marți, 9 noiembrie 2010

Unghiuri diferite

Profesorul meu de la o cunoscută universitate particulare a venit luni la catedră cu un vraf de ziare. Era dezamăgit că din cele 6-7 de acolo doar unul scria "cum trebuie" despre Adrian Păunescu cel de curînd dispărut.
Cum trebuie, în opinia sa, însemna în ton cu televiziunile - ce transmiseseră acut favorabil poetului decedat.
Or gazetele, cu excepţia notată a "Jurnalului", vedeau lucrurile altfel...

Distinsul dascăl, probabil cărămidă de căpătîi a construcţiei spirituale a Universităţii în cauză, considera o situaţie aiurea contradicţia dintre ziare şi popor... Şi implicit faptul că tipăriturile nu urmează poporul, cel atît de zgomotos manifestat în favoarea lui Păunescu şi a valorilor atribuite acestuia.

Mi-am amintit însă brusc de faptul că, în Piaţa Universităţii, la vremea Golaniadei participanţiei aveau senzaţia că toată naţia simte lucrurile asemenea lor. Se pare că aşa simţi lucrurile din mijlocul unei mulţimi entuziaste, să zicem de 100.000 de persoane. Îţi închipui că identic tratează lucrurile, viitorul şi celelalte 20 de milioane ale ţării.

Este un fenomen răspîndit, se pare. În prima parte a lui 1992, la doi paşi de o manifestaţie a Convenţiei Democrate, o Sală a Palatului scanda peunerist: "Funaru', Funaru'". Din mijlocul acelor comilitoni, optica lor era ca şi întinsă la nivelul întregii ţări.


Au existat şi excepţii. De pildă sentimentul generat de moartea lui Corneliu Coposu. Străzi şi Belu pline ca la plecarea lui Adrian Păunescu.
Simpatia pentru cel dispărut nu s-au stins apoi, ci chiar au sporit. Graţie acestui fenomen poate singular (era să uit de milionul de oameni fără urmări atras de prima venire a regelui Mihai!), CDR a cîştigat următoarele alegeri, iar Coposu reprezintă şi azi, la 2010, un mit, un nume respectat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu