duminică, 27 martie 2011

Continuare la semidoct...

Mi-a rămas mintea la genul de studenţi pe care îl vor conducătorii lui "Spiru Haret"...


[Ha. Eu laud în postu-mi anterior putinţa argumentativă a dlui profesor Nae Georgescu, iar aici cel puţin par să merg mai mult ca niciodată pe intuiţie...
Ce-i drept, intuiţia are mai întotdeauna în spate o solidă argumentaţie, chit că e realizată de un etaj nevăzut al psihicului...]


M-am uitat în gazeta "Opinia Naţională", pe care o găsesc cartea de vizită a Universităţii Spiru Haret, a liderilor acestei, şi nu am văzut ceva care să iasă, altfel decît accidental şi doar o iotă, în afara a ceea ce ar putea fi numit Proiectul de formare a studentului haretist.
Este un ceva, că mai greu pot spune cineva, care nu iese din vorba liderului. Era să spun a fuhrerului. Fuhrer prinzip numeau parcă, unii, aşa ceva...


Studentul execută. Iese cum vrem noi, profesorii, liderii.
Noi ştim mai bine, eventual noi care am băgat banii (deloc puţini, ce-i drept)...


La prima vedere pare o chestie blamabilă şi de dat la Caţavencu.
Înţeleg însă perfect lucrurile. Spiritus rector al lui Spiru este un om format în perioada comunistă.
Ce-i drept, perioada de vîrf a dlui A. Bondrea în comunism a fost prezentată în alb şi negru. În prima categorie fu Adrian Păunescu, în a doua un Andrei Pleşu ori Nicolae Manolescu (dacă îmi aduc bine aminte acum). Anul 1989 l-a prins cu 60 de primăveri în buletin, vîrstă la care omul se schimbă mai greu...


Mărturisesc faptul că nu-s revoltat pe ceea ce face dl rector. Comunismul nu a căzut necondiţionat, precum naţionalism-socialismul şi suratele, ci cu arma în mînă, motiv pentru care oamenilor săi li s-a permis supravieţuirea în noua ordine de lucruri, americană.
Mulţi au căutat să se menţină în continuare sub reflectoare ori măcar lîngă ţîţa cu bani, iar destui au reuşit. Nu văd aici vreo problemă, iar ale moralităţii trase de păr le las altora. Ba chiar pătrund mereu cu multă încîntare în sălile moderne de clasă din clădirea cu amfiteatre din strada Fabricii de pildă. Mirîndu-mă că aşa confort costă pe an o sump mai mult decît rezonabilă.


În acelaşi timp, subsemnatul e străbătut însă de virusul lui a cerceta.


Cum spuneam, pînă la 1989 dl A. Bondrea punea umărul la crearea Omului nou, a Elevului şi Studentului nou, după cît am înţeles. Pe care sistemul îl voia - nu spun un secret - a gîndi cît mai puţin. Mica problemă este că sistema de azi a domniei sale nu-mi aduce cu cea aplicată în comunism. Acolo, măcar de formă, se lăsau vlăstare de liberă iniţiativă, putea apărea de pildă vreun Cenaclu de Luni. La Spiru, după neînsemnata mea opinie, mai totul este sterp, deşert.


Pînă aici, totul e ok - cum spuneam, nu caut vinovaţi, ci să-mi explic.


Deci nu aş bifa drept sursă integrală de inspiraţie a dlui Bondrea învăţămîntul superior din anii comunişti. Cînd, căci aşa s-a întîmplat, au intervenit în organizarea acestuia şi alt gen de minţi. Să pomenesc vreun Mircea Maliţa? Dar subiectul este prea amplu...


Nu îl văd pe dl. B. să se fi inspirat nici din învăţămîntul interbelic, în perioada căruia şi-a avut prima copilărie. Cum, de pildă, Ceauşescu (am aflat-o tîrzior!) s-a inspirat de la Carol II, de pildă cu parade deloc inferioare celor din "Epoca de Aur".
Rectorul meu nu îşi putea găsi rădăcini spirituale aici pentru că, pur şi simplu, minţile, ideile acelei vremi (chiar cu excesele sale) îl depăşeau. Băiatul de ţăran din Oltenia avea inevitabile limite, ca unul ce nu se şcolise la Paris sau Berlin, precum spirite luminate din epocă.


Ca atare, eu simt că nu întîmplător dl. Bondrea s-a oprit la personalitatea lui Spiru Haret, la curentul numit îndeobşte haretism. Care, pe de o parte, s-a desfăşurat cu precădere la ţară, iar pe de altă parte, avînd în vedere stadiul cultural al categoriei sociale avute în atenţie, nu-şi permitea discuţii pro şi contra cu destinatarul (copilul, tînărul de la ţară), ci doar o asimilare de către acesta fără a mesteca, a verifica, a spuselor dascălului.


PS
Cultul personalităţii la adresa rectorului Universităţii Spiru Haret, uşor reperabil în discursurile unor colaboratori ai acestuia, mă face să bănui că, dacă te afli într-un mediu unde îţi lauzi nemăsurat Conducătorul, odată ajuns tu însuţi în fotoliul de sus nu vei refuza - dacă nu vei încuraja chiar - asemenea manifestări. De această dată la adresa ta.
La bani mărunţi, parcă şi Adrian Păunescu a urmat un asemenea drum, cel puţin pe unde i s-a permis...

Nu ştiu ce să zic... Pot doar bănui existenţa unor lăudători pur oportunişti, care urmăresc foloase pur materiale, în paralel cu a unora ce iau în serios emiterea de osanale, ce ulterior încearcă să-şi completeze inevitabilă gaură narcisică ivită cu vorbele mari primite de la proprii lor subalterni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu