vineri, 18 martie 2011

Necesitatea cîrcotaşilor

Nu mă simt confortabil în acea postură. Asta pentru că 9 inşi din 10 strîmbă din nas la procedeu. Eventual bîrfesc pe ascuns.

Dar poate e necesar...


Emilian Cristea a fost un alpinist român de o constituţie interioară aparte. O copilărie în orfelinat l-a împins spre piscurile aprecierii sociale.
Pe acest drum, în sine de înţeles, a făcut şi excese.
Prin anii 70, deja se ajunsese la un cult al său, în lumea muntelui românesc.
Niculae Baticu corijează situaţia, prin cărţi apărute în 1981, respectiv 1984.

M-am aşteptat la vremea aceea ca susţinătorii lui Cristea să o lase mai moale cu poveştile. Adică mistificările. Mie unuia aşa mi se pare normal: dacă cineva îmi atrage atenţia că am greşit şi are dreptate, păi îndrept acel lucru!

Se pare că nu toată lumea judecă aşa.
Susţinătorii lui Cristea (decedat în 1982) au mers înainte, vituperînd la adresa celor ieşiţi din rînd.

M-am aşteptat ca putinţa de a spune mai deschis adevărul, înlesnită mult după 1990, să ducă la o corijare spre adevăr a situaţiei descrise.
Nici gînd.
Iată de ce vreun ins în dezacord cu amatorii de poveşti frumoase (întîmplător în folosul lor) cred eu că este util în lumea literelor noastre montane.


Mi-a căzut abia acum sub ochi un post poate nu tocmai nou. E din 2001.
http://salvamont.org/bin/articole/blog.php?id=56&lng=ro&
Un căţărător talentat din noua generaţie postează descrierea unei ture in memoria E. Cristea, din decembrie 1982.

Pentru cei care nu sînt în temă. EC a încercat vreme de şapte ani să urce Fisura Albastră din Coştila, Bucegi. A izbutit cu greu, tras de sus şi pe o variantă (jumătate din Fisură, inclusiv surplombele, rămînînd... virgină).
După el, au venit alţii şi au suit Fisura complet,inclusiv pomenitele surplombe de la capătul superior al acesteia.

EC nu a admis să-i fie răpită ceea ce considera el performanţa. A afirmat (1976) că "a urcat Fisura Albastră", fără menţiunea acelei ieşiri poate nu tocmai onorantă. Şi, implicit, scandal mare cînd venea vreun autor şi îi atribuia "varianta fisurii Albastre".

La 2001, văd, se urcă in memoriam... varianta directă. Bineînţeles nu se pomeneşte că nu pe aici a ieşit mentorul E. Cristea.
Vremuri noi, optică veche.

Un comentariu:

  1. Mie numa de-un lucru mi-i ciuda... Ca Floricioiu a tacut atat de multa vreme. Un tip retras, misterios, greu de inteles...
    Am vazut recent un interviu cu el despre Albastra...
    Io cred ca Floricioiu chiar a fost un om de munte in adevaratul sens al cuvantului. Extrem de modest, extrem de talentat, extrem de ambitios...
    Dar mai cred si ca ar avea un oarecare regret acum ca n-a fost atat de vocal cum a fost Cristea.

    RăspundețiȘtergere