miercuri, 18 mai 2011

[PSIHOLOGIE] De pe o zi pe alta...

I

Meditam acum o zi două că alde viaţa, după ce că e fără rost, mai aduce şi un cortegiu de durere deseori sinistru. Başca "plăcerea" plecării finale, brusc în nimic.

Distracţia este că multă lume, dacă nu toţi, ştiu treaba asta.
Şi o astupă (inclusiv eu, probabil), cum poate.

Citeam de curînd un fel de memorii ale lui Albert Speer, arhitectul lui Hitler. Omul nu pomeneşte de angoasă existenţială, ci doar de dorinţa lui de a construi...

"În timpul celor douăzeci de ani petrecuţi la Spandau m-am întrebat adesea ce aş fi făcut dacă aş fi intuit chipul real al lui Hitler şi adevărata natură a dominaţiei exercitate de el. Răspunsul era şi banal, şi deprimant. Poziţia mea de arhitect al lui Hitler îmi devenise indispensabilă. La nici treizeci de ani, vedeam deschizîndu-mi-se cele mai ispititoare perspective la care ar fi putut visa un arhitect.
Afară de aceasta, zelul meu în muncă mă scutea de nişte probleme care, altminteri, nu m-ar fi ocolit, în graba de fiecare zi uitam să-mi mai pun anumite întrebări fără răspuns. Aşternînd pe hîrtie aceste amintiri, am fost tot mai uimit şi apoi de-a dreptul consternat constatînd că, la drept vorbind, pînă în 1944 nu găsisem aproape niciodată timpul de a reflecta asupra faptelor mele şi de a-mi analiza propria mea existenţă. Astăzi, retrospectiv, am uneori sentimentul că, la vremea aceea, ceva mă ridica de la pămînt, mă smulgea din rădăcini şi mă supunea unor nenumărate forţe necunoscute."


Arhitectul fiind persoana ce speră că, prin construcţii aparent eterne, învinge Nebunia.
Lipsa de sens.


II

Că veni vorba, apropo de lipsa de sens, unii îşi dreg (de fapt toţi, contează doar durata) problemele de sens. Bossul meu de la Spiru Haret pare unul. A plecat dintr-un mediu umil, a realizat ceva, dar apoi - vorba Vetei din Noaptea furtunoasă - viaţa s-a apucat să îşi retragă favorurile. Aurelian Bondrea nu mai e ce a fost. Să recunosştem că nici nu e comod să te vezi deposedat de bunuri pentru care ai depus eforturi, respectiv speranţe că vei scăpa de Balamuc.
Ca atare, văd că în publicaţia universităţii Spiru Haret apar acum nişte dări de seamă ale generalului Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării sub Ceauşescu, mai exact între 1980-1985. Că ce relaţii a avut el în dreapta şi-n stînga. La Moscova sau, în ultimul număr, la Paris. Nici o ezitare că, în acel moment, Olteanu şi cei ca el puneau umărul la menţinerea unuia dintre cele mai sinistre regimuri pe care le-a cunoscut România.
Asta pentru că Olteanu şi cei ca el trebuie să-şi menţină măcar în parte iluzia că au fost şi ei ceva la un moment dat, în acest Balamuc.

Bineînţeles nu se pune problema unei aprofundări a Balamucului, a ideii insuportabile că uite-aşa s-a nimerit să fie lumea asta, cu sau fără Dumnezeu...


III

Apropo de Iepocă.
Plăcuţă RATB undeva, "Parcul Carol I"

Ce chestie! Ăi mai adulaţi (ce şi cum, nu mai contează...) sînt şi cei mai ne-primiţi în Istorie.
E vorba de Carol II şi de Nicolae Ceauşescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu