vineri, 21 ianuarie 2011

Mituri. Noi, la 2011

Din aproape în aproape, pornind de la "Studiaţi articolele de presă ale lui Eminescu!" (la facultatea de Jurnalism), am ajuns să privesc mai puţin adulativ pre Poetul Naţional.
Mai apoi am nimerit vinerea trecută la un simpozion despre El, moment cînd m-am cristalizat încă un pic asupra modului în care văd cei cuceriţi pe Idolul vieţii/minţii lor.

În paralel, se pare că simt mai iute cînd am de-a face cu o asemenea confecţionare. Adică atunci cînd un nene este făcut cam cu pompa mare (din motive despre care am vorbit de curînd, pe acest obraznic blog).


Privind un blog de munte, am văzut o nouă pomenire a unui tip plimbat de mulţi montaniarzi ardeleni precum moaştele vreunui sfînt.
Îmi sare din prima în ochi Procedeul.
Îl umflăm, apoi îl prezentăm cît mai des la televizor. Umflatul în chestiune înseamnă exagerat calităţi, respectiv ascuns orice urmă de defect.
Cum se întîmplă şi în cazul Vieţii Sfinţilor, mulţi adulatori nu ştiu prea mult despre acela nici măcar din scrise hagiografice, cu atît mai puţin n-au idee de păreri contrare. Dar le prinde lor bine să îşi dea prinosul de respect şi plecăciune Preaînaltului.


Am putut depista, în cazul mitului ardelean în vogă, şi oarece deosebire de confraţii clasici (mă refer la cei din Carpaţi): în acest proaspăt - la scara istoriei - caz, respectivul nu pare să fi făcut nimic în necesara direcţie propagandistică (regăţenii Mihai Haret şi alţii şi-au iniţiat singuri cultul), ci procesul a fost declanşat de alţii. Foarte puţini la număr iniţial (mie îmi ies la socoteală doi), dar ulterior, după expuneri prelungite, mulţi au început să se declare extaziaţi de cel dus, să-i dedice Memoriale, să-l pomenească extaziaţi pe Acela.
E de pomenit altădată de ce se procedează aşa, unde face bine şi cum respectivilor.

Am ţinut doar să trec ideea pe hîrtia virtuală, cu grijă de a nu rîcîi prea tare la 2011 unii amici ori cunoştinţe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu