joi, 28 aprilie 2011

Normal...

O bună prietenă.

Căreia interesul pentru studiul psihologiei pare - după opinia mea - egal cu dorinţa de a nu umbla acolo.
De a te menaja.

(Poate altminteri, cine dracu se exoune, cine poate suporta nenorocirea, insuportabilul sinistrul din noi - despre a cărui măsură îngrozitoare nu avem nici o garanţie?)

Expresia asta din urmă - a te menaja în faţa sinistrelor căcăţişuri (vorba lui Svejk) ale vieţii - am auzit-o cîndva,în "Dilema":


Eugen Papadima, către o jurnalistă, cunoscută lui:

Gabriela, ai început psihanaliza aceasta, nu pentru a te vindeca, ci dimpotrivă, pentru a obţine un nou argument în favoarea sentimentului pe care îl ai, că anumite lucruri dureroase din trecut şi poate din prezent, pe care le intuieşti fără să le ştii, nu trebuie atinse.
Psihanaliza îţi ameninţa decizia non- conştientă de a te menaja, de a nu-ţi pierde anumite iluzii despre tine şi despre lume... Acum, cînd te-ai "convins" că psihanaliza nu te poate ajuta, eşti mai liniştită. Cel puţin la suprafaţă şi cel puţin pentru o vreme.



Spre încheind*, spun c[
- pe de o parte, îs de înţeles reticenţele cuiva, inclusiv ale cuiva de profesie, de a nu umbla acolo.
- dacă tot avem ştiinţă de treaba asta, a lui evitatu', ar fi să ne ferim de pericol, să încercăm să nu ne considerăm deştepţi doar pentru că ne-a interesat vag psihanaliza.
- la amica mea, că evită e una. Dar miros io (îl folosesc cu ştiinţă, pe acest io) că problema fu:
Scindarea al dracului de neplăcută din sufletul nostru - care ne face cloşcă, iar pe alţii îi duce senini la insuportabila moarte - veni, în cazul amicei, de la un gen de persoană masculină dominantă în primii ani de viaţă, la alt tip.

De la tataie care o lăsase mai moale cu tărăboiul (nu mai avea resurse, vorba unui banc la poala Kremlinului)*, la tatăl mai mult decît fresh în a reteza excese pînă şi filiale.

Tătînele, la rîndu-i, plin de fire. Normal adică. Dar inacceptabil cu una cu două în social.
Să te ţii sport de acolo!
În necunoaştere.

Papa nu avea idee nici cînd i se întîmpla să fie dornic de fiică. Ori barim încîntat de firea ei.
Nu, pen' că nu avea voie de aşa entuziasm!
Şi să te ţii de colo-şa neeliberate!

Fata, chit că ajunse la ăi 40 - de ani -, a vrut să îşi facă ordine.
Şi a ales Psihologhia ca facultate de studiu.
A URMAT-O, SE PRICEPE, dar pe ale ei - nema!...


O să spuneţi că io nu le pircep, stăpînesc de asemenea pe ale mele.
E foarte posibil, căci trebile pe lumea asta ne cam depasă.


PS Am italicizat în ultimul paragraf căci nimeni nu avu contract vreodată (nici Jung-Adler) că infantilizarea e calea proastă...


Dar stai să reproduc integral extrasele-mi din revista Dilema unui număr al revistei dedicat psihanalizei.

Asta în postul următor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu