joi, 21 aprilie 2011

[PSIHANALIZĂ] Sadicul şi nu numai

Am plasat asta la capitolul Psihanaliză, şi nu la Psihologie, căci apreciez a poseda un grad mai mare de dramatism...


Vorbeam în ultimul post despre acţiunile unui sadic oarecare.

"Deşi altora pare un fleac, treaba asta m-a tulburat crunt. Şi pentru că aşa situaţii-s perfecte pentru un eventual sadic pornit să-ţi caute nod în papură. Şi căruia nu ai cum să-i replici, doar să-l suporţi.
Iar a-l suporta nu e deloc garanţia că te va lăsa în pace. E posibil ca el să dorească pur şi simplu să te ucidă, fie şi doar simbolic...."



De la data scrierii citatului de mai sus ştiam că el comportă extinderi, dar nu acolo, la postul debutînd cu Raza lui Radu era cazul...



Notam ieri cred, în jurnalul personal.
În acel moment era prea dur pentru blog, dar uite că acum merge, pregătit de postul precedent.




Miercuri

I



Nu-mi vine s-o scriu pe blog
...
La Cora.
[...]
La casă, o doamnă oarecare în slujbă.
Că pun eu mai la vedere rucsăcelul, ca nu cumva să fiu bănuit de incorectitudine, asta e una.
Dar îi înapoiez monedele de 1 ban, momente în care mă simt prost. Neplăcut adică.
Nu-ş ce simt că vine de acolo.
Ca idee, că aş agresa-o întrucîtva astfel. Că încerc să scap de aceia, pe spinarea ei. Că o jignesc. Că-s copil care vine pe capul ei nenorocit.


Dar sentimentul este al unei putreziciuni, la acea persoană
.
Nu o spun acuzativ.
Ci pentru a-i lua niţel chiar apărarea, chit că nu-i deloc a bine sentimentul, cît şi domeniul unde aş intra (de parcă nu ai fi, deja!...)
Este clar că, de la un anumit nivel de a suporta viaţa, te cam ia cu asta. Cu a putrezi ceva în noi.


Indubitabil că nu-mi place influenţa, emisia acestei persoane (şi fac pe mine de îngrijorare că aş emite şi eu asta spre Radu, cel care îşi fereşte potrivirea de mine).
Care îmi aduce aminte şi de ceva din familie, mai ales sora mea.
[Atenţie mare! E aritmetic să ai şi tu aşa ceva!!]


Dar accept, respectuos, că unii nu au avut bafta lui a fi putut să evite ceea ce crează putreziciune în noi.
Repet, pot să mă înşel, să am deja Alienul în mine.
Dar tot îi respect pe cei care îl au fără dubiu şi care nici nu mai pot lupta măcar fără şanse împotriva lui.



II

La bani mărunţi, Beleaua e în oricare.
E probabil un blestem pentru cei ajunşi sub soare.
Mă uit la mersul societăţii şi constat că avem de-a face cu o continuă goană pentru a O acoperi. Însăşi minunile, promisiunile, luminile - cu toate se străduie să îi acopere Vocea.
Mă uitam la o etichetuţă de haine copii, în galerie la Cora. Scria ceva cu “Fantastic”. Măcar aşa, deduc, se mai estompează din marasmul care ne însoţeşte indiferent de vîrstă.


Goana după beţia în care să uiţi îmi pare peste tot – chit că ăsta mi se poate traduce şi mie drept boală gravă a sufletului, care nu mai poate ascunde angoasa…
Sănătos fiind acela care o poate ascunde… Ha.


Unde trădez însă o mare problemă este cînd încep să mă plîng de răutatea şi parşivenia altuia. Teoretic, ăl de face aşa matrapazlîcuri faţă de semeni este un imoral. Dar el nu-i vulnerabil, în vreme ce ăla grijuliu (şi finalmente revoltat că o face doar el) să nu rănească prea altul este corect, dar dus cu putirinţele de a vieţui.
E o altă ciudăţenie, după aceea bolduită în grupul de paragrafe de mai sus!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu