marți, 12 aprilie 2011

[PERSONAL] Ale comunismului

Mi se întmpla să mă dau deştept în privinţa compatrioţilor maghiari. De care alţii se plîngeau, că nu îi servesc în magazine ori în cel mai bun caz se fac că plouă. Or subsemnatul, în virtutea unor experienţe fericite, ţineam speechuri despre vanitatea exagerată a majoritarilor, că Ăia se uită şi ei la om...
Odată însă, la Izvorul Mureşului, prin '95, am luat-o şi eu în freză, s-au uitat amicii unguri cam pieziş într-un magazin al zonei. (Totuşi, nici nu m-am înscris în PRM după aceea).


Asemănător fu şi în privinţa comunismului.
Să n-auz de el pînă de curînd. Argumente cu carul.
S-a întîmplat să nu se mai caute meseria mea de dtp şi să bat pe la uşi mai modeste, pentru a aduce un ban în casă. Între altele, la o firmă de curăţenie.
Salariul este de 650 lei. Şase milioane şi jumătate, în vechea monedă.


Urgent mi s-a ridicat în spate păr nu de lup, ci de adept al comunismului. Parcă nu e în regulă...
Se poate vorbi de cerere şi ofertă. Să-i dai însă totuşi unui om (nu-i vorba neapărat de mine, care-s convins că şcoala îmi va fi utilă, pentru alte suişuri) 6 milioane şi un pic, pe lună, în vreme ce alţii - zeci, dacă nu sute de mii - îşi ridică de zor vile, păi parcă nu e în regulă.
Şi nu neapărat din punct de vedere al Moralei, pe care nu o mai iau în seamă...


Există multă lume care, după ce trecu Valul roşu, sare la beregata acestuia. Că făcu aşa şi aşa, că a ucis crema ţării în puşcării, că a tîmpit la cap mulţi.
Totuşi, la vremea aceea exista o apropiere mai mare între extremele remunerării...
Mi se va spune iar de regulile pieţii. De cît de bine face Economia de piaţă, că ea aduce bunăstare.
Parcă n-o văz, în cazul categoriei amintite.


Pomenesc acestea cu gîndul că nici între războaie sătulul nu a crezut pe flămînd. Fiecare ceva mai înstărit a fost om şi atît, adică şi-a văzut de binele lui, de parcela lui - iar ulterior s-a mirat foarte (cît a apucat) că amărăşteanul de altădată a devenit fiară.


Cred că am priceput mai lesne ce se petrecu la un 1917, în Rusiia (ce-mi place dublul i din unele pronunţii ale acestui cuvînt!), ori în 1945 la noi.
(Oricum eu nu crezusem povestea PNŢ 80%, PCR 20%.)


O să mi se spună că nu mai sînt condiţiile explozive de dinainte de al doilea Război Mondial, că oricum Stăpînul lumii actuale, Americanu', nu ar tolera vreo răzmeriţă a prăpădiţilor cu 6,5 milioane salariu.
Poate.


PS
În capcana asta a dezbărării prompte, la ananghie, de caracter social pică şi lume mai bună. Vezi Caragiale, prin oficii poştale străine ori prin chefereul epocii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu