miercuri, 16 iunie 2010

Părere despre film Fisura Albastră, al lui George Stroie-Bivuac

A fost proiectat la Cercul Floarea de Colţ, la începutul lui iunie. Nu l-am văzut pe tot, căci a trebuit să merg să-l iau pe fiul Radu...
După un timp mi-a împrumutat Ciprian Teodorescu DVD-ul.

Cunosc din start că deseori, în focul unei munci nu tocmai comode, laşi baltă perfecţionismul. De asemenea, cînd roboteşti la ceva, te indispun observaţiile de mai bine ale altora...
Prin urmare nu cred că autorul, George Stroe - Bivuac va muri de plăcere la unele din notaţiile de mai jos.
Poate nu s-o dărîma lumea, peretele Văii Albe însă din cauza lor...

Filmul redă, după ochiul meu de amator dar iubitor de munte, minunat locul - zona Fisurii Albastre -, cît şi efortul, deplasarea alpiniştilor. Simt că George a urmărit ceva filme de profil, a căror tehnică a transpus-o în realizarea sa.
Îl aştept şi cu alte filme asemănătoare!


Acum, criminalele observaţii negative de care vorbeam!
Nu ştiu de unde are el datele despre deschiderea traseului (care în sine se încurcă la un moment dat, între ele). Eu ştiu de debutul încercărilor lui Emilian Cristea la 1945, de declaraţia în presă că traseul e gata, în 1952, şi de terminarea lui efectivă peste un an. Aşa apare şi în documentele reproduse de mica noastră Biblie, cartea "Pe crestele Carpaţilor", pe care eu le-am răsfoit altminteri şi în original (nu şi declaraţiile coautorului Radu Constantin, de pildă, dar am încredere în el).

Pomeneam cîndva de o mică oboseală indusă de o muncă deloc simplă... Cred că datorită ei, ori pentru că i-ar purta o simpatie deosebită lui Alexandru Floricioiu, deschizătorul Fisurii Albastre-directe, George Bivuac nu a sesizat diferenţa de greutate dintre părţile filmului. lăsat în vedetă (postură altfel, în sine, meritată) bucata de interviu cu Floricioiu umbreşte ca importanţă restul - părţi de informaţie, dar poate chiar şi minunatele secvenţe de căţărare.
În acelaşi timp, cred că informaţiile lui A.F. ar fi fost bine să aibă în contrapondere şi alte informaţii - iar munca de Sisif a lui Emilian Cristea i-ar fi oferit suficient material publicistic. Eu mi amintesc declaraţiile acestuia, la Floare de Colţ, între altele despre rudele de salam atîrnate de brîu şi cărate spre bivuac ori urmele datorate lipsei unui, pardon, closet în perete. Sînt pasaje care mai degrabă oferă umanitate relatării.
Aş fi îndrăznit o paralelă între Irimia şi Florocioiu.

Şamd - repet că la sfaturi nu ne întrece nimeni...

Legat de relatarea privind tura de iarnă a lui Gane, poate trebuia vorbit şi despre premiera hivernală, cea din '63 parcă, Popovici-Domneşteanu, dacă am reţinut bine. sau cea feminină, a Tainei Duţescu. Altminteri impresiile lui Gane par... suspendate, fără legătură cu linia timpului.

În ce priveşte interviurile luate protagoniştilor acţiunii din 2009, cred că ar fi picat mai bine luate într-un singur loc, dacă se poate legat de zona traseului, inclusiv la refugiul Coştila, dacă nu se putea altfel. Aşa lucrurile mi-au părut neplăcut disparate, cu unul vorbind într-o bibliotecă iar altul căţărînd întrun perete fără legătură cu Fisura Albastră. Insistînd pe uniform şi apropiere geografică explicită, se poate crea, zic şi eu, o intimitate în plus cu locul prezentat.

Altminteri, felicitări încă o dată lui George şi celor care l-au ajutat, chit că noi, ăştia mai mici, ne-am simţit şi mai neînsemnaţi în faţa aşilor noştri alpini... Poate a meritat însă preţul, acela de a parcurge alături de ei pasaje vădit nemaipomenite, între altele acel (aparent) ac desprins din perete ori "Piciorul de lemn".


PS
Înţeleg că ai apărut discuţii în sală, la unele afirmaţii ale lui George din film... Nu m-au lămurit în amănunt ce şi cum, dar pot intui că au stîrnit animozitate în rîndul admiratorilor mai inimoşi ai lui Emilian Cristea (altminteri părintele Cercului Floarea de Colţ) afirmaţia:
"Varianta Moşului a fost deschisă în mare parte de Aurel Irimia"









Şi după socoteala mea este aşa, cel puţin dacă luăm lucrurile din privinţa capului de coardă. Intervin însă aici nişte nuanţe. Una la mînă, Irimia nu ar fi făcut mare lucru (nici nu a ieşit iniţial la creastă, decît asigurat/tras de sus!) fără susţinerea secţiei alpine din care făcea parte, condusă şi animată fără egal de E. Cristea. În acelaşi timp, e greu să convingi de asta susţinătorii lui Cristea, pentru care afirmaţia citată mai sus pur şi simplu le distruge idolul (în iubire, judecăm în alb şi negru, o ciobire a obiectului adulat este catastrofală...). Nu ştiu ce s-a întîmplat în amănunt la Floare..., dar pot bănui reacţia interioară a fanilor Cristea: "Nu şi nu!" În situaţii de-astea nu mai am demult pretenţia la argumente... Ce naiba, v-oţi fi fost şi dvs. îndrăgostiţi cîndva, ştiţi cumreacţionează cînd vreun adult, fie şi de bună credinţă, încearcă să vă deschidă ochii...

N-am idee nici cum au văzut altă pretenţie:






Acuzaţia nu este nici ea de colea, dar deja aici terenul este minat, este concret... Poţi fi întrebat: "Nu au ieşit traşi de sus, tovarăşi?". Şi nu prea ai ce răspunde, căci amorezaţii montani stau de obicei mai rău cu argumente practice.

Nu ştiu dacă sub înrîurire proprie ori a intervievatului Floricioiu face George cele două precizări, cert este că o alta are indiscutabil amprenta lui Sensei:




Poate cer eu altora ce nu face subsemnatului, poate reclam prea mari fineţuri, însă deseori GENUL de text (nu informaţia în sine) nu face echipă cu imaginile, cît şi cu muzica. Ultimele fiind din categoria Jos pălăria!

PS II
Dincolo de exagerările (măricele) pe care nu le-am aprobat vreodată, privesc cu simpatie eforturile lui Cristea în "defrişarea" Fisurii. Am privit unele masaje din filmul lui George şi am simţit nevoia sărăsfoiesc notaţiile lui Cristea.
De pildă:
"Primele două zile [...] (din 1951, n. M.O.) (2-3 august) sînt destul de uşoare faţă de celelalte, permiţindu-le alpiniştilor să cîştige cîţiva metri. În noaptea de 3-4 august sînt surprinşi de o ploaie torenţială care îi obligă să coboare [...]
La 7-8 august peretele este iar atacat, dar de data această alpiniştii sînt înarmaţi cu tendoare care îi vor ajută să treacă peste un obstacol mai dificil. Se ajunge la un asemenea obstacol, dar nu poate fi depăşit din pricina unei furtuni cu descărcări electrice [...] Uzi şi îngheţaţi, alpiniştii coboară pe frînghii care se manevrează greu din cauza apei. Efortul slăbise echipa, care ia 8 zile de odihnă.
La 17 august se reia ascensiunea şi după 16 ore de căţărătură capul de coardă constată ca mai are nevoie de 5 tendoare. Se coboară şi tendoanele sînt aduse în aceeaşi zi din Bucureşti. A două zi ascensiunea reîncepe [...] dar ploaia şi grindina imobilizează echipa pentru 9 ore la baza peretelui. Vremea nu se îmbunătaţeşte şi alpiniştii sînt obligaţi să se întoarcă la refugiu unde au aşteptat 4 zile îmbunătăţirea vremii. În ajunul zilei de 23 august alpiniştii pleacă iar în perete. De la un punct, traseul nu mai permite regrupări. Se hotărăşte ca escalada să continue numai cu doi oameni. [...] Se ajunge în dreptul unei platforme unde s-ar fi putut dormi (se pare ca e vorba de trecerea spre Bivuacul II, n.n), dar traversarea este prea anevoioasă şi întunericul nu mai permite efectuarea ei. Se coboară cu 60 m. mai jos şi [...] începe odihna. Cea de-a treia zi este şi mai grea. Capul de coardă dă semne de oboseală, secundului îi cade o piatră pe mînă [...] Traseul este surplombat. După o regrupare, se pare că obstacolul următor este de netrecut. Cu multă muncă, capul de coardă găseşte o fisură care îi duce la 2 metri de capătul obstacolului. dar aceşti 2 metri nu pot fi parcurşi şi escalada este continuată în ziua următoare [...] Încercările capului de coardă de a trece şi cei doi metri nu dau rezultate şi echipa coboară, de dată aceasta pentru un interval mai lung, urmînd să revină pentru a termina traseul.
" (A. Horoveanu, "Sportul Popular", 23 octombrie 1951)

PS III
Nu l-am cunoscut pe Alex. Floricioiu, nu îi ştiam vocea. Întîiul contact cu personalitatea acestuia l-am avut prin intermediul lui Niculae Baticu, hăt demult. Îl aprecia "ca alpinist"....., deci m-aş fi aşteptat la ceva diferenţe de fire umană. Am descoperit cu oarece suprindere în filmul lui Bivuac un ton cald şi înţelept pe care (dincolo de o viteză mai mare a frazelor) l-am remarcat şi la Baticu, cînd îşi depăna inegalabil impresiile montane... (îi recunosc şi lui Emilian Cristea o asemenea însuşire, ca unul care l-a ascultat în sala din Amzei!)

2 comentarii:

  1. privind adesea documentare ,fie la Nat Geo Wild,fie la Animal Planet sau citind carti despre anumiti munti,realizez ca un documentar trebuie sa fie intocmit si pe baza a mai multor pareri,de la mai multi oameni.am aflat,vag,cateva chestii,spuse mai mult de Floricioiu.Trebuia sa participe mai multi.da,e greu sa faci "sapaturi",sa cauti vechii alpinisti.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1974 dec.scoala de alpinism padina,instructor sef alexandru floricioiu,daca acum are 78 ani(nu l-as fi recunoscut cu barba alba)avea atunci vreo 42,inalt,suplu cu o barba neagra si o voce militaroasa,nu stiam ca era unicul specializat in alpinism al icf-ului.dincolo,milica cristea cu o voce bonoma,ne prezenta seara de seara diapozitive.in examenul de categorie la finele scolii ,am avut onoarea sa-mi fie secund .ce stiam noi de polemicile existente?dulce naivitate a tineretii,cotoii batrani de la club,ne puneau pe noi novicii sa intrebam pe cristea in citi ani a facut albastra,tot in categoria polemicilor sau a intepaturilor date prin altii.au trecut anii si nu putini,constat ca si acum ,legat de albastra polemicile nu au incetat.am recitit si cartea lui baticu,ca alpinist a fost si peste cristea si peste multi altii,politica si puscaria au jucat un rol nefast in viata lui.revenind cu amintirile din acei ani,cel care mi-a lasat cea mai tare impresie dintre alpinistii de la armata care erau monitori la scoala,a fost mitica chivu.nu am vazut alpinist care sa catere cu asa viteza,pisica nu alta,in fine,ar mai fi destule amintiri dar nu vreau sa plictisesc prin lungimea comentariului.

    RăspundețiȘtergere