vineri, 8 aprilie 2011

[MUNTE] Miturile alpine se mută în Ardeal

E oarece sport ca unii regăţeni să se înţepe cu conaţionalii transcarpatici.
L-am văzut inclusiv la amici, prin Bucureşti.
M-am ferit de el, fie şi pentru că mă trag din Ardeal.


Automat zisele de mai jos mă vor antrena însă în joc. În "război".
Asta e.


Miturile noastre alpine au privit pînă de curînd personalităţi din Vechiul Regat.
De la o vreme, geografic, centrul de greutate se mută.
În context, avem un mit în activitate, altul în pregătire.


Cum se confecţionează un mit?
Există un cerc de interesaţi, respectiv unul sau mai mulţi animatori.
Se ia un om, în viaţă sau ba, căruia, prin eliminare defecte şi exagerare merite i se conferă o statură cvasidivină.
Chestia asta se plimbă cu obstinaţie prin ochii şi pe la urechile celorlalţi. Omul de rînd, incapabil de discernămînt, ajunge preia după un timp ideea (este şi regula propagandei).
Iar insul cu pricina devine el însuşi după un timp propovăduitor. Asta şi pentru că dă bine să te dai admirator al marelui X...


Alţii pot admira un confrate de munte şi fără să-şi piardă simţul critic. Or să se aventureze în elogii demne de Vremea Ceauşescu.

Mă uitam de curînd la materialele a doi mergători prin Furcile. Unul, mai exact o fată, îşi făcuse însoţitor textul celui ce parcursese primul locurile, Niculae Baticu. Se simţea bine cu acele pagini, cu umbra unui om pe care e foarte posibil nici să nu-l fi cunoscut vreodată. Îl stima, îi dorea apropierea. Un bunic de treabă, care o însoţea cu dragoste din altă lume - presupun.
Am impresia că nu doar marile dureri sînt mute, ci toate sentimentele pe care le putem duce cu adevărat la inimă. Cele exhibate în public ţin de alt domeniu.


PS
Am fost foarte surprins iniţial, anul trecut, să văd că un anumit mediu (reprezentat de revista "România Pitorească") vede în continuare în Emilian Cristea, un "model pentru toate generaţiile".
După revolta pură, am presupus că aceia au nevoie de un nume valoros deasupra creştetului, pentru a se simţi mai bine.
Acum îmi dau seama că o anumită zonă umană la noi, poate şi aiurea, nu poate trăi fără un "Tătuc" - în sensul biblic, nu bolşevic.
Poate şi de aceea un mit este fluturat în anii aceştia (cu impact oarecum regional), iar un altul este în pregătire (de această dată cu şanse de extindere naţională - la nivelul pomenitei pături).


PPS
Foştii supuşi chezaro-crăieşti îmi vor atrage atenţia că nu spun nimic despre lipsa de discernămînt critic cu care este privit într-un club de munte fondatorul postdecembrist al acestuia.
Rezon.
Dar ideea cu un anumit mediu şi miturile pe care acesta şi le confecţionează rămîne valabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu