luni, 7 februarie 2011

Propunere de nume stradă. Plus de convenit ce e aia, a fi dat numele cuiva unei străzi

Am mai pomenit pe aici (iar în exterior ştiu asta milioane) că firea noastră judecă în alb şi negru.
Ca atare, ăl de ajunge cu numele pe plăcuţa unei artere trebuie să fi un personaj demn de toată stima. Dacă e unul ciobit un picuţ, s-a terminat: nu are ce căuta acolo, ca exemplu. Dacă nu-i perfet, nu are ce căuta acolo. Altminteri nu ar exista vreo diferenţă între el şi noi, nu ar putea fi privit cu deferenţă.
(Mai ştii, am vrea toţi în acea postură, unii chiar în viaţă!)


M-am nimerit cu atenţia pe un personaj nu prea pozitiv, după criteriile noastre, inclusiv acela care ne îndeamnă (şi ce iute-l ascultăm!) să ne dăm bine cu sensul care a cîştigat cursa istoriei.
E vorba de Constantin Pârvulescu. Cel ilegalist în deceniul patru. Apoi, prin 1944, şef al troicii din fruntea Partidului Comunist Român şi puitor de mînă aproape pe rangă în uciderea unui coleg (Ştefan Foriş). Va merge ulterior tot pe drumul roşu, inclusiv după 1990.


Eee, ceea ce face însă Pîrvulescu la Congresul XII, în 1979, e ceva uluitor.
http://ro.wikisource.org/wiki/Discursul_lui_P%C3%A2rvulescu_la_Congresul_al_XII-lea


Este un om care se opune făţiş lui Nicolae Ceauşescu. Şi nu se tulbură în faţa unei săli adverse (isterizată de fapt de frică...).
Măcar pentru acest gest, omul îşi merită numele la capetele vreunei străzi şi pe scrisorile trimise oamenilor domiciliaţi acolo.



Parcă aş mai cere ceva, deşi teamă mi-i de refuz.
Cer să se cultive niţel nuanţa. Cînd dăm numele de Camil Petrescu, să spunem, vreunei artere, să se ştie totuşi că acela scria frumos, dar trăgea nişte laude sinistre unui Carol II. Plus comuniştilor, după 1948.
Şi invers: un om care a sprijinit o orînduire clar criminală are şi un gest de pus în ramă (cel de care am amintit). Aurită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu