de alpinism faţă de viaţa în cazarmă. Primul ales şi cel mai bun căţărător a fosr Aurel Irimia, care de acum înainte va fi capul de coardă în premierele Armatei.
În 1952, Cristea, Irimia şi Radu C[onstan]tin şi-au instalat cortul în Circuri şi, la scurt interval, A.I. şi E.C. au făcut Eftimie Croitoru şi Albastra, aceasta din urmă cu observaţia că n-au reuşit să iasă în Creasta Văii Albe cu forţele proprii, după ce irimia a trecut punctul cheie cu ajutorul unor “tendoare” şi 1-2 nopţi petrecute în “bivuacul 2”. Ei s-au “încuiat” în “Faţa Muştelor”, de unde Cristea i-a strigat lui Radu C., aflat la cort, să iasă cu o coardă în Creasta Văii Albe. Acolo, Radu C. a bătut un piton solid, a fixat coarda şi a aruncatcapătul liber spre cei doi protagonişti,
În 1953, cei doi au revenit şi, asiguraţi de sus, au bătut suficiente pitoane în “Faţa Muştelor”, pitoane pe care le-au egat între ele cu un cablu de oţel (“au cusut Faţa muştelor”).
Primii care au încercat repetarea escaladei au fost braşovenii Al. Floricioiu, Norbert Hiemesch şi Roland Welkens. Ajunşi la bivuacul 2 au constatat cu mirare că traseul Cristea se abare de la traseul dat de natură şi au pictat pe perete cu vopsea roşie o săgeată arătînd în sus, însoţită de textul “PE aici!”, semnat A.F., NH. şi R.H. E.C. s-a sesizat în şedinţa Comisiei Centrale de Alpinism a federaţiei: “Cum adică Braşov, în loc de numele corect Oraşul Stalin?”


Pasajul este dintr-un mesaj scris pe care Walter Kargel îl adresează la 13 iulie 2003 lui Sorin Oniţiu. Nu mai ţin minte dacă am discutat în prealabil cu Sorin, cert este că el i-a trimis spre lectură dlui Kargel cîteva materiale de pe net ale subsemnatului.
W.K. i-a răspuns lui Sorin printr-o scrisoare, pe care acesta a găsit cuvenit să mi-o trimită mie. Ea conţine mai multe pasaje importante/utile, dintre care, avînd dîn vedere recenta discuţie - la proiecţia în Bucureşti a filmului lui George Stroie - despre rolul lui Emilian Cristea la stabilirea traseului Fisura Albastră (varianta Moşului) extrag aici doar unul.
Văzînd relatarea încercărilor Armatei din Fisura Albastră, într-o primă fază nu am realizat dacă informaţiile din cartea “Pe crestele Carpaţilor” (pag. 27 şi urm.) sînt luate de Baticu de la Kargel sau invers. Avînd în vedere mulţumirile pe care autorii pomeniţi le adresează în prefaţă lui Radu Constantin, am crede că detaliile privind varianta Fisurii Albastre au venit de la ultimul către Baticu, şi abia apoi au ajuns la Kargel.
Deşi îmi lipsesc dovezi concrete, e posibil ca Mircea Crăciunescu să nu fi fost vreodată în echipă alături de Cristea cu Radu Constantin, ci anterior venirii acestuia din urmă. E o problemă minoră, fără îndoială, dar merită totuşi precizarea de mai sus.
Există o diferemţă şi în privinţa textului din vopsea îndreptînd spre Fisura Albastră încă neparcursă. Baticu spune: “Aceasta este Fisura Albastră!”.

Legat de discuţia Braşov/Oraşul Stalin” (Între 8 septembrie 1950 şi 24 decembrie 1960 s-a numit Oraşul Stalin, după Iosif Vissarionovici Stalin, şi a fost capitala regiunii cu acelaşi nume, cf. Vikipedia)
Îmi pare rău, dar informaţia se alătură şi altor surse ce vorbesc despre un periculos sport al delaţiunilor practicat de E. Cristea în epocă. Îl putem înţelege (chit că se putea încheia tragic în epocă…), dar nu eluda.
În context, pentru a nu pierde informaţia, ştiu de la Dragoş Dimitriu că, înaintea apariţiei cărţii de Amintiri a lui Baticu (1981), Cristea a parcurs alături de redactorul Valentin Borda de două ori distanţa Piaţa Romană - Piaţa Universităţii, în încercarea de a opri cartea (pot bănui că e vorba totuşi de a amputa sau îndulci unele pasaje nefavorabile lui Cristea).. Ceva mai tîrziu, cînd Radioul avea programată prezentarea aceleiaşi lucrări, s-a primit la sediul acestuia un telefon anonim, că “autorul e ste arestat iar cartea arsă”. Sursa ultimului citat este Niculae Baticu şi recomand să nu fie luat ad literam, dar se înscrie totuşi în lungul şir al gesturilor de acest gen ale lui Cristea.
În context, nu cred că studiu în dosarele de informator ale CNSAS i-ar aduce onorabilitate suplimentară fostului om de munte. Eu personal pot privi totul cu îneţelegere pentru un om care nu voia să revină psihologic în iadul copilăriei, inclusiv dorindu-se numai pe culmi, dacă se poate fără concurenţi.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu