miercuri, 2 februarie 2011

Pînă cînd moartea ne va despărţi. Pe ei de noi.

Dacă aş fi suficient de deştept, aş scrie un eseu despre nevoia de a ţine un ierarh în post toată viaţa. Teoretic, e aiurea să ţii în poză, "în geam" un tip foarte în vîrstă, la vederea căruia îţi piere cheful de viaţă - vezi poza cu Teoctist şi Anania...



De asemenea, şi neuronii îţi joacă feste după o etate.

Este clar că religia ţine de o vîrstă a civilizaţiei destul de depărtată. ori de nişte etaje ale psihicului etern uman, unde - dacă Slujitorul Domnului pleacă şi el la pensie - îţi poate genera ţie sentimentul, în calitate de oaie de rînd, că eşti lăsat în vînt...

Cum am îndrăznit să cred şi în debutul postului, cred că e loc de o cercetare inteligentă. Şi nuanţată. Nu ştiu cum se face că nuanţa e rară, unii susţin orbeşte, alţii atacă pe măsură. Iar intelectualii se feresc să dezgroape lucruri ce pot trezi la rîndu-le oprobiul. Inclusiv al mărimilor sociale, supărate că le este iritat norodul cu aşa idei...


PS
Nu e un lucru la locul lui ce spun eu, însă numai cu aşa observaţii se ţin sub control inerentele derapaje ale omului, oamenilor cărora nu li se opune nimeni... Nu am inventat eu principiul ăsta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu