vineri, 25 februarie 2011

Necrolog altfel

Ca tot omu' trist, ascult Pink Floyd.


Albumul lor "The Final Cut" o bubuie astenic trei sferturi din timp, pentru a se încheia cu o melodie (barim la final...) mai tonică, precum la ieşirea dintr-un defileu al sufletului.
Nu-i pricep bine textul, dar pică bine după agitaţie anterioară, de sfîrşit de lume.



Eee, ceva asemănător propun aici.

De a cărui existenţă am amintit în postul anterior.


Un necrolog al Mihaelei Michailov, în revista "Scena.ro" (dec. 2009) - nu l-am găsit pe net, aşa că îl copiez de mînă.



Mai-mult-ca-prezent


Sînt oameni despre care nu pot să vorbesc la trecut chiar dacă nu mai sînt lîngă mine. E ca şi cum mi-aş strînge felii din propria mea existenţă. Ca şi cum mi-aş rupe circuite de tensiune fragilă din mine însămi.

Dacă există un timp în care forţa exemplară, spiritul solar şi seducţia causticului, capacitatea de a forma şi creşte oameni îşi găsesc durata proprie de contopire mai-mult-ca-prezentă, atunci acel timp este al lui Cristian Buricea Mlinarcic. Timp performativ al unei prezenţe vii şi autentice, de care o să mă simt mereu contaminată.
[...]

Pentru mine, Cristi Buricea este bulgărele de generozitate care, în momente grele, ţi se rostogoleşte drept în faţă şi te-ajută să dai la o parte pojghiţa de gheaţă care face lucrurile şi stările să pară tari şi grele. Atîtde tari şi atît de grele că îţi vine să le laşi baltă.
Cristi Buricea este creatorul spaţiului de reflecţie, dezbatere şi practică activă, atît de rar în teatrul românesc, impregnat de calităţi indispensabile unui spirit formator de comunităţi – ironia, rafinamentul argumentativ, lipsa de încrîncenare analitică, disponibilitatea de a împărtăşi onest un sistem de ecrcetare, voluptatea dialogului care naşte teorii şi leagă durabil oameni. Într-o lume teatrală contractată de muşchii frustrărilor şi ai anomaliilor, Cristi Buricea rămîne cel mai luminos om pe care îl cunosc.
Sînt multe lucruri pe care aş vrea să i le spun sau pe care simt că aş fi putut să i le spun în mai multă tihnă.
Îi mulţumesc, pentru că de fiecare dată cînd îmi este foarte bine sau foarte rău am şansa să mă gîndesc la el.
Îi mulţumesc pentru generozitatea pe care o emană şi pentru toate "piesele anului" pe care le primesc de la el.

Mihaela Michailov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu