marți, 18 ianuarie 2011

Omeneşti. Şi din preajmă.

Consoarta îşi pune la punct toaleta fizică feminină. Inclusiv cea interioară, pe unde poate ajunge.

Ajung apoi într-un punct public. Întîmplător oficiu poştal.
Destui oameni în vîrstă.
Îi privesc, le intuiesc perspectiva (la o adică mă priveşte şi pe mine) şi realizez, apropo de haina trupească, pe care o purtăm şi pe care o grijim:
Vine o vreme cînd scoatem frumuşel "haina", o împăturim mumos şi-o punem jos, după care ne ducem nici eu nu ştiu unde.
Imaginea asta îmi veni în minte ieri, la acel oficiu poştal, despre trupul reîntors cui i-o fi proprietar, şi noi plecînd habar nu am, nu avem unde.


Interesant este că noi ne speriem sau, în caz fericit, interesăm doar de ale morţii.
NU AM VĂZUT UNUL SĂ SE ZBATĂ GROZAV ŞI SERIOS SĂ VAZĂ, SĂ AFLE DESPRE UNDE VENIM.
Dacă faci un efort, descoperi că maşinăria interioară, reţiune şi instinct, nu rezonează, nu marşează la idee. Nu o interesează.
Situaţia aceea, cînd apărurăm noi uite-aşa pe pămînt, nu intră în preocupările ei. A hainei ăsteia, trup şi minte, cu carele venirăm, furăm lansaţi pe astă Lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu