luni, 18 aprilie 2011

[PSIHOLOGIE] Iar de-ale vieţii

Am lucrat nişte săptămîni într-un hipermarket.
Ultima găină, la echipa de curăţenie.
Care face toate rahaturile şi pe bani de nimic.


Nu că mă laud - căci la cîte obstacole în viaţă este, nu te mai îmbeţi uşor cu apă rece... - dar am dat nas în nas cu ditai directorele (a fi iertat pentru expresia) stabilimentului comercial de atîtea hectare. A rămas ca marcat la a fi privit în ochi. Poate nu i s-a întîmplat.


Ulterior, nişte amici ai aceluiaşi erau niţel mirat cum acelaşi Big One salută din ochi un oarecare de la Curăţenie, iar ăsta merge mai departe. Iar apoi explică a-l fi salutat deja, în acea dimineaţă.
[Exerciţiu de imaginaţie. Cum vor arăta Jeunesse doree precum acei amatori de scule motorizate peste n ani. Ar fi de făcut, acel exerciţiu mental, în a noastră răutate...]


Nu mă laud, cît subliniez oleacă a ei complexitate de viaţă...


Ceilalţi, bătătorii pe burtă cu directorul erau la vîrsta beţiei frumoase. Tinereţe şi discuţii despre motociclete în posesiune. Bietul Dan simţise însă că mai există şi altceva.
Bafta lui că nu a aflat şi de cultura acelei limbi, al cărei reprezentant este - teoretic - magazinul.
Vicedirectoarea nu auzise de Au Paradis des dames.


[Profesoara mea de Tehnica redactării de la facultate îmi reproşează cu eleganţă - între altele - că cetitoriul nu este obligatoriu să cunoască ce îi flutur eu prin faţă.
Are dreptate, doamna Coman!
Paradisul femeilor este relatarea Zola - într-un stil mie unuia drag - despre cum au apărut în secolul 19 magazinele universale, devenite apoi hypermarketuri.
Deşi nu e bine în viaţă s-o iei razna, să ieşi din actualitate pentru poveşti, olecuţă de astea din urmă nu strică să ştii. Vorba naţionaliştilor, să ştii de unde vii - chestie utilă lui a avea idee unde mergi, asta dacă acolo e vreo fericire... Bien sur că arată altfel...)
]



]


De ce înşir tot cîrnatul ăsta?
Pentru că îmi explic abia acum cum de cădea lumea bună interbelică în faţa unui Nae Ionescu (nu neapărat că m-aş duce pe drumul intelectual al acestuia - nici nu m-ar duce putirinţele).

Tinerii şi nemaipomeniţii nu văzuseră pe dracul, nici măcar în parte.


PS
Citam de curînd o poveste ce mi se păruse interesantă, la grădi.
Îmi mai aduc aminte ce le-am spus brusc altora, la un eşec al meu la 20 de ani.
Era început de final de Luceafăr.
Aia cu "Trăind în cercul vostru strîmt..."

Ai dracu, ăştia, lipsiţi de modestie!

PS 2
Ruxandra îmi reproşa de asemenea azi, la un curs cu doi studenţi, între care un Fără frecvenţist şi un altul fără caiet dar cu jocuri pe telefon, mi-a fugit mintea aici la celula slabă a lui Maiorescu) - că punctele-puncte încurcă în jurnalism.
Acolo da, recunosc.
La alt gen de minţi, cred că incită.
Nici nu ţi-ai putea permite să îndrepţi cititorul destupat (naibii pentru ca să fiu, am ajuns elitist!) pe o cale sigură!
EU PRIN PUNCTE-PUNCTE ÎI ARĂT DOAR O ARIE, O TARLA DE UNDE NU SE POATE MERGE FĂRĂ MINTEA LUI.
Doar a mea, de acolo, nu are nici un chichirez...

Un comentariu:

  1. Asta e scris la bautura, nimic n-am inteles.... Celelalte, la fel.

    RăspundețiȘtergere