marți, 28 decembrie 2010

Priviri în jur

Mă obsedează niţel de la o vreme ideea de infantil, infantilizare...
De pildă, că presa noastră curentă este un nemaipomenit instrument de i. a boborului. Căruia îi serveşte doar ce vrea El.

Aici trebuie să fiu atent, ca nu cumva prin a identifica infantilism la altul să nu mai bag sama la al meu propriu şi personal...

Mă uit la George Stanca, semnatar prin Adevărul al unei rubrici inconfundabile, care la un moment dat ridică în slăvi handbalistele românce, după obţinerea medaliei de bronz la campionatele europene, dacă am priceput bine.
Bineînţeles un G. Stanca a ieşit împotriva lui N. Ceauşescu pe 21 decembrie, dar în materie de limbi nu-l întrece nimeni:

Sunt emoţionat, fiindcă e prima oară când compun o scrisoare, de dragoste imensă, nu numai pentru o fată frumoasă, deşteaptă sau fraieră, naivă, prostuţă, înfumurată - cum am mai avut "cliente" - ci unui grup de fete superbe, minunate; unui grup sudat, compact ca un pumn strâns, un snop de eroine.

Şi nu unele oarecari, ci, cu atât mai înălţător, de eroine ale acestui neam amărât, nenorocit, sfâşiat de lupte politicianiste interminabile, abominabile, purtate într-un cod şi limbaj abjecte, sordide; un neam bântuit de foamete şi frig.

Culmea!, la vreme de pace. Scriu, deci, unei echipe de handbal, care nici măcar nu a câştigat o medalie de aur: a pierdut-o cel puţin pe cea de argint, câştigând doar bronzul.

Dar maniera, povestea, legenda cuceririi ei sună ca o epopee. Fiindcă, pe iarna asta grea, pe criza asta care la noi nu mai trece, pe sărăcia asta geroasă care la noi nu se mai vindecă - ba se adânceşte! -, acum, când sensibilitatea neamului e casantă ca gheaţa, când lacrimile curg uşor din nervii supratensionaţi; acum, zic, voi aţi adus neamului vostru, precum Magii Crăciunului, o rază de lumină
.

După cum se vede, nu doar handbalistele-s fără egal, dar şi poporul e amărît şi numai bun de pupat protector pe frunte.

Cum e dujmanu'?
Păi despre politicieni se vorbeşte, mai mult sau mai puţin direct, în citatul de mai sus, chit că politica unui stat vine mănuşă acelui popor - că doar Acela îşi alege liber parlamentarii, nu stă nimeni cu flinta la opţiunea lui.
În acelaşi timp, în găleata cu catran a lui G. Stoica ajung şi cele care s-au nimerit să joace şi să învingă nemaipomenitele fete mioritice. Acelea devin "urâtele alea spelbe şi ochi de peşte fiert".

Totul se încheie apoteotic (întru ciudăţenie):
"Aţi soldarizat în acele după-amiezi pauperitatea românească, aţi cimentat unitatea întru sărăcie şi ura contra împilării."
Ori: "Un popor întreg vă consideră adevăratele campioane. Eroine, e puţin spus! Şi vă iubeşte cu dragoste egală cu aceea pregătită acum pentru Iisus."
Iar semnatarul nu e un oarecare, spune domnia sa. Între altele, G. Stanca a explicat, cîndva, " în ziar o teorie": "Avem un handicap istoric: brandul de ţară; mă rog, e vorba despre unul genetic..."

Ah, Caragiale, ou etes-vous?

PS. Am citat din rîndurile lui George Stanca graţie:
http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/draga-nationala-handbal_0_1088291292.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu