joi, 17 februarie 2011

Etnobotanice

Există o înclinaţie a omului, ca atitudine în societate. Majoritatea noastră vrea să fie trendy.
În trend, în rînd cu oamenii, cum ar fi zis maică-mea. Am folosit expresia din engleză, dar acea poziţie nu e legată de tinereţe, ci adună toate categoriile de vîrstă.
Aceşti oameni, majoritatea din cei aflaţi la un moment dat sub soare, aderă la un cod de valori, de atitudini.

De pildă, cel privind etnobotanicele.
Lumea, acea majoritate de care vorbeam, se raliază punctului de vedere de acum ştiut: etnobotanicele sînt nefaste, iar în consecinţă să se purceadă la intrezicerea lor, la sancţiuni.
De ce? Păi nu e bine, păi copii noştri, păi am văzut eu, am auzit eu că...


Şi aşa se adună mai multe idei, ce vîntură victorioase (căci nu toate răzbat sub reflectoarele acceptării) în societate, la un moment oarecare.
Se cunosc deseori puţine amănunte, cu atît mai puţin dedesubturi ale situaţiei în care se intervine, dar aceasta nu contează. Esenţial este să ai atitudinea majoritară a societăţii.

Voiau ungurii să ia Ardealul la 1990? Mai toată lumea se revolta, chit că puţini îşi băteau capul dacă acest lucru era, e realmente posibil. Ce e drept, în aşa poziţie interveneau deseori şi frici personale, cam totdeauna neconştientizate.
Şamd.


Aş reveni, cu permisiunea dvs., la problema cu etnobotanicele.
Lumea, boborul interzice, condamnă - dar puţini îşi pun problema funcţionării lucrurilor. Dacă bagi la zdup comersantul ("Ce mutre pocite, domne, am văzut io la televizor... Cum, dacă ne uităm în oglindă nici noi nu arătăm mult mai bine?? Ai, domne, pleacă de-aici! Oi fi dumneata mai prezentabil!?"), dacă îl privezi pe interesat de acel plic cu verdeţuri uscate, nu dispare şi ceea ce îl împinge către acel - să-l numim astfel - drog.


Subsemnatului i se pare total aiurea că nimeni nu-şi pune problema. Ce e lucrul interior de-l împinge pe nefericit la drog, şi ce se face cu el dacă îi închizi magazinul de vise.
"Să stea domne aşa, fără drog, că uite io am rezistat cîndva fără aia sau aia, deşi aveam chef... Am stat în armată un an departe de casă, şi uite că n-am murit! Li s-a urcat democraţia la cap, lasă că ştiu io!"


În paralel, curajul civic are totuşi limite...
Nu va spune nimic despre alte alimente, gesturi compensatorii... Alcoolul, fumatul, eventual aurolacul amărăştenilor din preajma unor guri de canal...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu