joi, 24 martie 2011

[PSIHOLOGIE] ...Morţii măsii!

Zic vorba urîtă de mai sus legat de nişte vise recente. Personale.


Cînd necazurile se înmulţesc în viaţa cuiva, scade şi puterea barierei în faţa ideilor proaste, a sperieturilor din construcţie plus adunate.
Ca atare, mai ies la suprafaţă.


M-am trezit acum două nopţi, în faţa perspectivei de a lucra 14 ore pe zi (o zi liberă la trei) la o spălătorie, la celălalt capăt la Bucureştiului.
Atunci am visat doi răposaţi, întîlniţi undeva. Destulă oroare de ei, dar mi s-a prins ceva de gheată din carnea lor gelatinoasă.

Spre deosebire de alţii (de pildă Vasile Dem Zamfirescu ori Marie Cardinal) nu mă pricep prea tare la descifrat vise - în accepţiunea psihanalitică. Mă mulţumesc să iau act de el. Şi, în cazul morţilor, să îmi tot propun (la veghe!) să nu mă mai sperii atît de mult de ei, în vis.
Altminteri accept, din principiu, că acele foste persoane reprezintă lucruri tare insuportabile din interiorul nostru. Urmare a unor experienţe de viaţă.


După o noapte, am visat vreo şapte copii (să fi avut între 4-8 ani), şi ei duşi. Jenă, oroare mare şi în cazul lor.
Spre finalul acelui segment de vis, însoţitorul meu a purces (asta era şi sarcina) să împingă un fel de nisip, în încercarea de a-i acoperi.

Plin de apă nu m-am sculat (adică se putea şi mai rău), dar semnalul mi-a rămas în minte, ba chiar am căutat şi caut să nu-l pierd. Căci e un semnal, e un strigăt, un semn de pericol de putrezire în interior - căci aşa interpretezm cu mintea mea a proastă, un mort nerezolvat, din noi.



Într-un fel, acel lucru groaznic (nu mai cercetez acum de ce copil şi nu matur, cum apăruse cu o noapte înainte) m-a făcut mai dispus să accept lucrurile groaznice din existenţa mea.

Aşa mă laud barim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu