vineri, 21 ianuarie 2011

Inutilitate. A vieţii

Scrie confratele de munte Gabi Colea, legat de un deces pe munte:

"Alt tinar alpinist plecat prea devreme..."


La care eu sînt omul pasămite rău:

Da, da, da...
Sînt delicioase momentele cînd mințim în numele unei mari Idei ori al unei mari dureri...


Nea Mircea, cateodata esti tare simpatic...acum insa .... iar domnul Adrian G (nu stiu cine o fi) este rugat sa se abtina si sa se informeze putin .... iata aici detalii despre Liviu ... si ce a insemnat el pt cei care l-au cunoscut pe munte:

http://www.carpati.org/jurnal/un_an_cat_o_viata_-_in_memoriam_liviu/1269/

http://www.carpati.org/stire/liviu_liviucyly_/1530/



Nea Gabi, daca eu îmi rup gîtul la munte, asigur pe oricine de pe acum că nu va fi o viaţă jertfită muntelui. Nici camarad nemaipomenit nu sînt, iar om de munte... - e de discutat.
Totodată, dacă-s aici băşcălitor ori mai rău, este datorită bunului obicei al oamenilor de a mînca borş cînd moare careva. Poate Liviu e o excepţie, dar pot şi să ghicesc cum arată ferparul, probabil, către care ne trimiţi tu...

Apoi mai e o treabă, cu pusul ăsta de plăci. Mare e oroarea de a fi trăit zice-se degeaba (cut cît sîntem mai sus pe scara socială, cu atît mai mare), aşa că punem inclusiv asemenea plăci. Teama de a nu fi uitat... Asta e - toţi vom fi uitaţi, iar dacă ne obişnuim din timp cu ideea cred că e mai bine...
"Cîtă luciditate..."

O cruce pe Bd. Maniu, în Bucureşti, imediat la est de "Cora". Ai lui au ţinut să spuie, pe placă, cum că fuse nu ştiu ce instrumentist într-o fanfară militară. Iar oroarea de a fi trăit degeaba.


PS
Totul, la:
http://picasaweb.google.com/oldrocker1950/SiCeTuraFrumoasaProgramasem25Sept2010?feat=comment_notification#5520895579594969842

PS2 M-am uitat la pozele decedatului. Fuse, în opinia mea, om ca noi toţi. Cu bune şi rele. Inclusiv cu orgoliu. Başca durutul nicăieri de ale morţii. Pun pariu că nu se jena tare la trecerea vreunui car mortuar.

PS3 Îmi pun bruwsc problema cum aş scrie despre un amic decedat pe munte. Am deocamdată oare vreunul? Sandu Pizanti fu primul, în vara lui 1989, pe Valea Mălinului.
Ahhh, ş-aici doare rău, fu în 1995 Carmen, în valea medie a Ialomiţei, iarna.
Dintre apropiaţi, parcă nu am.
Dacă ar fi?
Păi, care e problema? De dus toţi ne ducem. Cred că aş scrie în context cu multă simpatie despre viaţa din el, de cîndva. Şi aici îmi sare ideea că, prin pastilele gen ferpar social, noi îl ucidem încă o dată pe nefericit.
La un tip rpecum Liviu eu aş face bancuri, ca amic, cum vom bea bere cînd vom ajunge şi noi pă Lumea ailaltă. Ori cum ne e prin preajmă, la vreun drum de munte (da' regizat, trăit asta cu simpatie, nu cu mutră cernită, acolo prin verdeţurile încă neveşnice).

În anul de debut al carierei mele alpine, am cunoscut cîţiva tipi (inclusiv pe Sandu Pizanti de care pomeneam). Să zicem c-aş auzi că vreunul din ceilalţi s-a dus... Cred că marea artă e să scrii de cei cu care te-ai răcit între timp. Dar cred că aş face-o, aş scrie... Marea artă este să-ţi aminteşti aici cît mai multe lucruri reale. Pentru a-l face viu, cum am spus mai sus.
Pizanti nu era deloc un tip să îl ţii la vedere, ca amic. Dar aici e marea artă, să-l faci simpatic, viu ulterior nu prin gogoşi ferpareşti, ci printr-o prezentare vie şi... Nici nu ştiu ce epitet să adaug aici. Dar sînt convins că se poate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu