vineri, 18 martie 2011

Duş scoţian

I


Duşul scoţian e ăla cînd cald, cînd rece?



E, auzisem eu (de la un confrate clujean) de o înregistrare cu un faimos alpinist român de la jumătatea deceniului trecut, ulterior salvamontist.
Cineva a purces de curînd la trecerea acelor benzi în format digital/mp3.


Am dat sfoară în ţară, adică am trimis fişierele respective şi altora.
Acum aflu că nu strică olecuţă prudenţă, deavînd (dac am înţeles bine) mînă liberă de la toţi descendenţii, dintre care s-ar putea ca unii să gîndească la tipărire.


Aşa că am modificat schimbarea, am cerut celor cărora le-am expediat fişierele să nu le mai dea şi la alţii.
Îmi pare rău, căci erau cîteva bucăţi foarte interesante (istorisite pe un ton a la Baticu sau Cristea - deci o plăcere de ascultat!).


Îmi plăcu (deşi e dramatică...) relatarea unui mers de la Buşteni către baza Văii Coştilei, în martie 1936, cu un jandarm obţinut cu chiu cu vai de la post, pentru a ajuta răniţii în urma avalanşei ce tîrîse tot abruptul o echipă de opt alpinişti. Jandarmul a refuzat să transporte şi el un rănit, sub motiv că "Eu sînt Autoritate, nu pot să pun mîna...".. Chestie repetată, verbal.

Dramatică apoi relatarea unei grindine căzută în iulie 1938, care a prins nişte alpinişti români şi italieni în jgheabul unui traseu de perete. O descrie şi un alt montaniard, într-o carte de amintiri, dar departe de dramatismul expunerii din aceste Memorii.



II

Luîndu-mă cu vorba, într-o discuţie cu prietenul clujean de care am amintit, mi-am dat seama de un aspect al relaţiilor mele cu Niculae Baticu.


Nea [...] (e vorba de cel cu Memoriile amintite, n.M.O.) avea o voce calda, calma. Era un om vesel,glumet, hatru, optimist (poate doar resemnat) si dupa ce aflase ce boala are. Ce nu-mi placea la el (si nu-mi place la montaniarzi!) era marea lui pasiune pentru tzigara...

Apropo de fumat, nea Baticu m-a surprins neplăcut la un moment dat. Îmi reproşa că fumez (nu băteam recordul, dar nu asta contează...).
Pentru a vedea apoi că, exact la vîrsta mea (27), pufăia şi el. Ba şi după închisoare, cînd l-am descoperit într-o poză de munte cu ţigara între degete.

De felu-mi nu agreez pe cei care dau sfaturi să faci ceea ce ei nu au făcut...


Nu ştiu ce-mi veni să pomenesc astea...



De fapt, nea Nae recidiva şi în alte domenii...

Absolut infantil, recunosc!, m-am apucat să subliniez la un moment dat într-o carte împrumutată de la dînsul (parcă "Ani de drumeţie"). Şi cu pix roşu. E o mică nebunie, chit că aveam cei 27 de ani pomeniţi şi mai sus. Am luat bobîrnacul, nu mai ţin minte dacă nu i-am procurat un volum nou...
Cert este că m-am trezit la Biblioteca Academiei cu nişte periodice purtînd înscrisul greu confundabil al lui NB. Nu a vrut să recunoască! Am revăzut acele tipărituri (multe "cote" le-am consultat în mod repetat, descoperind noi lucruri interesante - aşa mi-e stilul, teoretic al unui neputincios de a se concentra) şi, ca un bun ştiutor al scrisului NB, mi-a fost întărită părerea.


Nu o spun cu răutate aici.
Punctez doar o situaţie.
Nu întîmplător probabil am ajuns să mă cert cu el, după 1990. Fără îndoială eu am extins atunci asupra dînsului, am proiectat sentimentele faţă de părinţi, adică furie. Nu era corect în sine, dar Baticu aducea la fire cu aceştia. Hiba cu a cere altora ce nu făcea ea se pare că o avea mama.


Deşi am faimă proastă că sar cu gura ori că cert una-două cu lumea, nu am ajuns să am neînţelegeri cu oameni precum Beldie sau Manof, de pildă. Cu Boitor, de la CAR, în 1990-92. Şi destui alţii.
Reacţionez însă excesiv la inşi pe care îi consider incorecţi. Dorin Grigorescu, de pildă, imediat după ce s-a prăpădit Radu Ţiţeica, îşi dădea aere de custode al manuscriselor acestuia. Noroc de faptul că fiul Gheorghiţă Ţiţeica (poate şi pentru că era de-o vîrstă cu mine) i-a retezat-o ulterior scurt şi mi-a dat mînă liberă, ca acces, ba chiar şi împrumut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu