sâmbătă, 16 aprilie 2011

[PSIHOLOGIE] A-ţi confecţiona Dumnezei

I

Ne spunea Matei, la cursul de psihologie de săptămîna asta, chestia aia cu "Nimic nou sub soare", că mai nici o idee nu e nouă...
Au simţit-o, trăit-o alţii înaintea noastră.

Dar tot pomenesc următoarea mai jos.

Ca unul care scrie de zor pe net, automat te întipăreşti în mintea unora...
Aşa că m-am trezit abordat la casa de cultură cutare de un domn, fără îndoială stimabil, care mă trecea în categoria marilor alpinişti români.
Nu-s singurele gesturi de acest gen întîlnite în timp, dar acesta din urmă m-a dus cu gîndul la părerea de mai jos...
Chit că veche, chit că mirosită de mulţi alţii, între care de istoricii religiilor.


Cred că acel domn confecţiona în mine o arătare nemaipomenită, din nevoia de a şi fi protejat de aşa Persoană.
O persoană mare, care îl valorifică la rîndu-i prin tratament favorabil.


Un joc simplu, mental, dar foarte util.


II

În context, al obţinerii atenţiei benevole a unei persoane superioare, cred că aici toate ni se trag de la familie, de la atmosfera din aceasta din primii noştri ani.
Vrem atenţia Acelora, adică a părinţilor, eventual a cui o fi fost mai măricel (pentru noi, egal uriaş) pe acolo.
De la situaţia asta ne creăm şi diferitele subtitute de mai tîrziu, între oameni, dar şi privind Cerul.

La cele cu Cerul, mi-a sărit în ochi panoplia de gsturi, de gînduri, de atitudini absolut umane. Nimic nu-i ne-uman pe acolo. Te uiţi la ce face Dumnezeu, la ce face Iisus - pentru a ne referi la creştini -, şi totul musteşte de omenesc. Inclusiv mofturi, incosecvenţe. Şi cum am face noi, în locul acestor Mari.


III

Legat de întîmplarea de la care am pornit, am păţit ceva asemănător unui moment de prin iulie-august trecute. Cînd am comentat aici o situaţie, cu nişte oameni la anaghie pe munte din proprie contribuţie. I-am ajutat, dar am şi comentat prestaţia lor. Ulterior, unul dintre ei, soţul (căci era o pereche) a ţinut să se revanşeze, printr-un cadou oarecum neînsemnat.
Ceva oarecum asemănător a dus şi la postul acesta. Un om care s-a purtat amabil, dar mi-a trezit o apreciere poate mai răutăcioasă decît l-ar fi meritat gestul său. De aceea nu i-am dat numele, şi nici instituţia unde a avut loc vederea noastră.
Mici subiectivităţi necesare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu