miercuri, 30 iunie 2010

film despre Himalaya - valea Khumbu

Am mers cu destulă evlavie interioară la proiecţia unui film al unui călător român în Himalaya (via Nepal).


Pe invitaţie...



... pereţii înalţi ai celui mai înalt masiv montan de pe Terra. Valea Khumbu... Faptul că nu mă aflam printre degetele la două mîini de cunoscători români ai existenţei acesteia nu mi-a oprit dorinţa de a merge la prezentarea peliculei.


Ajuns însă în casa de cultură a studenţilor din bucureşeana Cale a Plevnei, după doar un sfert din proiecţie am ieşit cam dezamăgit de film...

Este poate la mijloc şi vina unora dintre urmaşii lui Adam, care voiesc poate prea multe de la oameni...

Nu aş putea să nu remarc punctualitatea manifestării: au zis 19.30, păi deja aceia momiţi la cules de dude pe parcurs (de la metrou Eroilor) au ajuns pe întuneric în sală! Mi-am zis că e semn bun şi m-am făcut mic într-un scaun mai din primele rînduri.

Mi-au atras atenţia încă din start unele probleme de dicţie ale naratorului din film (probabil autorul), ducînd se pare la probleme de înţelegere pentru destui spectatori. M-am temperat, gîndind că nu putem fi toţi Demostene, la o adică al nostru confrate o fi bunissim în domeniul numit Munte.

Intrînd cu pomenitul gen de invitaţie la aşa proiecţie, te aştepţi să vezi muntele (de aproape), ascensiunea spre zona înaltă şamd... Poate este însă o eroare de-a noastră, căci autorul filmului a insistat o bună perioadă pe specificul zonei nepaleze, pe acea vale Khumbu ce ducea spre raiul himalayan de înălţime. Omul părea realmente vrăjit, pasionat, absorbit sufleteşte de locurile, oamenii, tradiţiile de acolo.
Cum am zis, am acceptat că fusese ales un unghi de prezentare diferit de gusturile unor oameni care merg la Buşteni sau Chamonix fără o grijă extremă pentru, să zicem, etnografia locului. Pe acest fond, derularea secvenţelor de pe ecran m-a făcut să bănui că pasiunea autorului pentru zona în chestiune va fi venit pe un gol, mai exact pe un fel de dezamăgire de restul planetei. Căci prea părea să i se fi concentrat Universul la sud de lanţul Himalayei... Putea să fie însă şi o fericită excepţie, în stare să iubească uluitor mai multe locuri de sub soare!
Aşa mi-am zis, dar urechea şi mintea au zăbovit iute asupra genului de construcţii verbale, asupra expresiilor care - nu cred că mă înşel - ţinteau spre obţinerea viitoarelor aplauze. Pe o scară (pur personală) de la 1 la 10, le-am dat 4, echivalent stilului revistelor "As" ori "România Pitorească". O să spuneţi că am ce am cu acestea, dar proiecţia nu la stilul vreunui Ioan Grigorescu mi-a dus gîndirea...

Nu lipseau vorbele măricele, în faţa cărora un priceput al domeniului procedează ca-n Matrix, încercînd să descifreze în spatele sirului de caractere alb pe verde o ţintă oratorică precisă. Şi pe care nu am găsit-o tocmai onorabilă: nişte oameni cît de cît pricepuţi trebuiau să se extazieze de film, de autor... O fi uman să doreşti aşa ceva, dar maşinăria m-a dus spre grimasă. Ţandăra mi-a sărit definitiv la auzul ideii că autorul s-a rugat cu lacrimi fierbinţi la Zeiţa cutare - nici nu mai ştiu care, putea fi şi Chomoloungma...
Este momentul - să fi trecut vreo 20 de minute - la care am plecat din sală.

Pe hol, mi-am zis că fără îndoială am o problemă, că unde dracu' o să ajung cu firea mea, că-mi îngrop bruma de sociabilitate - dar m-a pus cu picioarele pe pămînt un afiş aflat nu departe de sală, al unei piese de teatru. "Nu", după Eugen Ionescu. Probabil o chestie teatrală legată de cele două volume ale acestui autor, apărute pe la 1934 şi care purtau un subtitlu tare drăguţ: "În război cu toată lumea" - culegere de articole nu tocmai paşnice din gazetele vremii. Ca urmare, pulsul mi s-a domolit...

Spre casă, iar m-am luat la şuturi, că e mai sănătos să mă fac cum că plouă, că aşa e de fapt lumea de la Adam încoace, ştim că nu sîntem perfecţi, dar ne tratăm în faţă regeşte (chestie care naşte altminteri bîrfa, adică remarcile curajoase din lipsa celui vizat).
M-a pus naiba însă a mai privi o dată la invitaţia ce-mi parvenise pe net.

Păi...
Cam ceva scăpări (a)gramaticale.
(Vreau eu prea mult de la viaţă?)
"... cercetare a Regiuni [cu un i] Everestului..."
"... ajunge să cunoască valea Khumbu cum numai ochii unui vultur O CUNOAŞTE..." (subl. M.O.)
În spatele acestui stil (nu insist la repetiţii în aceeaşi frază, majuscule aiurea şamd) există însă un clar demers de influenţare, care mă duce cu mintea la tabloide sau la stilul vreunui circ ce anunţa acum un secol că a venit ăl mai tare om de pe Pămînt plus femeia fără oase în urbea noastră...
Ia uitaţi:



(textul este aranjat photoshopistic de subsemnatul, pentru o mai bună citire)

Să nu uităm titlul:
12 years: Everest touching my soul...

Marfă cu sclipici...

Nu ştiu ce au spus la final, dacă au venit realmente, anunţaţii Ticu Lăcătuşu şi Cristian Lascu. Probabil au vorbit de bine, căci aşa se obişnuieşte. Cu ochiul lor, plus cel acruţ oferit aici, cititorii (inclusiv graţie ochiului pineal propriu... - nu-l ignor!)vor poseda însă finalmente o privire de ansamblu mai exactă asupra evenimentului...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu