joi, 14 octombrie 2010

Despre istorie (inclusiv montana)

(Din postări mai vechi, pe diferite locuri net, pe care încerc să le adun aici)


Despre istorie



Legat de cunoasterea istoriei mersului pe munte, domeniul nu a suscitat interesul egal al tuturor generatiilor.

In ce-i priveste tineri, acestia au ignorat ca lucrurile sint trecatoare, privind in consecinta cu dispret moarta stiinta a trecutului (atitudine amplificata de modul nu tocmai juvenil in care generatiile experimentate prezinta lucrurile de altadata).

Ma vad obligat aici sa-i dezamagesc aici pe cei in floarea virstei cu o apreciere. In ciuda impresiei de moment, inevitabil le va sosi si lor timpul cind, fatalmente afectati de schimbari, vor da credit istoriei, ideii ca timpul nu sta, ci fuge ireparabil. Ca argument, culeg din aceeasi pacatoasa istorie un exemplu. Un cunoscut (cu numele de familie poate cel mai raspindit in România), in anul in care ambii serbam un sfert de veac sub soare, s-a declarat iritat de "mosi". E, cine credeti ca peste numai 10-12 ani vitupera asupra lipsei de deferenta fata de un presedinte de club alpin? Ati ghicit...
Cazind in extrema opusa, cei in virsta au exagerat cu trimiterile siropoase ori chiar intentionat inexacte la vremurile de demult (mai intotdeauna favorabila siesi ori amicilor):

"Douazeci si cinci de ani n-am cunoscut alta gazduire de noapte (decit a bordeielor ciobanesti, n.M.O.) pe munte si n-am avut altfel de acoperamint decit bolta instelata, ori cerul innourat, amenintator, chiar ploaia persistenta." (Mihai Haret) La 1929, "drumetia de munte se facea in conditii care intrau de-a dreptul in categoria actelor de eroism; aceasta in ceea ce priveste Bucegii, caci despre ceilalti masivi, cu exceptia regiunii nordice a Fagarasilor, ce sa mai vorbim..." (Ioan Nistorescu) "Fiecare cuta de pamint, fiecare scorbura a Carpatilor a fost pentru noi, Românii, un loc de adapost si mintuire, si Carpatii providentiali au tinut front alaturi de piepturile ostasilor nostri in contra navalitorilor [...] Ma adresez tineretului in special, ca evocindu-le trecutul sa stie a spune urmasilor ca muntii nostri isi au legendele lor, ca muntii Carpati au fost casa strabunilor si leaganul românismului, aparati apoi prin energia si puterea bratelor predecesorilor [...] A cunoaste cuiburile de adapost ale stramosilor, caci numai asa se poate intelege, caci numai asa se poate intelege marile greutati infruntate de ei spre a lasa o mostenire atit de minunata." (Russe Stanescu)
Cu asemenea repere, autorii postbelici au renuntat doar in parte la excese.

In ce ma priveste, drept suport al interesului pentru trecut sint tentat sa reproduc (aproximativ) afirmatia: "Exista doua lucruri a caror greutate nu o simtim, dar care ne sint indispensabile: aerul si istoria". Asemenea vorbe mari insa, o stiu si sper sa nu o uit prea curind, produc interlocutorului o impresie oarecare sau generind chiar ironii, daca nu demonstrezi, cu pragmatismul debutului de nou mileniu, cui prodest.

Sa vedem de aceea la ce i-ar servi montaniardului.

Una, iti ofera un plus de satisfactie cind strabati o zona. Orice s-ar spune despre excesiva imprastiere a mintii numita imaginatie, este de un sarm incontestabil sa te stii pe urmele unui Radu Titeica, Nae Dumitriu sau Niculae Baticu (puteti adauga aici un Floricioiu sau Viorel Nicolaescu), sa-ti imaginezi ce-o fi gindit omul strabatind pentru prima data pe Creasta Picaturii, Furcile Galbenelelor ori depasind surplombele Fisurii Albastre.

Prinde bine si cind stai iarna, la gura sobei, cu o noua aparitie editoriala in brate si-ti spui satisfacut: Uite, dom'ne, ca am si eu habar de domeniu!

Nu strica, de asemenea, sa inveti din erorile altuia (semnatarii unor memorii alpine, de pilda), ca tot omul vrindu-se inteligent. Si, bineinteles, din reusitele acelorasi.

Ceva istorie turistica ne mai scuteste, indeosebi in primii ani de munte, sa cadem in extaz la expunerile cite unui specialist (in 2-3 poteci clasice) asupra hornului de doi lei din cutare faimos traseu. Ori în fata rîndurilor, zice-se docte, ale vreunui parinte de masiv

"Si eu am fost tinar, dar in drumetie am fost educat altfel [...] Noi aveam o conduita exemplara din momentul facerii rucsacului si pina la cel al desfacerii lui." (I.I.Dunareanu)
Mircea Ordean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu